Jurnalul unui tânăr apărător al Leningradului

Asediul oraşului Leningrad din 1941, dincolo de presiunea sufocantă a germanilor, unde lipsa hranei şi a combustibilului pentru încălzit au provocat zeci de mii de victime, scoate în evidenţă şi un aspect interesant: jurnalul unui tânăr apărător al Leningradului. 

În jurnalul său, tânărul Iura Riabikin, avea doar 16 ani, scria: “5 decembrie. Are dreptate mama, trebuie totdeauna să crezi în mai bine. Acum trebuie să credem că ne vom evacua. Aşa trebuia să fie. Şi va fi. Deşi de-abia umblă, mama se va îndrepta, dar Ira (sora lui Iura) se plânge de dureri în şoldul stâng; o să-i treacă. Deşi mama şi cu mine suntem încălţaţi, nu avem pâslari şi haine groase, o să ne smulgem totuşi din această închisoare a foamei, Leningradul. Dar acum e seară, e alarmă, trage antieriana, explodează bombe... Se joacă cea mai infernală loterie, în care pentru om câştigul înseamnă viaţa, iar pierderea moarte... Foame. Foame cumplită... 6 decembrie...Pe frontul nostru, al Leningradului, lucrurile stau foarte prost, asta ştiu bine. Chiar am auzit ieri la o coadă că evacuarea pe jos, care se făcea pe gheaţa lacului Ladoga, a fost interzisă. Oamenilor li se dădeau halate albe, pentru camuflaj, şi aşa îmbrăcaţi treceau pe gheaţă, prin vifor, fără oprire, fără hrană, 80 de kilometri. Mulţi nu rezistau, şi mureau”. 

Totuşi, în ciuda atâtor suferinţe, oamenii au dat dovadă de disciplină şi spirit de sacrificiu, iar oraşul, unul dintre marile centre culturale ale Europei, n-a putut fi luat şi distrus. 

               LD