Cruciadele copiilor

Spontaneitatea acestor mişcări pare în afară de orice îndoială şi asta pentru că nimeni nu le-a stârnit, nici din afară, nici din ţară. Copii, caracterizaţi prin vârsta lor fragedă şi totodată prin sărăcia lor, mici păstori, încep să mărşăluiască şi săracii li se alătură. Sunt poate în jur de 30.000 care înaintează în porcesiune, cântând. Când sunt întrebaţi încotro merg, răspund “La Dumnezeu”. 

 Cruciada copiilor de Gustave Doré

După un cronicar contemporan, intenţia lor era să traverseze marea şi să obţină ceea ce regii şi puternicii pământului nu reuşiseră: cucerirea mormântului lui Hristos. Clerul se opusese acestei înrolări a copiilor. Cruciada franceză se termină catastrofic: sosiţi la Marsilia, ei se îmbarcă pe şapte vase mari, dar două din cele şapte corăbii sunt surprinse de furtună şi eşuează. Toţi călătorii sunt înghiţiţi de mare. Cât priveşte celelalte cinci corăbii, cei doi armatori criminali le duc la Alexandria, unde îi vând pe copii căpeteniilor sarazine şi neguţătorilor de sclavi.

Cruciada germană prezintă aceeaşi schemă. O cronică contemporană arată că în 1212 a apărut un copil, numit Nicolaus, care a adunat în jurul lui o mare mulţime de copii şi femei. El afirma că, la porunca unui înger, trebuie să-i ducă la Ierusalim ca să răscumpere crucea Mântuitorului şi că marea se va deschide în faţa lor, lăsându-i să treacă, aşa cum s-a întâmplat altădată cu poporul israelit. De altfel, această mare mulţime de copii şi femei nu avea arme. Plecaţi din jurul Coloniei, ei coboară pe Rin, traversează Alpii şi ating nordul Italiei. Unii ajung la Genova şi Pisa, dar sunt împinşi înapoi. Cei care reuşesc să ajungă la Roma sunt siliţi să recunoască faptul că autorităţile nu îi susţin. Papa le dezavuează planul şi tinerii cruciaţi fac calea întoarsă. Aşa cum arăta un cronicar în Annales Carbacenses, “ei s-au întors flămânzi şi desculţi, unul câte unul, în tăcere”. Nimeni nu-i ajutase. Un alt martor scrie: “Mare parte din ei zăceau morţi de foame prin târguri, în pieţe, şi nimeni nu-i îngropa”.

P. Alphandery şi A. Dupront au recunoscut în aceste mişcări tema copilului ales, frecventă în pietatea populară. Este totodată mitul Inocenţilor, exaltarea copilului de către Iisus, precum şi reacţia populară împotriva Cruciadei baronilor, aceeaşi reacţie care transpare în legendele ce au ca temă pe aşa-numitul Tafurs ai primelor cruciade. Recucerirea Locurilor Sfinte mai poate fi aşteptată doar de la o minune şi minunea nu mai poate avea loc decât pentru cei mai curaţi, copiii şi săracii.  

Vizitaţi şi pagina blogului de pe Facebook şi daţi un Like.