Ridicarea Prusiei

Timp de sute de ani s-a considerat că Austria a fost statul dominant în Germania şi că principala ameninţare a poziţiei sale provenea din exterior, din partea Imperiului Otoman şi a Franţei.

Provocarea neaşteptată din partea Prusiei, venită într-un moment când atât Franţa cât şi Imperiul Otoman se aflau în declin, a modificat nu numai politica Germaniei, ci a întregii Europe. În urma unor războaie epuizante, ambele state au ajuns să aibă o putere şi influenţă similare. În 1786 Austria era cel mai întins dintre cele două state, având o poziţie de invidiat în centrul unui sistem de alianţe. Prusia a reuşit totuşi, să se menţină prin combinarea abilităţilor diplomatice şi a reputaţiei de a avea cel mai vestit comandant şi cea mai bună armată a secolului al XVIII-lea. 

Conflictul dintre cele două state le-a slăbit, probabil, în aceeaşi măsură, având consecinţe pe termen lung asupra întregii Germanii. Acest fapt a facilitat încercările Ecaterinei a II-a a Rusiei de a-şi extinde teritoriile prin asmuţirea unul împotriva altuia a singurelor două state care s-ar fi putut opune cuceririlor ei. Deşi Ecaterina a dovedit iscusinţă diplomatică, aliindu-se întâi cu Prusia şi api cu Austria, după cum i-au dictat interesele, trebuie să recunoaştem că profunda suspiciune reciprocă dintre cele două state germane i-a uşurat cu mult sarcina. În mod similar, ostilitatea austro-prusacă, ce a continuat chiar şi după 1790, le-a oprit să se unească împotriva ameninţării reprezentate de revoluţia franceză, facilitând considerabil sarcina lui Napoleon, care a putut astfel să înfrunte cele două state pe rând şi nu în acelaşi timp.

Istoria Austriei în secolul al XVIII-lea oferă un exemplu semnificativ pentru pericolul pe care-l are de înfruntat un stat, odinioară puternic, ce-şi bazează autoritatea numai pe reputaţie. Ascensiunea Prusiei şi faptul că a înfruntat cu succes Austria rămâne unul dintre puţinele exemple din istorie când un stat mic şi cu resurse modeste să intre în rândul marilor puteri şi să modifice echilibrul de putere.

Această victorie a fost fragilă şi de scurtă durată; cu toate acestea a reprezentat o realizare remarcabilă, datorită lui Frederic Wilhelm şi Frederic al II-lea.