Capul lui Ştefan cel Mare a fost tăiat înainte de înmormântarea sa la Putna

Înmormântarea lui Ştefan cel Mare a rămas până azi un eveniment misterios şi despre care nu avem nicio relatare. Cronicarii timpului (Grigore Ureche, Miechowski, Dlugos, Wapowski, Strikovski), apoi cărturarii şi istoricii contemporani (Dimitrie Cantemir, Gheorghe Şincai, A.D Xenopol sau Nicolae Iorga) nu au consemnat sau nu au scris nimic, absolut nimic.

În anul 1758, luna februarie, la cererea mitropolitului Iacov Putneanul, s-a deschis pentru prima dată mormântul domnitorului Ştefan cel Mare (1457 – 1504). Se vorbeşte şi acum de uluirea care s-a aşternut pe feţele preoţilor şi călugărilor prezenţi la acel eveniment. În zapisul mitropolitului aflăm câteva detalii deosebit de interesante, informaţii puţin cunoscute şi care din diferite motive au fost permanent filtrate. Voievodul fusese înmormântat fără sicriu, acoperit doar de o mantie domnească, aşezat pe 13 drugi de fier, iar capul, despărţit de trup, fiindu-i sprijinit pe câteva cărămizi zidite.

În noiembrie 1856, la stăruinţa egumenului de Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială austriecă din Bucovina a redeschis mormântul de la Putna al domnitorului Ştefan cel Mare şi mormintele membrilor familiei sale.

Însărcinatul oficial al acestei misiuni a fost concepistul „guvernial” Anton Sconbach, asistat, în calitate de „comisar spiritual”, de către Teoctist Blaezewicz, asesor imperial consistorial. Conducerea tehnică a lucrărilor a fost asigurată de inginerul Anton Rol, iar asistenţa sanitară de către dr. Vincenţiu Szymonowicz.

La cea de a doua deshumare, osemintele voievodului nu au fost atinse, dar, din aşezarea lor, „se putea stabili însă, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fuseseră aşezate la început”.

Procesul verbal (publicat de F.A. Wiekenhauser, în scurta sa Istorie a mănăstirilor Voroneţ şi Putna, în 1886) arăta că în mormântul lui Ştefan cel Mare „cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărâmăturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fier… ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului. Din partea de sus a corpului nu se mai vede nimic şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli, ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinută, lipsit de orice acoperământ. Aceste rămăşiţe ale craniului sunt aşezate la o distanţă de cinci ţoli departe de celelalte resturi ale cadavrului…  îndepărtate de osul frontal, cât şi de amândouă oasele laterale ale craniului, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire. Această împrejurare, ca şi celelalte înainte citate..., lasă se se presupună cu siguranţă că capul acestui cadavru ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală încă cu mult timp în urmă”.

Trecerea pe patul de moarte la monahism, avem şi alte date în acest sens, s-a realizat doar pentru ispăşirea păcatelor.

Un argument deosebit de interesant aduce şi scriitorul Vasile Andru. În volumul Misticii din Carpaţi, scriitorul povesteşte un lucru tulburător: în Sfântul Munte Athos circulă printre bătrânii pustnici o informaţie conform căreia în perioada copilăriei Ştefan cel Mare ar fi dus viaţă isihastă aici. Călugării bătrâni spun că au primit informaţia prin viu grai de la înaintaşii lor, din generaţie în generaţie.

Tăierea capului voievodului era un ritual care se înscrie în tradiţia dacilor prin care era cinstit marele profet Orfeu.

În ceea ce priveşte “călugărirea” lui Ştefan cel Mare înainte de moarte, dincolo de natura momentului, rămâne încă un subiect de analizat. 

       LD