-->

sâmbătă, 24 august 2013

Să ne reamintim de LA BOUCHE






Grupul La Bouche, format din solista Melanie Thornton şi rapper-ul Lane McCray, a luat naştere în anul 1994 din iniţiativa producătorul german Frank Farian, omul din spatele celebrelor formaţii Boney M şi Milli Vanilli.
La Bouche a cucerit toate topurile internaţionale (Europa, Asia, Canada, S.U.A., Israel, etc.) în anul 1995 prin piesele "Sweet Dreams" şi "Be My Lover", succesul fiind unul răsunător. Tot în 1995 apare şi single-ul  "Tonight Is the Night", lansat în S.U.A. şi promovat de casa de discuri Logic Records.
Printre cele mai cunoscute piese La Bouche se numără "Sweet Dreams" în 1995, "Be My Lover" în 1995, "Fallin' In Love" în 1995, "Bolingo (Love Is In The Air)" în 1996, "You Won't Forget Me" în 1997, "A Moment Of Love" în 1998, "S.O.S." în 1999 şi "In Your Life" în 2002.

Natascha Wright

Melanie Thornton a părăsit grupul în anul 2000 pentru o carieră solo, Natascha Wright a fost înlocuitoarea ei, iar La Bouche lansează imediat single-ul "All I Want". A fost, de altfel, şi ultima apariţie a grupului La Bouche care se va destrăma în anul următor.





Melanie Thornton şi-a continuat cariera muzicală, avea un real potenţial, lansează albumul "Ready To Fly" în data de 30 aprilie 2001, iar pe 3 septembrie 2001, single-ul "Makin' Ooh Ohh (Talking About Love)".
Cele mai reprezentative piese lansate de Melanie Thornton sunt "Love How You Love Me", "Heartbeat", "Makin' Oooh Oooh (Talking About Love)", şi "Wonderful Dream (Holidays Are Coming)".
Compania Coca-Cola o alesese pe Melanie pentru o reclamă de Crăciun şi era extrem de fericită şi împlinită din toate punctele de vedere. Din păcate, aşa cum se întâmplă uneori când esti prea fericit, Melanie Thornton a încetat din viaţă în urma unui accident aviatic în Elveţia (venea de la Berlin), chiar lângă oraşul Zurich, pe data de 24 noiembrie 2001, alaturi de alţi 23 de pasageri.

Pentru a comemora moartea ei, cântareaţa nigeriana Kayo Shekoni (Le Click),  Natascha Wright şi Lane McCray (La Bouche), au lansat, in anul 2002, single-ul "In Your Life", dedicaţie din partea lui Lane McCray, fostul ei partener de scenă, şi a casei de discuri SonyBmg/X-Cell Records. Piesa a avut un mare impact emoţional şi a ajuns până pe locul # 6 în Billboard - Music Charts din S.U.A.


Atenţie!
Nu trimiteţi cereri pentru descărcarea acestor selecţii, nu doresc încălcarea drepturilor de autor, scopul nu este pecuniar, ci unul nobil. Un remember al acelor vremuri. În fiecare săptămână, duminica în special, voi publica câte o selecţie despre o formaţie/trupă ai acelor ani. Audiţie plăcută şi aştept comentariile dvs.!

Urmează 2 Brothers on the 4th Floor pe data de 31 august 2013

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 comentarii:

Anonim spunea...

Wow! I love Melanie Thornton and Natascha Wright... The best vocals!!!

Trimiteți un comentariu

Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?