Povestiri despre oamenii-zei…

“Pe apă, în corăbiile lor au venit

În multe pâlcuri

şi au tras la malul apei

pe coasta de la miazănoapte,

iar acolo unde le-au rămas corăbiile

se cheamă Panutla,

ceea ce vrea să spună: pe unde

se trece deasupra apei; acum se zice Panutla...”.

Reprodus după citatul dat de Maria Tereza Leon, în Penajul Quetzalului, în “Secolul al XX-lea”, Sinteze şi profiluri, nr. 3, 1963.

Aşa cântau băştinaşii din Mexic legenda despre oamenii albi care, veniţi de departe, le-ar fi adus nu numai elementele de bază ale culturii lor materiale, ci şi un noian de tradiţii, obiceiuri, instituţii, ale căror urme se mai pot recunoaşte peste veacuri şi veacuri în cele mai evoluate culturi indiene. 

Aproape că nu a rămas cronicar al vechilor epoci ale conchistei care să nu fi fost tulburat de o lungă serie de constatări izvorâte din fapte concrete, dovezi materiale şi pe care tradiţia şi legendele să nu le fi împodobit cu strania lumină a unor surprinzătoare confruntări.

Asemănări greu de explicat cu unele aspecte încă de pe atunci cunoscute ale vechilor culturi antice mediteraneene sau din sud-estul Asiei se uneau cu o multiseculară tradiţie, aceea a debarcării unor străini, veniţi de obicei dinspre răsărit pe ţărmurile Lumii Noi, străini care deveniseră cu timpul zei, în credinţele amerindiene şi în a căror nouă întoarcere credeau şi mai ales sperau foarte multe populaţii băştinaşe.

Legendele pretindeau că de mult, foarte de mult, oameni-zei “albi” şi “bărboşi”, sosiseră de departe dinspre răsărit în uriaşe corăbii cu aripi de lebădă şi cu coastele sclipitoare aidoma solzilor unor şerpi uriaşi alunecând pe apă, că acostaseră la ţărmul răsăritean al continentului şi că, după ce au coborât din vasele lor, le-au adus localnicilor cunoştiţele şi meşteşugurile lor, învăţându-i o seamă întreagă de lucruri folositoare.

Unele dintre străvechile legende indiene ne vorbesc despre părul bălai şi ochii albaştri ai străinilor, de pielea lor albă “ca oul”, de îmbrăcămintea lor croită dintr-o grosolană stofă neagră, deschisă în faţă, cu tăietura rotundă în jurul gâtului, cu mânecile scurte şi largi, de cercul metalic în formă de şarpe cu care-şi ţineau pletele strânse, de barba roşcată a unora dintre ei.

Cronicarul Cieza de Leon (Cronica del Peru, Sevilla, 1553) ne-a transmis o serie de relatări extrem de interesante despre omul alb bărbos apărut de mult, de mult pe marginile lacului Titicaca.

             LD