Viaţa şi bolile lui Frederic Wilhelm

S-a născut în anul 1688, anul în care tatăl său, viitorul rege Frederic I (1701-1713), devenise elector de Brandenburg. Asemeni acestuia, Frederic Wilhelm a fost un om pios, educaţia luterană afectându-l profund. În alte privinţe, însă, nu avea nimic în comun. Nu numai că se dezinteresa de muzică, artă şi ştiinţă, dar chiar le dispreţuia. În schimb, a dovedit un interes timpuriu pentru problemele militare.

Ca prinţ moştenitor era de o avariţie notorie mergând până la meschinărie. Deja de pe atunci avea perioade recurente în care suferea datorită bolilor. Era insensibil, furios, violent şi supus unor toane schimbătoare. Avea un simţ al umorului plin de cruzime, dovedit într-o ocazie când el şi prinţul Leopold au tăiat cozile tuturor vacilor de pe un câmp ca glumă la adresa fermierului. 

Dispreţuia pe faţă oameni şi lucruri care nu făceau parte din cercul lui strâmt, în special intelectualii, birocraţii, străinii, evreii, oamenii de ştiinţă, muzicienii şi orice venea din Franţa. Aparent singurele lui plăceri erau vânătoarea, mâncatul peste măsură, băutura, fumatul, înjurăturile şi glumele cu soldaţii. Îi plăceau oamenii înalţi, deja ca prinţ moştenitor toţi oamenii din corpul de grenadieri aveau peste 1,88 m în înălţime. Cu toate acestea, reuşea să combine aceste trăsături crude şi violente cu înalte standarde morale şi cu un puternic sentiment al datoriei. A denunţat prostituţia, spunând că nu există iubite ci doar târfe şi desfrânate.
Frederic Wilhelm nu s-a bucurat nicicând de o sănătate bună. De la o vârstă fragedă a fost afectat de o serie de boli incluzând guta, hemoroizii, migrenele, furunculii şi crampele la stomac. Mai târziu a făcut dropică şi s-a îngrăşat într-atât încât era nevoie de patru oameni să-l ridice de pe cal. Toate aceste boli puteau fi simptome ale porfiriei, boală ereditară rară de care, după cum s-a descoperit, au suferit probabil un număr de monarhi înrudiţi. Bolile ameninţau mereu să-i scurteze viaţa şi, deja în 1722, când avea doar 34 de ani, s-a aflat înte viaţă şi moarte. Aceste boli permanente i-au înrăutăţit, desigur, comportarea violentă. La ultima boală urmată de moarte, în 1740, s-a comportat în stilul caracteristic. A ordonat să-i fie adus sicriul în dormitor şi s-a îngrijit atent de pregătirile pentru înmormântare. Avea un document de abdicare la îndemână, în caz că supravieţuia, dar n-ar mai fi fost capabil să guverneze. Când bocitoarele au cântat un vers dintr-unul din imnurile sale preferate, “Gol am venit şi gol o voi părăsi”, şi-a revenit din comă pentru a protesta: “Nu-i adevărat. Îmi voi purta uniforma”. Printre ultimele sale cuvinte au fost acestea: “Am pus ordine în stat şi armată”. Fraza îi rezumă cu acurateţe obiectivele şi realizările.
Mulţi au încercat să-l judece pe regele Frederic Wilhelm, evident după moarte, prima judecată notabilă aparţine omului care l-a cunoscut cel mai bine, propriul său fiu, Frederic al II-lea, judecată ce a influenţat-o considerabil pe aceea a istoricilor de mai târziu.
Concluzia lor a fost una simplă. Frederic Wilhelm a fost un om brutal, un grotesc sergent-major (Eyck), un prototip al nazismului (Adolf Hitler), părinte al birocraţiei prusace (Acton), dar măreţ şi care a creat posibilitatea împlinirii realizărilor lui Frederic al II-lea.