Divorţuri celebre în Roma Antică

Lucius Cornelius Sulla 

Dictatorul Sulla, la bătrâneţe, s-a căsătorit pentru a cincea oară, deci după patru divorţuri, cu tânăra Valeria, sora vitregă a oratorului Hortensius, divorţată de curând. Interesante sunt însă şi motivele care provocau divorţurile şi pentru care se încheiau apoi alte căsătorii.

Cnaeus Pompeius Magnus

Pompeius, de exemplu, a divorţat de prima soţie, pe care o luase în căsătorie pentru a-şi atrage favoarea praetorului de care depindea intrarea în posesie a averii sale imense, pentru că înrudirea cu ea îi primejduia cariera politică. Apoi, după alte două soţii succesive de care a rămas văduv prin deces, s-a căsătorit a patra oară, pentru a divorţa la întoarcerea din campaniile din Orient, sub cuvânt că, în lipsa lui, soţia n-ar fi avut o comportare tocmai corespunzătoare (Plutarh, Pompeius, cap.IV; X).

Iulius Cezar

Marcus Tullius Cicero

Cezar, a rămas văduv după moartea primei soţii, s-a căsătorit a doua oară, dar şi-a părăsit soţia pentru că planau asupra ei anumite bănuieli de infidelitate. Însuşi oratorul Cicero nu s-a lăsat mai prejos, părăsindu-şi soţia şi mama copiilor săi după 30 de ani de convieţuire, pentru a se căsători, la 57 de ani, cu o femeie tânără dar bogat. Este adevărat că nici Terenţia, prima lui soţie, nu s-a dat bătută, căci şi ea s-a mai căsătorit de două ori, mai întâi cu istoricul Salustius, apoi cu Messala Corvinius. 

Gaius Julius Caesar

În epoca lui Augustus divorţurile au luat asemenea proporţii, încât ameninţau temeliile statului. Soţul era obligat să-i restituie zestrea în întregime, având însă dreptul să-şi reţină din ea doar sumele necesare pentru întreţinerea copiilor lăsaţi în grija lui (propter liberos) sau ca răscumpărare pentru pagubele pricinuite de către soţie prin risipă sau purtare necorespunzătoare.

Această măsură a dus la distrugerea spiritului de familie, căci ce legături mai puteau exista între un bărbat care-şi mai ţinea soţia numai de teamă de a nu-i pierde zestea, pentru care, aşa cum am scris mai sus, o şi luase în căsătorie. Pe de altă parte, apărându-le zestrea, legea dădea femeilor repudiate speranţa şi perspectiva de a se recăsători repede, după cum le dădea, în acelaşi timp şi bărbaţilor, care totuşi divorţau, certitudinea că vor găsi în scurtă vreme o femeie şi mai bogată.

Lucius Annaeus Seneca

Filozoful Seneca oferă o caracteristică plastică acestor femei pentru care divorţurile în serie era una din principalele ocupaţii: “Nicio femeie nu mai putea să se ruşineze de desfacerea căsătoriei, de vreme ce cele mai sus-puse dintre ele se obişnuiseră să-şi numere anii nu după numele consulilor, ci după acela al foştilor lor bărbaţi. Ele divorţează pentru a căsători şi se căsătoresc pentru a divorţa”.