Expediţie în insula de gheaţă: Nova Zembla (Novaya Zemlya)

Jurnalul de călătorie al olandezului Gerrit de Veer, publicat in anul 1598 (tradus in limba latină, franceză, germană, italiană şi engleză), din păcate destul de puţin cunoscut, reprezintă un capitol aparte în istoria explorărilor geografice. Este o relatare fascinantă despre dragoste, curaj şi dorinţa de a-ţi depăşi limitele. 

Recunosc că până la Gerrit de Veer, Antonio Pigaffeta şi a sa biografie închinată marelui navigator Fernando Magellan, la fel lucrarea marelui scriitorul austriac Stefan Zwingli, au fost repere ale imaginaţiei mele.

Istoria Olandei este plină de relatări despre oameni şi locuri, însă dintre toate expediţiile întreprinse de olandezi, poveştile despre navigatorul Willem Barents şi suferinţele îndurate de marinari în insula Nova Zembla, descrise excelent de către Gerrit de Veer, au avut un impact deosebit în rândul contemporanilor.

Între anii 1594-1597 Willem Barents a organizat trei expediţii în Arctica în căutarea Pasajului de Nord-Est, descoperind şi descriind coastele insulei Nova Zembla, inclusiv Bear Island. Lui îi datorăm și cartografierea Pasajului de Nord-Est.

Nova Zembla (Novaya Zemlya) este un arhipelag în Oceanul Arctic, aflat la nord de Rusia şi la Nord-Est de Europa extremă, practic este punctul cel mai estic al Europei.

Arhipelagului Nova Zembla este format din două insule mari, separate de strâmtoarea Matochkin, şi un număr de insule mai mici. Cele două insule principale sunt Severny (nord) şi Yuzhny (sud). Arhipelagului Novaia Zemlia este separat de Marea Barents (situată la nord de Norvegia și Rusia) şi Marea Kara, ultima se vărsă în doua mari fluvii siberiene: Obi şi Enisei. Suprafaţa totală a fost stabilită de specialişti la aproximativ 90650 km pătraţi. 

Prima vizită a unui european occidental în Nova Zembla a fost întreprinsă de navigatorul Hugh Willoughby (1495-1554), în anul 1553, întâlnind mai multe nave de comerț ruseşti. Următorul occidental a fost exploratorul olandez Willem Barents (1550-1597), acesta ajungând pe coasta de vest a arhipelagului Novaia Zemlia în anul 1594, iar într-o expediție ulterioară din anul 1596, a iernat pe coasta de nord-est a insulei.

Henry Hudson (1560-1611) a fost un alt explorator care a trecut prin arhipelagului Nova Zembla în timp ce căuta Pasajul de Nord-Est.

Despre Gerrit de Veer, autorul acestui jurnal de călătorie în insula Nova Zembla, nu se cunosc prea multe date. Se știe doar că tatăl său, notarul Ellert de Veer, a scris pamflete politice și lucrări istorice. De la acesta a moștenit tainele scrisului, iar de la Robbert Robbertsz și-a însușit cele mai avansate tehnici de navigație ale timpului.

Eforturile lui Willem Barents de a ajunge în China, trecând dincolo de Nova Zembla, au fost în zadar. Atât în ​​1594, 1595 și 1596, navelor sale au eșuat din cauza gheţei, iar navigarea era practic imposibilă. Cu toate acestea, expediţiile sale, în ciuda sau poate chiar din cauza eșecului, au rămas celebre în istoria descoperirilor geografice. 

În 1596, dezamăgit de rezultatul expedițiilor anterioare, Willem Barents și Consiliul din Amsterdam, au anunțat că vor oferi o recompensă generoasă tuturor marinarilor care vor participa în expediția de descoperire a Pasajul de Nord-Est. Premiul în bani promis de primăria oraşului, ca si in alte cazuri celebre, la fel ca și premiul promis de Cristofor Columb lui Rodrigo de Triana, n-a fost niciodată plătit marinarilor.

Expediţia a pornit la drum în dată de 10 mai 1596, compusă din două nave, a căror conducere a fost asigurată de Willem Barents, căpitanul Jacob van Heemskerk şi Jan Cornelis de Rijp, ultimul întorcandu-se în Olanda după câteva luni. 

