Sezonul “tulburelului” la romani şi români

Pentru că ne aflăm în sezonul vinului, atât de iubit de romani, dar mai ales de români, m-am gândit să scriu un articol despre acest “minunat” subiect. 

Un altfel de istoric

 Cea mai obişnuită băutură pentru romani, ca şi pentru noi de altfel, era apa naturală. În epoca luxului şi dezmăţului de tot felul în alimentaţie, s-a ajuns ca şi apa să fie supusă la cele mai fantastice transformări. Astfel, despre împăratul Nero se spune de pildă că, înainte de a o bea, o fierbea apoi o astâmpăra în zăpadă. De asemenea, în renumita staţiune climaterică Tibur, unde se retrăgeau de arşiţa de la Roma puternicii vremii, se bea apa rezultată din zăpada topită. Romanii cunoşteau proprietăţile terapeutice ale multor ape minerale, dar acestea nu se aflau, ca în zilele noastre, la îndemâna tuturor, ci se consumau numai la faţa locului, aspect care scoate în evidenţă, din nou, “potenţa” celor bogaţi. Despre cei fără posibilităţi pecuniare, la fel ca şi azi, n-are sens sa mai discutăm. Rolul lor pe pământ era doar să muncescă, uneori până la epuizare, pentru prosperitatea patricienilor, nobililor, patronilor sau statului roman.

 Vinul ocupa şi el un rol important în viaţa romanilor. Dacă vinurile de calitate superioară obţinute prin procedeele cunoscute viticultorilor, destinate în special elitelor sau consumului mai restrâns, adică celor care puteau face faţă preţului ridicat, în schimb proprietarii cunoşteau nenumărate metode pentru producerea unui vin de proastă calitate, destinat a fi consumat de către cei săraci sau chiar de sclavi. Lucrurile se aseamănă foarte mult cu realitatea din zilele noastre, mai ales când vorbim de alimente sănătoase, evident foarte scumpe, destinate doar celor care îşi permit să trăiască bine, şi alimente proaste, uneori infecte, destinate celor care, din păcate, menţin ţara asta pe linia de plutire.

 Astfel, după o primă stoarcere, tescovina din teasc era fărâmiţată şi pusă într-o anumită cantitate de apă, apoi pusă din nou în teasc şi stoarsă. Vinul obţinut era de calitate inferioară, fiind dat de Cato sclavilor care lucrau pe proprietatea sa (Cato, op.cit., pag 57). Tot Cato mai arăta cum dintr-un amestec de must, oţet, apă dulce şi apă de mare, în care copleşitoare era apa naturală, obţinea un vin pe care-l da sclavilor în anotimpul de iarnă, când aceştia lucrau mai puţin.

 Din tratatul agricol al lui Cato cel Bătrân rezultă că, cu excepţia anotimpului de iarnă, când sclavii lucrau mai puţin şi când primeau vinul din a doua stoarcere sau cel amestecat cu mari cantităţi de apă, în anotimpurile de lucru ei primeau anumite cantităţi de vin, care erau fixate după cantitatea de muncă prestată. Un sclav primea în timpul celor nouă luni de lucru o cantitate de vin care se ridica la aproximativ 179 de litri. Vă puteţi închipui calitatea acetui vin pe care Cato îl numea vinum familiae (vin pentru sclavi), denumire folosită în epoca imperială şi de Ulpian, unul din marii jurişti ai Romei Antice. Dar, indiferent de cantităţile de vin şi de calitatea acestuia, romanii îl distribuiau sclavilor, deoarece erau convinşi că prin acesta menţineau şi chiar sporeau capacitatea lor de muncă. 

 Die Mächte der Welt (1595/1596)
Art, Luxe & Collection

  
 Nu numai bărbaţii consumau vin, acesta era consumat cu plăcere şi de către femei. În legătură cu acest subiect, părerile sunt împărţite. Astfel, istoricul Polibiu ne spune că soţul îşi supraveghea cu atenţie soţia şi pe celelalte femei din casă şi, în virtutea unui drept tradiţional de a le săruta pe gură (ins osculi), verifica, în caz de bănuială, dacă ele au băut vin sau nu. De asemenea, nu se încredinţa niciodată femeii îngrijirea şi administrarea încăperilor unde se păstra vinul. Autori romani precum Pliniu cel Bătrân, Valerius Maximus şi Aulus Gellius, ne oferă numeroase exemple de sancţiuni aplicate unor femei pentru nerespectarea restricţiilor privitoare la consumul de vin. Femeile erau condamnate în procese organizate, aşa cum a fost cel din anul 194 î.e.n., constrânse să moară de foame sau ucise de pe urma loviturilor cu bastonul de către proprii lor soţi pentru vina de a fi băut vin din butoi. Aceştia vorbesc despre anumite rămăşiţe ale unor vechi credinţe ale romanilor, după care vinul ar duce la sterilitatea femeilor sau avortul. Există însă şi alte informaţii după care femeilor le era îngăduit să bea anumite varietăţi de vinuri nefermentate, încă înainte de secolul al II-lea î.e.n., precum şi vinuri îndulcite cu miere sau must fiert etc. 

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.