Istoria Ocnelor Mari este fascinantă şi se
împleteşte cu sarea, exploatată de veacuri pe aceste meleaguri.
Pentru mine, devin deja nostalgic, Ocnele Mari
însemnă foarte mult, iar alături de Copăcelu, locul unde am copilărit,
reprezintă geneza neamului în care m-am născut. Sunt multe de spus, de la
experienţa cu arheologul Dumitru Berciu şi Mariana Iosifaru, pe când aveam doar
şase ani, până la desprinderea de pământ şi zborul pe aripile vieţii.
Ocnele Mari (vedere din anul 1950)
Deşi am copilărit mai mult la Copăcelu, numit la
început, satul Florilor şi apoi Valea Răi, mă leagă multe amintiri şi
experienţe de Ocnele Mari. În satul Cosota, aşezat la poalele complexului
arheologic Ocniţa-Cosota, davă cercetată de arheologul Dumitru Berciu şi
căruia, împreună cu fratele meu, Marius Dănilă, îi aduceam în fiecare dimineaţă
lapte proaspăt de văcuţă, se află, familia Miu, familia mamei mele, Veronica
Miu. Dava a fost menţionată şi de geograful grec Ptolemeu şi este amplasată
într-o zonă strategică deosebită.
La Ocniţa s-au descoperit vase de mari dimensiuni
şi forme ciudate, cu inscripţii care serveau la păstrarea lichidului sacru, ce
se împărţeau la banchetele tradiţionale religioase, membrilor acestei secte
călugăreşti. Profesorul Dumitru Berciu reinterpretează scena 102 de pe Columna
lui Traian, nu ca o scenă în care se prezintă împărţirea ultimelor rezerve de
apă între luptătorii asediaţi, ci împărţirea lichidului sacru înaintea ultimei
bătălii.
Descoperirile de la Ocniţa în complexul dacic au
arătat că în vremea lui Burebista şi Decebal se foloseau concomitent scrierea
greacă şi cea latină (majusculele latine BR, descoperite în 1978 pe
Colina Sacră şi care datează din vremea lui Burebista).
Cred că materialul de faţă, axat şi pe pe
elemente decorative, ar fi fost complet dacă, prin natura lucrurilor, fratele
meu, Marius Dănilă, l-ar fi scris. Spun asta pentru că a copilărit aici,
aproape 12 ani, în timp ce prezenţa mea, mai mult în vacanţele de vară, a fost
episodică. Dar să revin asupra geografiei şi istoriei Ocnelor Mari.
În rezervaţia Ocnele Mari se află Lacul Doamnei
şi lacurile antrosalifere Evantaiul şi Cheile Trăistarilor.
Cea mai veche fântână cunoscută documentar, azi
dispărută, datează din 1590, fiind construită de către marele han Dobromir,
lângă altarul bisericii “Adormirea Maicii Domnului”. Lângă acest loc se
află “Puţul lui Bogomolea”. “Puţul Popii” se află lângă biserica
Slătioarele, probabil ridicată odată cu biserica în anul 1623. Mai sunt
cunoscute fântâna la “Fagul Miului” refăcută în anul 1971 şi cea din “Valea
Fântânii” Cosota.
Din păcate, situaţie care trenează încă din anii ’90, ulmul (Ulmus minor) este pe cale de dispariţie.
În solurile umede, pe marginea lacurilor şi
bălţilor cu apă dulce găsim cu uşurinţă, untişorul (Ficara verna), piciorul
cocoşului (Rananculus Nemorosus), cimbrişor (Tymus marchallianus),
izma (Mentha aquatica), rogozul (Duvaljouvea serotina), papura (Typha
latifolia) şi pipirig (Bolboschoenus maritimus).
Fauna pădurilor de gorunete-fagete este bogată
mai ales sub frunzare. Dintre mamiferele cele mai răspândite sunt vulpea,
viezurii, lupul, mistreţul, iepurele, jderul, nevăstuica şi pisica sălbatică.
Ursul a dispărut însă din această zonă.
Portul popular este unul extrem de interesant,
mai ales costumul femeiesc. La nunţi mireasa purta în faţă zavelcă cusută cu
bumbăcel alb, zăvelcă roşie la spate sau opreag, se încingea cu brâu şi bete cu
mărgele albe, pe cap punea “zăvonul” (un brâu roşu în formă de fes) cu
un mănunchi de busuioc în vârf. Peste zăvon este învelită cu o cârpă, apoi i se
punea salba de gât şi batista roşie pe spate.
Până la izbucnirea primei conflagraţii mondiale
bărbaţii nu-şi rădeau mustăţile, părul pe cap era tuns scurt cu breton.
Bătrânii, în afară de mustăţi, purtau şi barbă, părul pe cap era lung şi
pletos.
Ocnele Mari este astăzi un oraş modern, o
atracţie turistică de prim rang, bazinele şi salina aflându-se pe primul loc.
La realizarea acestui material am folosit texte
din lucrările domnilor Dumitru Berciu (Buridava) şi Corneliu Tamaş (Istoria
Ocnelor Mari).
3 comentarii:
Te pricepi sa faci reclama zonelor de bastina. Felicitari Liviu! Primarul Ocnele Mari
Nu asta a fost intenţia, am dorit doar să scriu câte ceva despre locurile copilăriei. Ocnele Mari nu are nevoie de reclamă.
Aţi făcut o alegere foarte bună!
Trimiteți un comentariu
Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?