Moartea împăratului Traian

Războiul partic a şubrezit starea de sănătate a împăratului Traian care lasă comandamentul forţelor armate lui Hadrian, guvernatorul Siriei şi se pregăteşte să ia drumul Romei. Era în primele zile ale lunii septembrie a anului 117, când ecourile războiului partic erau departe de a fi stinse.

Însoţit doar de o mică gardă, din care nu lipsea prefectul pretoriului, Celius Attianus, un fidel partizan al lui Hadrian, Traian se îmbarcă pentru a merge la Roma. Dar boala se înrăutăţeşte şi mai mult şi este nevoit să debarce pe coastele Ciliciei, în micuţul port de la Selimunt.

Traian moare peste doar câteva zile în chinuri groaznice. Vestea surprinde întreaga lume. Nimeni nu întrevăzuse apropiatul lui sfârşit şi mai puţin decât toţi însuşi Traian. Dacă s-ar fi gândit că i se apropie sfârşitul, prima lui preocupare ar fi fost să asigure succesiunea la tronul imperiului. Doar Traian ştia foarte bine ce înseamnă un deces imperial, fără a fi garantată succesiunea la tron. El, care prevăzuse, organizase şi nu lăsase nimic la voia întâmplării, iată că destinul îl învinsese acum.
Vestea a ajuns în mod firesc mai repede la cartierul general al forţelor armate romane din Siria decât putea ajunge la Roma, unde împărăteasa Plotina rezida, ţinând cu sprijinul Senatului în lipsa lui Traian, frânele imperiului. Desigur că această moarte neaşteptată a suscitat imediat bănuieli. S-a zvonit chiar că Traian a fost otrăvit de Hadrain, grăbit să-şi asigure o succesiune pe până atunci, în mod oficial, Traian nu o declarase. De ce nu-i dăduse încă Traian faimosul inel cu bogata gemă ce-l primise în dar de la bătrânul Nerva ? 

De ce dăduse acest inel lui Aggricola ? Dacă ajungând la Roma, Traian cerea Senatului investirea unui succesor, altul decât Hadrian, cine avea interes să nu ajungă Traian la Roma ?
Zvonurile acestea le consemnează şi Cassius Dio, când vorbeşte despre moartea lui Traian: „Traian s-a îmbolnăvit – scrie el – după cum se presupune din otrăvire, dar cum spun unii, din cauza opririi sângelui ce i se scurgea, în fiecare an, pe jos, căci fusese lovit de apoplexie, aşa încât o parte a corpului i-a paralizat, iar trupul întreg i-a fost atacat de hidropizie. Ajungând la Sellenius în Cilicia, care a fost numit şi Traianopolis, şi-a dat deodată sufletul, după ce domnise 19 ani, 6 luni şi 15 zile”.

A doua zi după moartea lui Traian a fost suspectat un fost sclav al lui, libertul Ulpius Phaedimus, care nu avea decât 20 de ani şi sta mereu în preajma împăratului. Bănuieli au stăruit şi asupta prefectului pretoriului, Celius Attianus, omul de încredere al lui Hadrian, care îl însoţea pe împărat în drumul său de întoarcere spre Roma.
Imediat după primirea veştii morţii lui Traian, Plotina scrie Senatului ca împăratul a decis ca successor al său să fie Hadrian, adoptivul său.
Nimeni nu ştia că Traian l-a adoptat pe Hadrian. Toată lumea ştia doar că Traian îi fusese tutore, încă de pe vremea când era tribun militar. De altfel succesiunea lui Hadrian era un lucru firesc, fiind rudă apropiată şi conaţional al lui Traian şi totodată o personalitate deosebit de capabilă.
Când a închis ochii pentru totdeuna, pe ţărmurile Ciliciei, în orăşelul ce-i va purta pentru milenii numele, Traian, poate că şi-a îndreptat gândul şi spre provincia dintre Dunăre şi Carpaţi, Dacia, care îi va slăvi pentru eternitate numele.

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.