Despre sentimentul şi atitudinea religioasă

O zicală budistă spune că este preferabil să întâlneşti pe cineva care-ţi îngrijeşte rănile fără a spune nimic decât un învăţat care le descrie şi explică răul de care suferi fără a face nimic. Indiferent de conţinutul teoretic, uneori extrem de complicat, al religiilor, ele sunt ortopraxii înainte de a fi ortodoxii.

Nu insistă toate asupra noţiunii de păcat sau de greşeală şi nici în acelaşi mod, dar toate îşi propun să corecteze, sau, în toate cazurile, să reglementeze comportamentul oamenilor. Nu toate au o concepţie universalistă despre misiunea lor şi nici n-o fac în acelaşi mod, dar toate doresc, dacă nu să răspândească, măcar să menţină şi să întreţină zelul şi fidelitatea adepţilor lor. Toate religiile sunt convinse că adevărul lor există şi fără ele şi că, pentru a simplifica, Dumnezeu nu este o creaţie a omului, dar este vital pentru ele ca oamenii să recunoască acest adevăr. Toate religiile împărtăşesc cel puţin opinia că este important pentru ele să aibă un număr cât mai mare de practicanţi. Mai exact, deoarece toate nu sunt nici pe departe prozelitice, toate pun preţ pe devoţiunea adepţilor lor.

Întotdeauna trebuie să revenim la un adevăr iniţial sau să ajungem, până la un ultim adevăr, să înţelegem greşelile sale, defectele şi rătăcirile, în sfârşit, raţiunea nefericirii sale şi mijloacele fericirii sale. Sunteţi nefericit nu-i aşa? “Iată că trebuie să credeţi”, probabil, dar mai ales “iată ce trebuie să faceţi”. Cât despre cel care se pretinde fericit în mod firesc, putem să ne îndoim întotdeauna de sinceritatea sa şi să-l facem  să susţină în continuare că încearcă să fie şi mai fericit!. La drept vorbind, lucrurile nu se petrec rareori în felul acesta, decât poate în cadrul individualismului religios modern, în care fiecare “caută”.

Atitudinea religioasă constă întotdeauna în a da omului o disciplină şi a-l ocupa efectiv, pentru ca el să nu judece prea mult.

                 LD