.png "English"){kind=small}
Masochismul e o stare de spirit specială a amantului, care îl face să găsească plăcere sau voluptate numai când este lovit, maltratat, umilit sau înjurat de persoana pentru care a pasionat. Şi femeile pot fi masochiste. Masochismul nu este o invenţie modernă. Multe episoade amoroase din Evul Mediu indică o tendinţă masochistă. În poemele lui Goethe, Heine sunt urme ale acestei tendinţe, ca şi în corespondenţa amoroasă a unor personalităţi energice ca Otto Von Bismarck şi J.J. Rousseau. Venerabilul Aristot este arătat, în unele gravuri, în patru labe ducând pe spate o femeie care ţine un bici în mână.
Masochismul, antiteză a sadismului, afectează mai ales persoanele de temperament sensitiv, delicat, artistic. Numele său se trage de la Leopold Sacher-Masoch, un romancier austriac, doctor în drept, care a dorit să dea vieţii sale un caracter don-quichotesc. A fugit la Florenţa, cu o prinţesă rusă, făcându-se servitorul ei. Când s-a însurat, a cerut să fie biciuit zilnic de soţia sa; considera aceasta ca un stimulent pentru munca lui literară. A dorit apoi ca soţia lui să aibă şi amanţi, ceea ce nu a fost deloc dificil. A divorţat ca apoi să se casătorească cu secretara lui, trăind liniştit, predicând în cele din urmă un fel de comunism anarcho-creştin. A fost totuşi sobru, nu fuma, nu bea şi a avut o bună influenţă asupra ţăranilor printre care a trăit. A fost un Tolstoi în miniatură şi a murit în 1895, la 59 de ani. Sacher-Masoch nu era primul apostol al flagelării. Ea a fost practicată şi sub Enciclopedişti. În 1629 doctorul german J.H. Meibomius, citând pe Oribase, Gallien, Avicene, alături de Martial, Petronius, Seneca, Rabelais, Brantome, afirma că "flagelaţia dă părţilor destinse şi răcite o comoţie violentă, o iritaţie voluptoasă care se transmite şi sămânţei".
Masochismul, antiteză a sadismului, afectează mai ales persoanele de temperament sensitiv, delicat, artistic. Numele său se trage de la Leopold Sacher-Masoch, un romancier austriac, doctor în drept, care a dorit să dea vieţii sale un caracter don-quichotesc. A fugit la Florenţa, cu o prinţesă rusă, făcându-se servitorul ei. Când s-a însurat, a cerut să fie biciuit zilnic de soţia sa; considera aceasta ca un stimulent pentru munca lui literară. A dorit apoi ca soţia lui să aibă şi amanţi, ceea ce nu a fost deloc dificil. A divorţat ca apoi să se casătorească cu secretara lui, trăind liniştit, predicând în cele din urmă un fel de comunism anarcho-creştin. A fost totuşi sobru, nu fuma, nu bea şi a avut o bună influenţă asupra ţăranilor printre care a trăit. A fost un Tolstoi în miniatură şi a murit în 1895, la 59 de ani. Sacher-Masoch nu era primul apostol al flagelării. Ea a fost practicată şi sub Enciclopedişti. În 1629 doctorul german J.H. Meibomius, citând pe Oribase, Gallien, Avicene, alături de Martial, Petronius, Seneca, Rabelais, Brantome, afirma că "flagelaţia dă părţilor destinse şi răcite o comoţie violentă, o iritaţie voluptoasă care se transmite şi sămânţei".
Fiziologiştii şi sexologii pot arăta relaţiile dintre iubire şi durere. Cred că înlăturând din mediul uman prejudecăţile relative la “curte” sau “flirt” (considerate eronat ca o “luptă”), nu va mai fi nevoie de cruzime ca stimulent sexual suprem.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?