Franţa revoluţionară

 Perioada cuprinsă între 1815-1830 este cunoscută în istoria Franţei drept regimul restauraţiei şi cuprinde domniile regilor Ludovic al XVIII-lea (1815-1824) şi Carol al X-lea (1824-1830), ambii din dinastia Bourbon. Baza socială a monarhiei restaurate o forma nobilimea întoarsă din emigraţie şi un mic număr de mari bogătaşi.

 Restauraţia n-a însemnat, în niciun caz, revenirea completă la situaţia de dinaintea revoluţiei şi a imperiului. Deşi fusese adus de coaliţia monarho-feudală şi susţinut de la început de Fouché şi Talleyrand, miniştrii care l-au trădat pe împăratul Napoleon I (1804-1815). Ludovic al XVIII-lea a fost nevoit să acorde totuşi o chartă constituţională, care înlocuia suveranitatea poporului prin suveranitatea monarhului. Păstra libertatea individuală şi egalitatea în faţa legilor, dar restrângea liberatea presei şi liberatea religioasă. Puterea legislativă se organiza după sistemul bicameral, iar charta trebuia să evite, credeau monarhii europeni, izbucnirea unei noi revoluţii în Franţa.

 La începutul domniei lui Ludovic al XVIII-lea s-a dezlănţuit o serie întreagă de răzbunări. Teroarea albă, pusă la ordinea zilei, a făcut ravagii îndeosebi printre oamenii simpli, bănuiţi de revoluţionarism. 

 Domnia lui Carol al X-lea a fost şi mai reacţionară decât a lui Ludovic al XVIII-lea. El a dat legea miliardului pentru emigranţi (1825), prin care încerca să recompenseze pe seama statului, adică a poporului, nobilimea, pentru pierderile suferite în timpul revoluţiei.

 Descătuşate prin revoluţie, forţele de producţie n-au mai putut fi oprite în dezvoltarea lor. În perioada restauraţiei, producţia de fontă şi de cărbune s-a dublat între anii 1815-1830. Maşinile cu abur s-au introdus în număr tot mai mare în numeroase întreprinderi industriale. În această vreme s-a constituit şi în Franţa prima linie de cale ferată.

 Avântul industriei capitaliste înrăutăţea însă nespus viaţa muncitorilor. Ziua de lucru ajunsese până la 14-16 ore. Lipsiţi de drepturi politice, muncitorii se grupau în societăţi secrete sau organizau greve. 

Revoluţia burgheză din iulie 1830

 Monarhia şi nobilimea priveau cu îngrijorare creşterea curentului revoluţionar în Franţa şi voiau să-l preîntâmpine. Folosindu-se de prilejul că armata franceză obţinea succese în cucerirea Algeriei, Carol al X-lea a încercat o lovitură de stat absolutistă. În data de 26 iulie 1830 a dat patru ordonanţe, decrete regale extraordinare, prin care suprima Charta Constituţională, modifica legea electorală, sporind censul şi suspenda liberatea presei.

 Dar burghezia şi populaţia Parisului n-au fost de acord cu lovitura de forţă a regelui. În câteva ore, spontan, muncitorii, studenţii, jurnaliştii, veteranii armatei napoleoniene, mica burghezie au pus mâna pe arme şi au acoperit oraşul cu baricade. Revoluţionarii arborau steagul tricolor şi sub lozinca din 1789, liberate, egalitate şi fraternitate, apărau libertăţile politice ameninţate şi propuneau chiar lărgirea lor.

 Masele revoltate au ocupat primăria şi palatul regal. Carol al X-lea a abdicat şi a fugit în Anglia. Speriată că pe străzi masele cereau proclamarea republicii, burghezia financiară a propus, în grabă, un om de-al său, pe Ludovic Filip de Orleans, ca rege al Franţei (rudă cu Bourbonii şi mare bancher). ‘‘De aici încolo vor domni bancherii’’, s-a exprimat unul dintre marii financiari la încoronarea lui Ludovic Filip.  

 Ludovic Filip

 Revoluţia burgheză din 1830 a durat la Paris doar 3 zile (27, 28 şi 29 iulie). Îndreptată împotriva absolutismului şi restauraţiei, revoluţia din iulie, a îndepărtat dinastia de Bourbon, impusă de puterile străine  şi sprijinită de Sfânta Alianţă. A modificat Charta Constituţională. Burghezia a făcut totul ca masele populare să nu instaureze republica şi să nu obţină votul universal.

 Domnia lui Ludovic Filip, numită şi monarhia din iulie, a fost un regim constituţional conservator, apropiat de regimul constituţional englez. Ajutorul cel mai de seamă al lui Ludovic Filip a fost ministrul Guizot. El a dus o politică din ce în ce mai conservatoare. Celor care solicitau votul universal el le răspundea: ‘‘Îmbogăţiţi-vă şi veţi deveni alegători”.

Rezultatul revoluţiei din iulie 1830? O nouă păcăleală a muncitorilor şi agricultorilor săraci. În timpul monarhiei burgheze, instaurată în iulie 1830, în măsura în care prosperau afacerile burgheziei, în aceeaşi măsură sporea şi mizeria maselor. Pentru muncitori hrana obişnuită era cartoful, deşi munceau chiar şi 18 ore pe zi. Guvernul interzicea, sub pedepse cu închisoarea, asociaţiile şi grevele muncitoreşti.

 Crunt dezamăgiţi de rezultatele finale ale revoluţiei din iulie, proletariatul francez a continuat lupta. În septembrie 1831 s-au ridicat la luptă foburgurile Parisului, iar în noiembrie, muncitorii de la fabricile de mătase din Lyon, ultimii purtau un steag negru pe care erau scrise cuvintele ‘‘Să trăim muncind sau să murim luptând”. După trei zile de luptă (20-23 noiembrie 1831), muncitorii au cucerit oraşul şi l-au stăpânit zece zile. Guvernul francez a trimis peste 20.000 de soldaţi împotriva Lyon-ului. După lupte grele, muncitorii au fost înfrânţi, însă n-au cedat lupta. 

 În aprilie 1834 a izbucnit o nouă răscoală în Lyon şi o alta la Paris. Muncitorii din Lyon cereau acum, cu insistenţă, instaurarea republicii. În loc de cuvinte, au primit gloanţe şi au fost, evident, înfrânţi. Însă, era un nou început... 

 Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.