Gerrit de Veer, care se urcase la bord din proprie iniţiativă, la fel ca şi cărturarul veneţian Antonio Pigafetta, a primit misiunea de a înregistră drumul parcurs şi de a consemnă tot ceea ce era important pe parcursul expediţiei.

Petrus Plancius (Pieter Platevoet) astronom, cartograf şi teolog olandez, a calculat drumul pe care Willem Barents şi expediţia sa ar fi trebui să-l urmeze, autoritatea să fiind deosebit de importantă în acea epocă.

Masele imense de gheaţă din strâmtorile care conduc la Marea Kara, precum şi natura impenetrabilă, au scos în evidenţă necesitatea de a evita terenurile şi, prin menţinerea unui curs spre nord, de a căuta un pasaj în largul mării. Ei au navigat spre nord, iar pe 9 iunie au descoperit Insula Ursului (Bear Island) din Marea Barents. Corabia lui Rijp se desparte de expediţie, în timp ce Heemskerck şi Barents au convenit să se îndrepte spre est, intenţionând să treacă de extremitatea nordică a arhipelagului Novaia Zemlia.

Deşi navigau pe un itinerariu stabilit de comun acord, Barents şi Heemskerk au început să se certe şi curând după aceea, expediţia a fost blocadă de gheaţa polară. 

La 26 august, nava a fost complet înconjurată de aisberguri şi a rămas blocată între gheţuri, echipajul fiind nevoit să ierneze pe coastele arhipelagului.

Pentru a se apară de gerul napraznic şi de atacul necruţător al urşilor polari, a fost construită o colibă din puntea navei şi părţile ei laterale, iar dintr-un butoi de vin a fost construită sauna.

Lipsa alimentelor a îngreunat enorm viaţa echipajului, îngrămădit într-o cutie de lemn, placată cu gheaţă. Din când în când, atunci când în capcane mai pica ceva proaspăt, echipajul se delecta cu câte o vulpe arctică pe care o prăjeau în vatră. Au fost prinse în capcanele lor primitive, potrivit lui Gerrit de Veer, un număr de 26 vulpi şi mai mulţi urşi polari.

Mulţi dintre membrii echipajului, nu au supravieţuit naufragiului, iar Willem Barents, a murit pe data de 20 iunie 1597, după ce restul expediţiei a reuşit să părăsească Nova Zembla, pe bărci, la capătul unei călătorii de peste 2000 km. Doar doisprezece oameni au supravieţuit acestei teribile încercări. 

Jurnalul lui Gerrit de Veer, indiferent cum este tratat şi înţeles, reprezintă o adevărată sursă de material ştiinţific, mai ales datorită condiţiilor vitrege din Nova Zembla. La fel ca şi Antonio Pigafetta, în urmă cu aproape un veac, Gerrit de Veer, a reuşit să supravieţuiască şi să părăsească infernul munţilor de gheaţă. 

Rolul lui Gerrit de Veer, este cu atât mai important, cu cât, a fost, de asemenea, responsabil pentru poziţia de zi cu zi a soarelui şi a stelelor. Spre exemplu, a descris un răsărit de soare, care ar fi avut loc, pe dată de 24 ianuarie 1597, cu aproximativ două săptămâni mai devreme decât se aştepta.

Fenomenul a fost constatat şi explicat în anul 1998, drept un miraj arctic, şi cunoscut sub numele de efectul Nova Zembla. Acestă observaţie a lui Gerrit de Veer a fost atacată de profesorul său, Robbert Robbertsz. le Canu, totul degenerând într-un conflict grav şi ireparabil.

După o călătorie de șapte săptămâni în bărci, echipajul a ajuns în Peninsula Kola, unde a fost salvat, la data de 2 Septembrie 1597, chiar de Jan Cornelis de Rijp, pentru că Dumnezeu a vrut ca lucrurile să se petreacă astfel.

Locul unde odihneşte Willem Barentsz n-a fost niciodată găsit, iar Jacob van Heemskerck avea să moară în anul 1607 ca şi amiral în Bătălia Gibraltarului.

În anul 2011, regizorul Reinout Oerlemans, a realizat un film de excepţie şi dedicat tuturor celor care au avut curajul de a naviga către Nova Zembla.

Jurnalul lui Gerrit de Veer este primul best-seller din lume şi o adevărată epopee motivaţională a Olandei, iar călătoriile pe mare au inaugurat o nouă epocă pentru Amsterdam, numită şi "Epoca de Aur". 

                       LD

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.