Vinul şi femeile

Romanii aveau dreptul de a consuma acest lichid numai după împlinirea vârstei de 30 de ani, cu excepţia femeilor, cărora le era interzis cu desăvârşire. Probabil că au existat şi perioade în care producţia era scăzută, ceea ce a impus interdicţia consumului de vin din partea tinerilor.

În ceea ce priveşte interdicţia consumării vinului de către femei, există mai multe mărturii, atât în scrierile autorilor greci cât şi romani. Astfel, după Polibiu, capul familiei supraveghea de aproape pe soţia sa şi pe celelalte femei din familie şi, în virtutea unui drept tradiţional de a le săruta pe gură (ius osculi), verifică, în caz de bănuială, dacă ele au băut vin sau nu. De asemenea, din aceleaşi motive nu se încredinţa niciodată femeii îngrijirea şi administrarea încăperilor unde se păstra vinul. Autori romani mai târzii, din epoca imperială, ca Pliniu cel Bătrân, Valerius Maximus şi Aulus Gelius, dau numeroase exemple de sancţiuni aplicate unor femei pentru nerespectarea restricţiilor privitoare la consumul vinului. Ei vorbesc de femei ucise de pe urma loviturilor cu bastonul pentru vina de a fi băut vin din butoi, altele constrânse să moară de foame sau chiar condamnate în procese (un astfel de proces a avut loc în anul 194 î.e.n.). Există însă şi o explicaţie pentru aceste abuzuri ale bărbaţilor. Romanii credeau că vinul ar pricinui sterilitatea femeilor sau avortul.

Există însă şi alte ştiri după care femeilor le era îngăduit să bea anumite varietăţi de vinuri îndulcite cu miere sau must fiert etc.; de aici s-a dedus că vinurile naturale şi fermentate puteau fi băute la început numai de către bărbaţii adulţi. Dar, dacă această situaţie s-a menţinut în primele secole ale republicii, ea s-a schimbat în curând, iar textele literare ne arată numeroase abateri încă din secolul al II-lea î.e.n. Astfel, într-o comedie a lui Terentius este prezentată o femeie care era cunoscută pentru “darul beţiei”.

           LD