Sistemul continental

Tratatul de la Tilsit (1807) parafase pacea între Rusia şi Franţa, fără a institui şi relaţii cordiale între cele două ţări. Ţarul Alexandru I aspira să dobândească controlul asupra oraşului Constantinopol şi implicit, acces la Marea Mediterană. Napoleon se împotrivea acestei ambiţii. În plus, împăratul francez l-a provocat pe ţarul Alexandru prin acţiuni care sugereau o posibilă anexare a Poloniei la Marele Imperiu.

Au existat şi alte diferente care au tulburat relaţiile franco-ruse, dar cele mai însemnate au fost conflictele privind Sistemul continental. Această politică afecta interesele Rusiei, întrucât economia ei predominant agrară necesita un comerţ active cu Anglia industrială.

Alexandru a ignorat din ce în ce mai mult Sistemul continental, pentru ca, în final, să-l respingă făţiş. Napoleon s-a hotărât să invadeze Rusia. În ultimele săptămâni ale primăverii anului 1812, împăratul francez a mărşăluit cu o armată de 400.000 de oameni până la graniţa Rusiei, la râul Niemen. În spatele marii armate franceze venea o altă rezervă de 200.000 de soldaţi. Napoleon a trecut râul împreună cu primele contingente. În următoarele zile, restul marii armate se afla pe teritoriul Rusiei.

Circa jumătate din soldaţii care înaintau spre Moscova erau francezi, restul find recrutaţi împotriva voinţei lor din state înglobate Imperiului, ca Suedia, Olanda, Prusia, Polonia, Elveţia, Austria şi Italia. Ruşii s-au retras din faţa lor, distrugând aproape totul în cale. Napoleon plănuise să se aprovizioneze la faţa locului.

Bătălia de la Borodino

Generalul rus Mihail Kutuzov a amplasat trupele ţariste în dispozitiv de luptă la Borodino (7 septembrie 1812), localitate amplasată la circa 120 km la vest de Moscova. Deşi au fost înfrânţi, ruşii au pricinuit grele pierderi francezilor. O săptămână mai târziu, Napoleon intra în Kremlin. Aici nu l-a întâmpinat niciun conducător care să i se închine, oraşul din jurul zidurilor Kremlinului fiind practic pustiu. A doua zi; în Moscova au izbucnit incendii care au durat aproape o săptămână şi care au distrus mari cantităţi de provizii atât de necesare lui Napoleon.

Victoria ruşilor

În primele cinci săptămâni, ţarul Alexandru n-a dat niciun semn că ar avea de gând să se supună. Trupele de ocupaţie nu puteau rămâne toată iarna în Moscova fără provizii. La 19 octombrie armata franceză a început să se retragă. Poziţia armatelor ruseşti i-a obligat pe francezi să urmeze acelaşi traseu ca la venire. Acum, ţinutul devenise şi mai neospitalier. Ninsoarea timpurie şi viscolul neobişnuit de aspru sporeau dificultăţile cu care se confrunta armata lui Napoleon. Soldaţii au început să moară de foame, de oboseală şi de frig, pierind în zăpadă în timp ce camarazii lor abia îşi mai târau picioarele. Formaţiuni de gherilă şi cavaleria de cazaci a ţarului Alexandru le-au provocat şi mai multe pierderi. La mijlocul lunii decembrie 1812, când au ajuns din nou la râul Nieman, trupele franceze numărau mai puţin de 100.000 de soldaţi. La vremea aceea, Napoleon se afla la Paris, pentru a aduna o armată menită s-o înlocuiască pe cea distrusă în campania din Rusia. Printre soldaţi se numărau mulţi recruţi încă adolescenţi. Fatala invazie a Rusiei a fost, pentru majoritatea istoricilor, cea mai mare eroare a lui Napoleon. Peste 130 de ani, într-o altă etapă importantă a istoriei universale, eroarea lui Napoleon devine greşeala lui Hitler. 

             LD