Poligamia coranică

După cucerirea Constantinopolului de către turci, sultanii au construit seraiul, un adevărat oraş de sine stătător, al cărui clădiri exterioare cuprindeau administraţia statului otoman, iar cele interioare, denumite harem, erau rezervate familiei imperiale (sultanul, sultana-mamă, cadânele, odaliscele, eunucii şi prinţii). Femeile închise în harem se numărau uneori cu miile. Numai mama moştenitorului tronului putea să apară în public fără voal. Legea coranului autoriza patru femei legitime: sultanul îşi permitea să aibă şapte. Sutele de concubine (odalisce) erau aduse din provincii depărtate, creştine sau păgâne, cucerite de turci.

Sultanul umbra lui Allah pe pământ nu avea nicio legătură directă cu supuşii săi, trăind într-o lume ascunsă privirilor muritorilor de rând. Eunucii aveau grijă ca nimeni să nu se apropie de femeile din harem. Vara, când erau duse la casele de la ţară, ele străbăteau grădina imperială, ascunse de un baraj de tapiţerii. Eunucii alcătuiau astfel o trupă de încredere şi care executa orice ordin.

Despre Soliman Magnificul, contemporan cu Francisc I şi Carol Quintul, legenda afirmă că el cerea cate o fecioară în fiecare noapte. Vasele turceşti răpeau aceste fecioare de pe toate ţărmurile mediteranene. Orintalii considerau femeia (în unele locuri o consideră şi azi) ca o făptură inferioară, supusă bărbatului. Moravurile, religia, împrejurările economice au consacrat ilegalitatea legală în materie sexuală. Coranul a consfinţit poligamia. Dacă femeile măritate puteau fi repudiate prin îndeplinirea unor formalităţi, concubinele, îndată ce soţul rostea patru cuvinte, îşi strangeau lucrurile, îşi acopereau faţa cu un văl şi plecau fără să murmure. Cronica scandaloasă a haremurilor arată că şi viclenia femeilor era tot aşa de subtilă ca şi supunerea faţă de stăpanul lor. Era suficient să strige doar soţului: “Nu intra, sant cu o prietenă”, pentru ca el să se întoarcă. Legea îl oprea să privească pe o femeie dezvăluită.

Extrem de interesante sunt şi datele statistice, unele îndoielnice, dar uneori, chiar amuzante. În Egipt, unde piaţa de femei era înfloritoare, haremurile erau populate de sclave. O Sedassy de la 8 – 15 ani era cumpărată cu 2000 – 3000 de piaştri spanioli, micile negrese, Takrens, costau doar 100 de piaştri şi numai cele cu adevărat frumoase costau 150. Fetele deflorate costau mai puţin de jumătate şi erau “lichidate” la străini şi călători. Femeile de la 20 – 30 de ani abia dacă găseau cumpărători cu 10 – 20 de piaştri. În aceste ţări calde, fetele de 8 sau 9 ani sunt nubile.

Dansatoarele egiptene erau în general şi preotese ale dragostei, ele descind în linie dreaptă din anticele preotese ale lui Athor, zeiţa amorului. În zilele noastre, almeele arabe sunt curtezane care nu se produc în mod public decat la ceremoniile religioase. Avanak alcătuiesc un grup mai accesibil, sunt fete şi fetiţe arabe, ale căror dansuri sunt publice şi private. Dansul albinei este o dezpuere de văluri. Dansul nupţial este cel mai lasciv şi biruieşte orice rezistenţă masculină.
Ca şi sultanii turci, despoţii musulmani ai Orientului întreţineau haremuri fastuoase. Şahul Persiei avea 300 – 400 de de femei, familiile distinse se simţeau onorate dacă Regele-regilor prefera pe cea mai frumoasă fată a lor. Bensar, sultanul Marocului avea opt mii de femei iar haremul sultanului din Java număra chiar şi zece mii. Această abundenţă de femei poate fi justificată de diverse versete ale Coranului, dintre care citez: “O, profetului! îţi este îngăduit să te însoţeşti de femeile pe care le-ai înzestrat, cu captivele care ţi-au căzut în mână prin voia lui Dumnezeu, cu fetele unchilor şi mătuşilor tale, care au fugit cu tine şi cu orice femeie credincioasă care ţi-a dăruit inima ei”. Coranul nu este însă un manual de imoralitate (aşa precum ar crede unii). El pedepseşte cu o sută de lovituri de bici pe neruşinaţii de ambele sexe. Un desfranat nu se poate căsători decât cu o femeie de seama lui sau cu o idolatră. Cei vicioşi erau despărţiţi de cei virtuoşi. Femeile Profetului trebuiau să fie adevărate sfinte. 

Noul tip al femeii emancipate începe să se afirme în mai toate zonele Orientului, din răsăritul şi până în centrul Asiei. Este adevărat că în unele ţări, mai puţin deschise, rezidenţa vechii familii merge până la asasinarea femeii emancipate. Turcii bogaţi, au însă toate mijloacele necesare să practice poligamia sub formă clandestină.

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.