Cercurile academice din Sevilla

Academia lui Francisco Pacheco este renumită în istoria artei spaniole. Aproape toate manualele menţionează instituţia ce a reprezentat baza educaţiei lui Diego Velázquez, care a devenit ucenicul lui Pacheco în 1611. Totuşi, în ciuda renumelui, cunoaştem foarte puţine date despre academie. Cei mai mulţi scriitori s-au mulţumit să citeze sau să parafrazeze aceste cuvinte din biografia lui Velázquez, scrisă de Polomino în 1724 : ‘‘Casa lui Pacheco a fost un tezaur de artă, academia şi şcoala celor mai luminate minţi din Sevilla’’.

Nici Polomino nu ne oferă prea multe detalii despre academie şi nu găsim informaţii nici în alte surse mai vechi, cu o singură excepţie. În lucrarea sa neterminată despre renumitul literat, Vorones insignes en letras (Bărbaţi iluştri ai literaturii), Rodrigo Caro, membru al academiei, îi dedica câteva rânduri. Vorbind despre poetul Fernando de Herrera, Caro scrie : ‘‘În timpul vieţii, nu i s-au publicat poeziile niciodată. Acest lucru l-a făcut Francisco Pacheco, un pictor celebru din acest oraş, al cărui atelier a avut rolul unei academii frecventată de cele mai erudite spirite din Sevilla şi de pretutindeni’’. Caro este un preţios martor ocular al academiei, dar, din păcate, nu a vorbit niciodată de preocupările sau de membrii ei. Prin urmare, rămân întrebări fără răspuns. Cine erau membrii academiei ? Ce preocupări aveau ? Cum s-a înfiinţat această academie şi care a fost influenţa ei asupra culturii din perioada respectivă ?

Răspunsurile sunt importante nu numai pentru că ar lămuri începuturile activităţii lui Diego Velázquez, dar şi pentru că acestea ar furniza informaţii asupra influenţei reciproce între arta şi literatura spaniolă a secolului al XVII-lea. Lipsa unor date sistematice poate fi în parte depăşită, analizând unele aspecte ale vieţii intelectuale din Sevilla, aşa cum a fost prezentată în lucrările unor personalităţi de seamă, în special în scrierile lui Pacheco.

Academia lui Pacheco a provenit dintr-unul din cele câteva cercuri academice apărute în Sevilla în secolul al XVI-lea, care erau, în fond, nişte imitaţii ale Academiei Neoplatonice organizată în secolul al XV-lea de Marsilio Ficino in vila sa din apropierea Florenţei. În cadrul acestor cercuri, savanţi şi umanişti se întâlneau fără ceremonie ca să discute chestiuni de interes comun, să analizeze şi să ajute evoluţia lucrărilor. Scopul final nu era realizarea unor obiective precis formulate, ci mai degrabă de a crea o atmosferă corespunzătoare, în care ideile să poată fi concepute şi experimentate. Juan de Mal Lara se gândea la acest model când a sugerat crearea academiilor în Sevilla : ‘Deşi acest lucru nu s-a făcut până acum, în Spania, în alte ţări este obiceiul lăudabil ca toţi oamenii învăţaţi să-i ajute pe scriitori şi ca autorii să-şi citească opera în cercurile create în acest scop şi oricine să-şi spună părerea şi alte lucruri interesante, ajutandu-l pe autor, modest, fără a face însă cunoscut faptul că i-au oferit acest ajutor’’.

Un asemenea gen de academie a apărut acolo unde un grup de personalităţi (oameni de ştiinţă, poeţi, amatori de literatură), au hotărât să se întâlnească ocazional pentru realizarea unei preocupări comune. Erau incluşi, de asemenea, membrii cultivaţi ai nobilimii, atât din convenienţă, cât şi pentru unele avantaje, deoarece aveau, probabil, o bibliotecă spaţioasă sau o camera de lucru ce putea servi ca loc de întrunire. Structura academiei se baza pe prietenie şi pe camaraderie şi era posibil ca o persoană antipatizată de majoritatea membrilor să nu poată pătrunde în acest cerc, recomandările neavand importanţă.

Fiind organizate fără forme legale, este dificilă identificarea originilor cercurilor academice din Sevilla. Nu se întocmeau procese-verbale ale întrunirilor, producţia literară şi artistică a membrilor reprezentând singurele mărturii la care trebuie să apelăm pentru a putea aprecia caracterul unui anumit grup. Unul din cele mai importante cercuri academice s-a format sub conducerea poetului savant Juan de Mal Lara. Peste două generaţii, această academie va deveni Academia lui Francisco Pacheco.

Jonathan Brown, Pictura spaniolă din secolul XVII, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1982

  

   Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.