Misterul vieţii lui Columb

   Pe cât era Columb de elocvent asupra intenţiilor şi viitorului, pe atât de discret era în privinţa trecutului. Prin cuvinte sibilinice, prin rare declaraţii emfatice şi voit imprecise, el creează şi se învăluie, prestigios, în “nebuloasa columbiană”. În Portugalia, spunea Columb, am ancorat “în mod miraculos”. Fără explicaţii. Despre călătoriile lui: “am văzut tot răsăritul şi apusul, pe care l-am străbătut în drum spre nord, spre Anglia”. Despre ucenicia lui în treburile marinăreşti: “din vârstă foarte fragedă am pornit pe mare şi am continuat să navighez până astăzi“.

Această vârstă fragedă înseamnă, după fiul şi biograful său Fernando, 14 ani, iar după Jurnalul de bord, 18 ani. Despre originea socială: “nu am fost primul amiral în familia noastră”. Care au fost ceilalţi, mister. Cât despre locul şi anul naşterii sau despre natura îndeletnicirilor lui înainte de “a porni pe mare”, niciun cuvânt. Numai către sfârşitul vieţii, în testament, amiralul vorbeşte despre oraşul natal, Genova, cu o insistenţă care multora li s-a părut suspectă, după o atât de îndelungată tăcere. La toate acestea se mai adaugă şi alte elemente. El se semnează Hristo Ferens, deşi italian, aşa precum susţin istoricii, nu scrie în italiană decât rar şi atunci cu numeroase greşeli şi spaniolisme (deşi nici spaniola nu o stăpânea foarte bine), iar scrisoarea lui către Santangel, protectorul şi sponsorul său, abundă în catalanisme. În aceste condiţii, nu este de mirare că mulţi comentatori au pus la îndoială originea genoveză a amiralului şi au căutat personaje spaniole, catalane, portugheze şi chiar corsicane, engleze sau evreieşti, capabile de a servi ca suport al părţii cunoscute din viaţa navigatorului.

    Cronicarul Lopez de Gomara povesteşte că o caravelă spaniolă, abătută din drum de furtună, a fost târâtă spre apus “atâtea zile încât ajunse la una din acele insule ale Indiilor”. Cei care au reuşit să se întoarcă muriseră toţi, cu excepţia pilotului, prieten cu Columb, acesta îi dezvăluie “en mucho secreto” întâmplarea şi, pricepându-se şi la longitudini, îi desenă şi harta insulelor. Bolnav, pilotul a murit în casa lui Columb, care a rămas singurul depozitar al secretului. Las Casas aduce o confirmare indirectă a acestei “predescoperiri”, menţionând afirmaţiile indienilor din Espanola, potrivit cărora, cu câţiva ani înainte de călătoria lui Columb, veniseră pe insulele lor nişte oameni albi şi bărboşi, iar Inca Garcilaso în Historia general del Peru (1609) reproduce, tot din sursă indiană, întâmplarea, dând anul 1484, numele pilotului, Alonso Sanchez, şi alte amănunte. Este vorba desigur de o posibilitate, dar, lucru demn de menţionat, versiunea aceasta a descoperirii, defavorabilă lui Columb, nu a fost răspândită de adversarii lui, ci culeasă de la indieni de către prietenii amiralului (vezi Jurnalul lui Columb, studiul introductiv al lui Paul Alexandru Georgescu, Ed. Artemis, Bucureşti, 1993, pag. 5-32).

       În zorii zilei de 3 august 1492, trei caravele, Santa Maria, Nina şi Pinta, ridicau ancora şi ajungeau, la 12 octombrie 1492, în insula Guanahani (locul unde, probabil, ajunsese în 1484 şi Alonso Sanchez).

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.