-->

duminică, 28 august 2011

Tainele Insulei Paştelui

Probabil că niciun petec de pământ din lume n-a stârnit în rândul oamenilor de ştiinţă atâta interes ca Insula Paştelui (nume dat de amiralul Jakob Roggeween, care a ajuns aici cu trei nave ale Companiei Olandeze a Indiilor de Est în a doua zi de Paşte a anului 1722). Un nume obscur, Roggeween, fară calităţile unui adevărat navigator, dar cu veleităţi, un om care n-a reuşit să încheie o călătorie în jurul lumii (la două veacuri după Magellan), intră, aş spune nedrept (piratul englez Edward Davis a semnalat insula încă din 1687, fără a-i atribui însă vreun nume), în istoria marilor descoperiri geografice.

În ultimul sfert de mileniu, Insula Paştelui a primit foarte multe nume – navigatori, călători, oameni de ştiinţă, arheologi şi etnografi, profesionişti şi amatori au poreclit-o: Insula Giganţilor, Insula Singurătăţii, Insula Tăcerii, Insula Urechilor Lungi, Spărgătoarele de Valuri, Insula Dezolării, Insula Vânturilor, iar locuitorii ei îi spun Matakiterani şi Te pito no te Henua, ceea ce în polineziană înseamnă Buricul Pământului. Când a fost descoperită, în urmă cu trei veacuri, populaţia era apreciată la 4000 – 5000 de locuitori şi foarte interesant, pe insulă nu se afla niciun animal domestic.
Situată în plin ocean, la 2600 mile de Tahiti (Arhipelagul Societăţii) şi 2700 de Valparaiso (Chile) are o formă triunghiulară cu laturile de 16, 18 şi 24 de kilometri, o suprafaţă de circa 118 kilometri pătraţi şi este în întregime vulcanică.
Tainele Insulei Paştelui se grupează în trei obiective: morminte acoperite cu platforme şi numite Ahu, dintre care unele datează dintr-o epocă foarte depărată şi conţin schelete ale unor indivizi aparţinând unei populaţii dispărute de pe insulă; statuile gigantice, unele cântărind peste 20 de tone, fără picioare, cu chipuri prelungi, mărturii ale unor arte rafinate; tăbliţele cu scriere rongo – rongo, până astăzi nedescifrată (singura scriere găsită în mulţimea insulelor care formează Polinezia, iar ultimul cunoscător al acestei scrieri a murit în 1914, în timp ce pe insulă se afla o expediţie etnografică britanică).
Ahu-rile sunt destul de numeroase; până astăzi s-au descoperit peste 260 şi mare parte având câte o statuie (moai) în chip de monument funerar. Doi vestiţi navigatori care au vizitat insula, englezul James Cook (în 1774) şi francezul La Perouse (în 1786), au remarcat şi au descris aceste monumente, atribuindu-le un simbol religios. Roggeween ne oferă şi unele amănunte: „În lumina dimineţii, marinarii i-au văzut pe indigeni prosternându-se idolilor, cu faţa spre soare şi oferindu-le drept jertfă anumite obiecte cărora le dădeau foc”. Pe insula Pitcairn (devenită celebră datorită lui sir John Barrow, autorul operei Revolta de pe Bounty) s-au găsit statui foarte asemănătoare (de proporţii mai mici) şi cele tăiate în tuful vulcanului pascuan Rano-Raraku.
Nu este uşor a lega vestigiile din Insula Paştelui – ahu-urile şi statuile gigantice, aşa-numitele pakeopa, ale căror origini sunt învăluite în mister, de existenţa unui continent dispărut, ca urmare a unui cataclism. 
Ciudat este şi caracterul deşertic, dezolant, al peisajului în care se ridică statuile cu aspect straniu, cu feţele lor prelungi şi buzele subţiri, cu capetele acoperite de curioase pălării cilindrice. Totul este nemişcat, împietrit şi mort. Nu este exclus ca aspectul dezolant de vegetaţie al Insulei Paştelui să se datoreze efectelor pustiitoare ale tsunami-urilor din această regiune supusă seismelor. Unii dintre aceşti uriaşi au fost târâţi pe o distanţă de o sută de metri şi sfărâmaţi, alţii s-au răsturnat doar, întinşi pe spate cu ochii mari deschişi spre cer. Şi totuşi, se pare că Insula Paştelui avea o vegetaţie destul de bogată (sursele indică o pădure acoperită cu palmieri, o specie interesantă de dud Broussenetia papyrifera şi chiar o specie de conifer necunoscută în zona Pacificului).
Polinezienii veniţi în prima etapă (urechile - lungi), deoarece aveau obiceiul să-şi lungească urechile – au fost exterminaţi de cei veniţi în etapa a două (sub conducerea eroului legendar Hotu - Matua) după ce convieţuiseră mai mult sau mai puţin paşnic vreme de aproximativ 350 ani.

        LD
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 comentarii:

tina basi spunea...

Interesant post. am vazut un documentar pe National Geografic sau History, nu mai imi amintesc exact care din ele. despre Insula Pastelui. spuneau ca populatia a disparut datorita razboaielor purtate in principal pentru hrana. dupa ce au distrus padurile de palmieri despre care dvs vorbeati, au fost efectiv blocati pe insula nemaiputand construi barci nu s-au mai putut deplasa, nu au mai putut pescui etc. si a inceput lupta pentru subzistenta, resursele insulei devenind insuficiente pentru populatie, astefe incat au sfarsit prin a se extermina.

Trimiteți un comentariu

Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?