O alegere nedreaptă

În lupta pentru şefia partidului, Leon Troţki părea să aibă cele mai mari şanse. Extraordinarele lui calităţi intelectuale, elocinţa convingătoare, talentul la scris îl propulsaseră în vârful ierarhiei de partid, deşi nu se alăturase bolşevicilor decât în 1917. În afara lui Troţki, care condusese atât de magistral armatele Roşii în Revoluţia din Octombrie şi în războiul civil, numai Lenin se mai bucura de aceeaşi veneraţie în rândul comuniştilor.

Iosif Stalin (1879-1953)

Iosif Vissarionovici Stalin, deşi nu beneficia de imaginea publică a lui Troţki, în 1924 căpătase mai multă influenţă asupra numărului crescând de activişti de partid decât oricare alt lider, inclusiv Lenin. 

Stalin şi-a început accesiunea către această poziţie dominantă la vârsta de şaptesprezece ani, când a abandonat seminarul, punându-se în slujba Revoluţiei. Curând s-a alăturat mişcării bolşevice pe cale să se înfiripe, luptând curajos pentru această cauză şi jefuind bănci ca să procure bani pentru partid. De fiecare dată a evadat şi a reluat lupta. 

Munca lui plină de devotament în folosul partidului l-a plasat printre liderii luptelor revoluţionare şi ai războiului civil din perioada 1917-1921. În 1924, Stalin era membru al tuturor organizaţiilor la vârf ale partidului.

 Leon Troţki (1879-1940)

Dezbaterile politice s-au bucurat de o atenţie deosebită în cadrul luptei pentru putere. Fiecare candidat susţinea că el cunoaşte linia corectă care trebuia adoptată de partid. Troţki şi Stalin s-au înfruntat cel mai violent în problema şanselor de reuşită a comunismului în Rusia sovietică, în absenţa unei revoluţii marxiste internaţionale în viitorul apropiat. Troţki era adeptul concepţiei tradiţionale a partidului căreia succesul din URSS necesita o victorie a proletariatului mondial, opinie pe care o susţinea cu îndârjire.

În replică, Stalin susţinea că, fără îndoială, comunismul putea învinge în URSS, chiar în condiţiile triumfului comunismului mondial în viitorul îndepărtat. Partidul Comunist sovietic, devenit tot mai naţionalist, se simţea extrem de atras de ideea lansată de Stalin, aceea a comunismului într-o singură ţară. Evidentul eşec al mişcărilor comuniste din alte ţări pleda în favoarea doctrinei lui Stalin. Puţini membri de partid se puteau împăca cu ideea că situaţia internaţională le zădărnicea cauza.

O alegere nedreaptă

Troţki şi Stalin aveau păreri divergente şi într-o altă problemă, continuarea NEP-ului sau impunerea unei schimbări rapide, pentru desăvârşirea socialismului în URSS. Această chestiune era de importanţă capitală pentru viitorul Rusiei sovietice. Cu toate acestea, ea s-a bucurat de mai puţină atenţie în cadrul disputelor pentru putere decât ideile legate de o revoluţie mondială. Totuşi, faptul că Stalin era era adeptul NEP a fost în avantajul lui, situându-l în aceeaşi tabără cu Buharin şi alţi câţiva veterani din partid. Troţki li s-a opus, pledând pentru impunerea rapidă a socialismului, politică susţinută şi de Zinoviev. Multe oficialităţi comuniste, care aderaseră la partid în 1917 împărtăşiseră ulterior părerile lui Troţki şi Zinoviev, dar cum aceşti noi membri îşi datorau funcţiile lui Stalin, îl preferau pe el în fruntea statului. 

Stalin deţinea mai multe funcţii în stat şi în partid, decât oricare dintre contracandidaţii săi: comisar pentru minorităţi, membru în Politbiuro şi Orgbiuro, secretar general al partidului. Ultimele trei poziţii îi confereau dreptul de a controla dezvoltarea structurii de partid şi puterea de a-i numi pe cei mai importanţi funcţionari din aparatul de stat comunist. Membrii de partid se supuneau superiorilor astfel numiţi, dar în perioada de tranziţie de după moartea lui Lenin aveau suficientă putere de decizie în alegerea conducătorului. Ca atare, au optat pentru Stalin. 

Susţinătorii fideli ai lui Stalin şi-au adus candidatul la putere, votând în favoarea lui în problemele cruciale dezbătute la şedinţele organelor de conducere ale partidului. Victoria a fost obţinută la Congresul partidului din decembrie 1927. Deputaţii participanţi la această sesiune au decis că nimeni nu se putea abate de la politica de partid stabilită de Stalin. Rivalii săi fie i-au adoptat punctul de vedere, fie au fost demişi sau chiar excluşi din partid.

După excluderea sa din partid, Leon Troțki a fost deportat în 1928. Prima lui oprire în exil a fost insula turcească Prinkipo, unde a stat 4 ani. În 1933, Daladier i-a oferit azil politic în Franța. A stat la început în Royan, apoi în Barbizon. Nu i s-a permis să viziteze Parisul. În 1935 i s-a adus la cunoștință că nu mai este binevenit în Franța și, după ce a cântărit toate alternativele, s-a mutat în Norvegia, la Oslo, unde a fost oaspetele lui Konrad Knudsen. După doi ani, datorită presupusei influențe sovietice, a fost pus sub arest la domiciliu. După consultări cu oficialitățile norvegiene, i s-a permis să se îndrepte la bordul unui cargou către Mexic împreună cu soția sa, Natalia Sedova.
În Mexic, a trăit până la un moment dat în casa pictorului Diego Rivera, iar mai apoi în casa Fridei Kahlo. A fost un autor prolific, scriind mai multe lucrări printre care Istoria revoluției ruse (1930) și Revoluția trădată(1936), o critică a Uniunii Sovietice sub stalinism. Troțki a argumentat că statul sovietic a devenit un stat muncitoresc degenerat, controlat de o birocrație nedemocratică, care ori poate fi răsturnată de o a doua revoluție proletară socialistă, sau urma să degenereze până la punctul de la care era posibilă întoarcerea la capitalism, așa cum s-a și întâmplat. 

În data de 20 august 1940, Troțki a fost atacat și asasinat în propria lui casă de un agent stalinist, Ramón Mercader, care i-a înfipt un cuțit de spart gheața în cap. Lama cuțitului fusese scurtată mult pentru a permite mascarea lui. Lovitura nu a fost suficient de precisă și de puternică și nu l-a ucis imediat pe Troțki, așa cum încercase Mercader. Martorii susțin că Troțki, sângerând și strigând după ajutor, a început o luptă disperată cu atacatorul său. Auzind zgomotul, gărzile de corp ale lui Troțki au năvălit în cameră și aproape l-au omorât pe Mercader. Troțki i-a oprind, strigând: "Nu-l ucideți! Acest om are de spus o poveste." Troțki a murit chiar a doua zi.

Leon Troțki nu a fost niciodată reabilitat formal de guvernul sovietic, în ciuda reabilitărilor din timpul Glasnostului a celor mai mulți veterani bolșevici uciși în timpul epurărilor staliniste. 

            LD