Sindromul imunodeficienţei dobândite

Adevăratele proporţii ale fenomenului şi natura sa reală nu au fost corect apreciate la debutul său.

Deşi până atunci mai fuseseră cazuri nediagnosticate, dar similare, de îmbolnăviri, anul 1980 reprezintă momentul când o serie de deficienţe imunologice misterioase au început să fie observate în cadrul unei comunităţi restrânse de homosexuali din Los Angeles şi apoi la colectivităţi similare din San Francisco şi New York. Curând, aceeaşi problemă a fost semnalată şi în marile oraşe europene. În faza iniţială, enigmatica afecţiune a fost numită boala homosexualilor, considerându-se că ar fi vorba despre o imunodeficienţă specifică homosexualilor. Bolnavii demonstrau o diminuare drastică a rezistenţei la infecţii, în special la forme de pneumonie şi tuberculoză. În 1983, agentul cauzator a putu fi identificat, într-un retrovirus ARN, denumit HIV (virusul imuno-deficienţei umane), stabilindu-se că el este transmis prin sânge şi alte fluide corporale. De asemenea, a devenit clar că oricine putea fi purtător de virus fără să ştie, cu mulţi ani înainte de a dezvolta manifestări evidente ale bolii, atunci când practic bolnavul era condamnat la moarte, ceea ce sporea considerabil pericolul reprezentat de HIV.

Vorbind despre semnificaţia istorică a momentului când această maladie a apărut, Allan M. Brandt afirma: “Ameninţarea SIDA a apărut într-un moment de relativ calm, pe tărâmul sanitar, mai ales în ţările dezvoltate, care eliminaseră aproape riscul declanşării de noi epidemii de origine infecţioasă. De la epidemia de gripă spaniolă din 1918 – 1920, nicio altă maladie nu a lovit mai puternic lumea occidentală. SIDA a lovit astfel în plin într-o societate care nu mai cunoscuse de decenii şi chiar secole, crize de sănătate publică de asemenea dimensiuni”.

Maladia părea să fie fără precedent, în toată istoria cunoscută a omenirii, cel puţin din prisma faptului că ea nu mai făcuse obiectul unei identificări anterioare, şi nu mai luase vreodată formă epidemică.

Desigur, virusologii au suspectat încă de la început că HIV exista de multă vreme. În 1985, ei au descoperit, în Africa Centrală, o a doua tulpină a acestui virus (numit HIV - 2), ceea ce sugera că acest tip de virus ar fi putut fi prezent de multă vreme printre comunităţile izolate din jungla africană. 

La finele anilor '90, datorită eforturilor făcute de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă coordondaţi de Universitatea Alabama, s-a demonstrat fără echivoc că anumite specii de maimuţă din Gabon şi Camerun, precum cimpanzeii Pan troglodytes troglodytes, foarte apropiate, din punct de vedere genetic, de Homo sapiens (în proporţie de 98%), erau de mult purtătoare ale unui virus foarte asemănător cu HIV. Deşi aparent inofensiv pentru maimuţe, acesta era capabil să producă îmbolnăvirea gravă a fiinţelor umane, prin contaminarea cu sânge infestat, transmis fie prin uciderea animalelor purtătoare, fie prin consumul de carne de maimuţă. Astfel, SIDA – chiar dacă nu fusese încă identificată sub această denumire, rămânând ascunsă, printre alte multe boli infecţioase specifice Africii Centrale, pare a fi devenit endemică într-un număr de aşezări din regiune, înainte de a deveni o epidemie globală.

                   LD