Apolodor din Damasc şi analiza capodoperei sale

În ce constă măiestria şi originalitatea artistului programator al Columnei? Iată câteva soluţii particulare şi opţiuni de ansamblu:

Perspectiva nu este în zbor de pasăre. Ea nu există per ansamblul unei scene. Nu se poate afirma că diverse detalii sunt văzute de sus.

Felul naraţiunii este preponderent descriptiv şi nu alegoric. Pe întreaga Columnă există doar cinci personificări: Danuvius (scena III), Iupiter Tonans care intervine în marea bătălie (scena XXIV), Noaptea (scena XXXVIII), Victoria scriind pe scut (scena LXXVIII) şi o Dacia devicta, interpretată ca atare în scena CL.

Luptele propriu-zise nu ocupă niciun sfert din friză, deoarece ca durată ele nu înseamnă în realitate mai mult în viaţa soldaţilor aflaţi în campanie. Artistul a pus în mod cert accentul pe elementul uman, deci militar, subordonând toate celelalte acestuia.

Peisajul năzuieşte către veridicitate, nu în mod gratuit, ci spre a satisface cunoştinţele şi amintirile privitorilor şi celor care au luat parte la campanii. În ceea ce priveşte topografia Daciei, veridicitatea este aluzivă, realităţile de care s-au izbit romanii, rămâne pur simbolică. Orice tentativă modernă de identificare se loveşte de aceste limite dincolo de care se întinde împărăţia fără de sfârşit a fanteziei.

Succesiunea scenelor de pe Columnă este în general de la stânga la dreapta, cu câteva excepţii care marchează flash – back (întoarcerea în timp).

Naraţiunea sculptată pe Columnă este de tipul naraţiunii – reportaj. Apolodor a fost un artist cu largi concepţii, a ştiut să se detaşeze de tradiţie şi de cadrele ei, fără a le eluda, ci descoperindu-le noi valenţe prin adăugarea imaginilor complementare, conotative.

Timpul şi spaţiul sunt subordonate formei continue, făcând din Columnă un document social – psihologic care, prin atmosfera pe care o degajă, egalează cea mai bună istorie a evenimentelor la care se referă, luate ca pars pro toto a principatului lui Traian.

Columna a fost inaugurată în anul 113 e.n., dar este posibil ca lucrările de înfrumuseţare artistică să fi continuat până la sfârşitul domniei lui Traian şi chiar după aceea.

Mult mai târziu, în vremea când s-a demolat vechiul Sf. Petru, construit de împăratul Constantin cel Mare între 313 – 337 e.n., Giacomo Grimaldi înregistrează o lespede pe care se afla următorul text: DIVO TITO DIVI Vespasiani

        f. VespaSIANO AVGVSTO

        IMP. CAESAR DIVI NER

        VAE F. NERVA Traianus ger

        maNICVS DACicus Pont. MAX

        TRIB. PO    cos

 P.      P  FECIT

Cu alte cuvinte „Nerva Traianus, fiul divinului Nerva, învingător al germanilor, al dacilor etc... a făcut monumentul în memoria divinului Titus, fiul divinului Vespasianus Augustus, şi a lui Vespasianus Augustus”.

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.