-->

miercuri, 13 martie 2013

Cetatea Turda – cea mai veche cetate feudală din Transilvania

Înaintea stăpânirii romane a existat pe teritoriul sau în apropierea Turzii de astăzi o aşezare mai mult rurală, Patavissa (Potaissa) cea dacică, atestată prin materiale arheologice, printre altele şi prin mai mult de cinci monede dacice găsite în diferite puncte ale oraşului. Romanii continuau să folosească pentru aşezarea de la Turda, vechea ei denumire preluată de la populaţia dacă, după cum arată un miliarium ridicat numai la doi ani după desfiinţarea statului independent al lui Decebal pe drumul ce ducea de la Turda la Cluj.
Situată pe malul Arieşului şi supraveghind accesul spre regiunea auriferă, a cărei ocupare a fost unul dintre scopurile principale ale lacomilor cuceritori, noua aşezare romană ia o dezvoltare vertiginoasă cu o înfloritoare viaţă urbană şi devine în a doua jumătate a secolului II unul dintre cele mai importante centre militare şi sediul legiunii a V-a Macedonica. 
Retragerea autorităţilor romane nu înseamnă însă părăsirea totată a regiunii, ci întocmai ca în câteva alte oraşe romane ale Transilvaniei, urmele arheologice atestă continuarea vieţii în secolul IV în cuprinsul centrului urban de odinioară. 
În cursul perioadei prefeudale, sarea indispensabilă hranei era un produs mai important chiar decât aurul şi aceasta explică atracţia ce o exercită salinele de la Turda asupra populaţiilor migratoare. 
Salinele din Transilvania prezentau şi pentru ungurii din Câmpia panonică o importanţă covârşitoare, iar direcţia lor de pătrundere în Transilvania, precum şi organizarea primelor unităţi administrative ale comitatelor de la Dăbâca, Cluj şi Turda în nord-vestul Transilvaniei au fost puse în legatură cu intenţia de a ocupa şi exploata salinele de la Dej, Sic, Cojocna şi Turda.
În 1291 apar, în două documente deosebite, Cetatea Turda (Turdavar) la Moldoveneşti pe teritoriul scaunului Arieşului şi Ocnele Turzii (Thorda Akna).
Invazia tătarilor a dus la prăbuşirea unor aşezări de seamă din Transilvania, ca Alba Iulia, Bistriţa, Cluj, Rodna, Sibiu şi este neîndoielnic că Cetatea Turda de la Moldoveneşti a fost de asemenea cucerită şi distrusă în primăvara sângeroasă a anului 1241.
Cetatea Turda de la Moldoveneşti este cea mai veche cetate feudală, în general, chiar cea mai veche construcţie feudală din Transilvania. Ea prezintă pentru istoria Ardealului o importanţă deosebită, dată fiind raritatea izvoarelor arheologice şi documentare ce lămuresc înrădăcinarea şi caracterul orânduirii feudale din secolele XI şi XII în Transilvania.


Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului. Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?