-->

marți, 8 aprilie 2014

Senatorul Şerban Nicolae: un anonim în legislativul României


 În această seară, pe postul de televiziune B1, telespectatorii au avut “ocazia” să-l vadă pe un ilustru necunoscut, deşi se afla acolo ca şi senator de Mehedinţi al Partidului Social – Democrat, pe domnul Nicolae Şerban. Lăsând deoparte prestaţia jenantă în care încerca, evident fără argumente, să-l apere pe Adrian Duicu, potlogarul judeţului Mehedinţi, telespectatorii postului B1 trebuie să cunoască faptul că acest om nu există, este o fantomă în peisajul politic.

“voce” mută în Senat

 După câştigarea mandatului de senator, între noi fie vorba, putea ajunge în Parlament şi un porc dacă se afla pe lista U.S.L., acest om nu a reuşit să facă absolut nimic. De altfel, la un simplu sondaj de opinie (nu vorbesc de un studiu sociologic serios), nici măcar nu este recunoscut ca şi reprezentant al judeţului Mehedinţi în Parlamentul României. Nimeni nu îl cunoaşte şi, mai mult decât atât, nu se cunosc nici criteriile pentru care a fost desemnat pe listele U.S.L. O explicaţie ne-o poate oferi domnul Ponta, dacă ar avea caracter, şi unealta sa din Mehedinţi, Adrian Duicu, însă nu putem discuta despre aşa ceva. Dacă decizia a venit în plic, aşa cum se procedează la toate partidele, am găsit deja o explicaţie despre acest Nicolae Şerban.



Interviu RTS

 Totuşi, dacă ne luăm după interviul luat de către cei de la adevărul.ro, omul îşi recunoaşte ineficienţa şi incompetenţa. Măcar este, din acest punct de vedere, cinstit. Jurnaliştii de la MH Alert, vedeţi materialul Oanei Mitu, au scris şi ei despre costurile unui mandat neonorat.

    Eu te mint, tu mă alegi!


Până la urmă, domnule Şerban Nicolae, fără nicio supărare, ce naiba mai căutaţi în Parlamentul României?  Vă plac păcălelile?  

 Este foarte trist unde a ajuns astăzi democraţia, la aproape 24 de ani de revenire la normalitate”, şi parcă resimt din ce în ce mai acut efectele neaplicării punctului 8 al proclamaţiei de la Timişoara. Am eşuat în toţi aceşti ani şi, din păcate, drumul este fără întoarcere.  

 Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?