Un rege indolent şi un monarh nepotrivit

Ludovic al XV-lea s-a născut la Palatul Versailles la 15 februarie 1710, în timpul domniei străbunicului său Ludovic al XIV-lea. A fost al treilea fiu al Delfinului Franței Ludovic, duce de Bourgogne și a soției lui, Marie-Adélaïde de Savoia. Ludovic al XV-lea a fost încoronat la vârsta de cinci ani, în 1715, dar n-a exercitat o autoritate reală. În primii ani de domnie ai noului rege, oficialităţile au limitat tendinţa de risipă financiară a monarhului.

                                                 

Ludovic al XV-lea copil, portret de Pierre Gobert

Ludovic al V-lea la vârsta de cinci ani, de Hyacinthe Rigaud

Ludovic al XV-lea ca adolescent, portret de Hyacinthe Rigaud, 1721

  Ludovic al XV-lea matur

Ludovic a deţinut efectiv controlul în stat de la sfârşitul anilor 1730 până la moartea sa în 1774. În anii domniei sale, ţara a intrat din nou în război, iar în 1763  a pierdut posesiunile din America de Nord în favoarea regatului britanic. Impozitele şi datoriile statului au atins iarăşi cote alarmante. În toţi aceşti ani, regele şi-a modelat politica în conformitate cu doleanţele amantelor sale, fără să ţină seama de înrăutăţirea situaţiei economice a maselor.

   Ludovic al XVI-lea

                

În 1774, când Ludovic al XVI-lea, în vârstă de nouăsprezece ani, s-a urcat pe tronul bunicului său, a iniţiat o reformă economică promiţătoare. Tânărul rege manifesta o preocupare mult mai mare faţă de numeroasele probleme cu care se confrunta Franţa decât Ludovic al XV-lea. Printre măsurile progresiste ale monarhului se numărau reducerea datoriei publice, simplificarea legislaţiei comerţului, reducerea impozitelor ţărăneşti şi o oarecare participare a poporului la guvernare.

Clasa privilegiată a stopat reforma în clipa când aceasta nu reuşise decât să dea speranţe deşarte celorlalte categorii sociale.

În 1780 aristocraţii au lansat un atac la adresa puterii regale. Ei intenţionau să-şi recapete drepturile cedate monarhiei în perioada modernă timpurie. Fără să-şi dea seama, nobilii făceau un pas care, la începutul anilor 1790, avea să ducă la distrugerea atât a monarhiei franceze, cât şi a artistocraţiei.

Un obicei stupid.

În timpul acestei ultime domnii dinaintea revoluţiei, regele a păstrat tradiţiile de la Curte, deşi în paralel aplica un program de reformă. De exemplu, ritualul dinaintea culcării dura uneori aproape o oră, desfăşurându-se în prezenţa tuturor oaspeţilor regali ai momentului. În finalul acestei ceremonii numite coucher, regele trecea prin faţa fiecăruia dintre cei prezenţi, mişcându-se anevoie în cămaşa de noapte, cu pantalonii căzuţi în vine.  

 Maria Antoaneta

Regina Maria Antoaneta influenţa politica regală şi participa la ceremonialul monarhiei, însă în acelaşi timp avea tot soiul de îndeletniciri mai puţin oficiale, care-i făceau mare plăcere. Ludovic şi soţia lui porunciseră să li se construiască pe domeniile regale o căsuţă ţărănească, unde regina se amuza jucând rolul unei femei de rând. Dar nici încercările de apropiere faţă de nobilime, nici jocurile ţărăneşti ale reginei nu i-au ajutat să arunce o punte peste prăpastia care în 1789 îi separa atât de aristocraţie, cât şi de mase.

Execuția lui Ludovic al XVI-lea în Piața Revoluției

În acel an, criza socială şi politică a atins proporţiile unui cataclism. Regele care nu reuşise să pună în aplicare un program de reformă moderată se vedea confruntat cu o sarcină mult mai dificilă. 
Luni, 21 ianuarie 1793, deposedat de toate titlurile și toate onorurile de către guvernul republican, Ludovic al XVI a fost decapitat prin ghilotinare. 

                LD