Moştenirea lui Lenin

În mai 1922, Lenin a suferit un atac cerebral, după care a mai avut doar scurte perioade în care s-a simţit suficient de bine ca să-şi reia obligaţiile. La 21 ianuarie 1924, el a murit în urma unei puternice hemoragii cerebrale.

Mari mulţimi de oameni au înfruntat gerul năpraznic ca să-l petreacă pe ultimul drum. Funerariile au fost organizate de conducerea partidului, preocupată probabil mai curând de lupta deja începută pentru succesiune. Confruntarea se anunţa de durată şi cu deznodământ nesigur. În absenţa unei prevederi legale cu privire la alegerea şefului executivului din Uniunea Sovietică, succesorul lui Lenin putea fi oricine reuşea să pună mâna pe putere.

În lunile care au urmat după prima criză, Lenin a scris două seturi de instrucţiuni adresate partidului, care includeau scurte estimări ale capacităţilor de conducere a şase persoane. El menţiona calităţile acestora, dând de înţeles că în locul lui nu trebuia să vină un singur conducător. Deşi nici unul din cei şase nu întrunea calităţile sale remarcabile, Lenin îi avea în vedere pe Grigori Zinoviev, Lev Kamenev, Nikolai Buharin şi Grigori Piatakov, fiindcă se numărau printre cei care încercau să-i ia locul. Totuşi, în observaţiile sale, Lenin sugera existenţa altor două persoane, care-i eclipsau pe toţi ceilalţi candidaţi: Leon Troţki şi Iosif Stalin.

              LD