Aleksandr Kazanţev şi enigmele primei „bombe atomice” din 1908

În data de 30 iunie 1908, marinarii de cart de pe câteva nave care pluteau pe Oceanul Indian observară un obiect uriaş care descria o largă traiectorie pe bolta cerească, îndreptându-se către Asia. La scurtă vreme după aceea, ţăranii din nordul Italiei observară şi ei ciudatul obiect venit de undeva din Cosmos şi pe care l-au descris ca un “glob de foc”, după care a dispărut dincolo de vârfurile Munţilor Himalaia. 

Caravanele care străbăteau deşertul Gobi şi regiunile de nord-vest ale Chinei s-au oprit o clipă din drumul lor; oamenii şi-au ridicat privirile, surprinşi şi înfricoşaţi, la trecerea globului de foc, care dezvoltase la suprafaţa sa o temperatură de aproximativ 3000 grade C. În satele şi micile târguri din centrul Siberiei, oamenii au fost îngroziţi de şuieratul asurzitor al ciudatului obiect ceresc. La ora 7,17, platoul siberian central situat în apropiere de râul Tunguska Pietroasă (un ţinut acoperit cu turbării şi cu păduri de pini) s-a cutremurat sub impactul unei explozii atât de puternice, încât centrul seismologic din Irkutsk, situat la aproape 900 de km la sud, a înregistrat oscilaţii de proporţiile unui cutremur de grad înalt.

La impactul obiectului cu pământul a tâşnit o uriaşă jerbă de foc, apoi o undă de şoc şi care s-a propagat în aerul înconjurător, până la distanţe de 700 – 800 km. Mii de copaci sunt doborâţi, colibe ale nomazilor sunt măturate pur şi simplu de pe suprafaţa pământului şi se înregistrează victime umane şi animale. La postul comercial de la Vanavara, loc de întâlnire pentru vânători şi negustori de blănuri, situat la peste 50 de km, oamenii şi-au acoperit feţele cu mâinile pentru a le ocroti de aerul încins. Unda de aer a smuls acoperişuri iar oamenii au fost ridicaţi şi trântiţi la câţiva metri distanţă. Rafalele de vânt care au zguduit uşile şi ferestrele locuinţelor s-au resimţit în localităţi situate până la o distanţă de 600 km. Din Peninsula Scandinavă şi până în Siberia, lumina a fost atât de intensă în perioada imediat următoare, încât în unele locuri a fost posibil să se facă fotografii în miez de noapte. 

Vreme de doisprezece ani nu s-a întreprins nimic pentru cercetarea la faţa locului a efectelor marii explozii şi a unui fenomen probabil unic în istoria Pământului. Au contribuit evident mai mulţi factori. În primul rând era normală reacţia oamenilor de ştiinţă care nu se puteau aventura într-o zonă nesigură, o regiune cu frământări politice şi sociale generate de iminenta prăbuşire a ţarismului. În al doilea rând, Tunguska era o regiune nelocuită, presărată cu dealuri împădurite, având un aspect dezolant şi unde cei slabi şi imprudenţi cu greu reuşesc să supravieţuiască. Fireşte că astăzi, după atâţia ani, puterea exploziei din regiunea Tunguska este greu de calculat dar oamenii de ştiinţă din Rusia, Marea Britanie şi S.U.A: sunt de acord că unicul criteriu de comparaţie îl constituie exploziile din era noastră atomică. 

În acea regiune, imediat după primul război mondial, în cercurile geologilor şi ale unor oameni de afaceri îşi croia drum ideea că vechile cratere ale meteoriţilor uriaşi ar putea fi exploatate rentabil prin recuperarea de importante cantităţi de metale din masa meteorică. 

Primul care a cercetat zona a fost Leonid Kulik şi care avea pe atunci 38 de ani. El a schiţat apoi un portret al locului şi ariei exploziei. Cert este că în timp dosarul Tunguska s-a îngroşat cu noi şi noi file, mărturii culese de oamenii de ştiinţă şi diferiţi specialişti de la martorii acestui interesant fenomen. Kulik spunea: „Încă nu-mi pot reveni de pe urma impresiilor haotice culese în această expediţie. Oricine va trece printr-un sentiment straniu la vederea unor copaci uriaşi dobărâţi ca nişte rămurele”.

Leonid Kulik a luptat pe frontul celui de-al doilea război mondial, în chiar prima linie, a fost mai întâi rănit, apoi a căzut prizonier şi internat într-un lagăr nazist. Cercetătorul, în vârsta de 58 de ani, s-a îmbolnăvit de tifos şi a murit în aprilie 1942.

Cercetările sale au fost continuate cu succes de Alexandr Kazanţev. El se numără printre oamenii de ştiinţă sovietici care au vizitat Hiroshima la scurtă vreme după ieşirea Japoniei din război. A fost impresionat de puterea devastatoare a exploziei, precum şi de unele aspecte ale peisajului care-i amintea, într-o anume măsură, de fotografiile din regiunea Tunguska Pietroasă pe care le studiase în amănunţime.  Explozia unei bombe nucleare în 1908 ? Explozia unei nave cosmice venite din alte lumi ? Ideea părea de-a dreptul fantastică, Kazanţev era fascinat de ideea existenţei unor făpturi inteligente de pe alte planete. 

Existau însă numeroase asemănări, mai ales sub aspect distructiv, între fenomenul din 1908 şi bomba de la Hiroshima din 1945.

Dosarul Tunguska devine parte a “teoriei atomice”, teorie care are în prezent numeroşi adepţi. Mai trebuie spus un singur lucru. La Hiroshima tot ce era lemn a fost incendiat pe o rază de o milă (circa 1,6 km), iar la Tanguska raza se extinde de la opt până la zece mile (13 -16 km). 

Deşi fenomenul este impresionant şi dificil de explicat, descoperirile astrofizicii moderne şi ale astronomiei, îndeosebi studiile privind posibilitatea existenţei vieţii şi în alte părţi ale universului, deschid în faţa noastră noi perspective, în cadrul cărora această teorie apare mai acceptabilă şi logică.

          LD