-->

duminică, 21 octombrie 2012

Amintiri din oraşul aurului alb

Istoria Ocnelor Mari este fascinantă şi se împleteşte cu sarea, exploatată de veacuri pe aceste meleaguri. 
Pentru mine, devin deja nostalgic, Ocnele Mari însemnă foarte mult, iar alături de Copăcelu, locul unde am copilărit, reprezintă geneza neamului în care m-am născut. Sunt multe de spus, de la experienţa cu arheologul Dumitru Berciu şi Mariana Iosifaru, pe când aveam doar şase ani, până la desprinderea de pământ şi zborul pe aripile vieţii.


 Ocnele Mari (vedere din anul 1950)


Deşi am copilărit mai mult la Copăcelu, numit la început, satul Florilor şi apoi Valea Răi, mă leagă multe amintiri şi experienţe de Ocnele Mari. În satul Cosota, aşezat la poalele complexului arheologic Ocniţa-Cosota, davă cercetată de arheologul Dumitru Berciu şi căruia, împreună cu fratele meu, Marius Dănilă, îi aduceam în fiecare dimineaţă lapte proaspăt de văcuţă, se află, familia Miu, familia mamei mele, Veronica Miu. Dava a fost menţionată şi de geograful grec Ptolemeu şi este amplasată într-o zonă strategică deosebită. 
La Ocniţa s-au descoperit vase de mari dimensiuni şi forme ciudate, cu inscripţii care serveau la păstrarea lichidului sacru, ce se împărţeau la banchetele tradiţionale religioase, membrilor acestei secte călugăreşti. Profesorul Dumitru Berciu reinterpretează scena 102 de pe Columna lui Traian, nu ca o scenă în care se prezintă împărţirea ultimelor rezerve de apă între luptătorii asediaţi, ci împărţirea lichidului sacru înaintea ultimei bătălii.
Descoperirile de la Ocniţa în complexul dacic au arătat că în vremea lui Burebista şi Decebal se foloseau concomitent scrierea greacă şi cea latină (majusculele latine BR, descoperite în 1978 pe Colina Sacră şi care datează din vremea lui Burebista).
Cred că materialul de faţă, axat şi pe pe elemente decorative, ar fi fost complet dacă, prin natura lucrurilor, fratele meu, Marius Dănilă, l-ar fi scris. Spun asta pentru că a copilărit aici, aproape 12 ani, în timp ce prezenţa mea, mai mult în vacanţele de vară, a fost episodică. Dar să revin asupra geografiei şi istoriei Ocnelor Mari. 
În rezervaţia Ocnele Mari se află Lacul Doamnei şi lacurile antrosalifere Evantaiul şi Cheile Trăistarilor.
Cea mai veche fântână cunoscută documentar, azi dispărută, datează din 1590, fiind construită de către marele han Dobromir, lângă altarul bisericii “Adormirea Maicii Domnului”. Lângă acest loc se află “Puţul lui Bogomolea”. “Puţul Popii” se află lângă biserica Slătioarele, probabil ridicată odată cu biserica în anul 1623. Mai sunt cunoscute fântâna la “Fagul Miului” refăcută în anul 1971 şi cea din “Valea Fântânii” Cosota.
Din păcate, situaţie care trenează încă din anii 90, ulmul (Ulmus minor) este pe cale de dispariţie.
În solurile umede, pe marginea lacurilor şi bălţilor cu apă dulce găsim cu uşurinţă, untişorul (Ficara verna), piciorul cocoşului (Rananculus Nemorosus), cimbrişor (Tymus marchallianus), izma (Mentha aquatica), rogozul (Duvaljouvea serotina), papura (Typha latifolia) şi pipirig (Bolboschoenus maritimus).
Fauna pădurilor de gorunete-fagete este bogată mai ales sub frunzare. Dintre mamiferele cele mai răspândite sunt vulpea, viezurii, lupul, mistreţul, iepurele, jderul, nevăstuica şi pisica sălbatică. Ursul a dispărut însă din această zonă.
Portul popular este unul extrem de interesant, mai ales costumul femeiesc. La nunţi mireasa purta în faţă zavelcă cusută cu bumbăcel alb, zăvelcă roşie la spate sau opreag, se încingea cu brâu şi bete cu mărgele albe, pe cap punea “zăvonul” (un brâu roşu în formă de fes) cu un mănunchi de busuioc în vârf. Peste zăvon este învelită cu o cârpă, apoi i se punea salba de gât şi batista roşie pe spate.
Până la izbucnirea primei conflagraţii mondiale bărbaţii nu-şi rădeau mustăţile, părul pe cap era tuns scurt cu breton. Bătrânii, în afară de mustăţi, purtau şi barbă, părul pe cap era lung şi pletos.
Ocnele Mari este astăzi un oraş modern, o atracţie turistică de prim rang, bazinele şi salina aflându-se pe primul loc.

La realizarea acestui material am folosit texte din lucrările domnilor Dumitru Berciu (Buridava) şi Corneliu Tamaş (Istoria Ocnelor Mari).

                    LD

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

4 comentarii:

Anonim spunea...

Te pricepi sa faci reclama zonelor de bastina. Felicitari Liviu! Primarul Ocnele Mari

Liviu Dănilă spunea...

Nu asta a fost intenţia, am dorit doar să scriu câte ceva despre locurile copilăriei. Ocnele Mari nu are nevoie de reclamă.

stempe spunea...

Felicitari! Nu sunt ocnean, nici macar valcean,mi-am facut de curand o casa(de vacanta) in zona, si, intr-adevar regiunea ...musteste de istorie

Liviu Dănilă spunea...

Aţi făcut o alegere foarte bună!

Trimiteți un comentariu

Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?