.png "English"){kind=small}
Ascensiunea politică a papei Paul al III-lea (Alessandro), din familia Farnese, se datorează unei aventuri dintre sora sa şi papa Alexandru al VI-lea, din familia spaniolă Borgia. Înainte de a se urca pe scaunul pontifical, în 1534, sub numele de Papa Paul al III-lea, Alexandro Farnese devine cardinal la 25 de ani şi apoi episcop de Parma.
Palatul Farnese şi gusturile artistice ale papei
Alexandru Farnese (1468-1549), descendent al unei familii de condotieri din regiunea Orvieto, a cumpărat un palat din apropiere de Campo de Fiori, iar în 1517 a început construirea unui nou edificiu, după planurile realizate încă din 1515 de Antonio da Sangallo cel Tânăr. Vestitul Palat Farnese, a cărui construcţie, ce a durat aproape 75 de ani, uimeşte prin eleganţă şi stil. Papi, cardinali, regi, ambasadori, artişti şi-au încrucişat destinele în interiorul acestui istoric edificiu, aproape de Campo de Fiori. Această clădire a puternicei Familii Farnese a găzduit, între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea, una dintre colecţiile de antichităţi cele mai preţioase din lume. Desene, statui, picturi, ceramici, provenind de la marile muzee italiene şi străine, reproduc, între artă şi politică, fastul palatului de odinioară până în zilele noastre.
„Perfecţiunea Palatului, scria Giorgio Vasari, nu putea fi admirată la început, ci după ce cardinalul a fost numit Papă, pentru că Sangallo şi-a schimbat planurile, trebuind să construiască nu un palat de cardinal, ci unul de Papă". Lui Sangallo i-a urmat, la lucrările de construire a palatului, Michelangelo, marele protejat al lui Paul al III-lea, căruia acesta i-a încredinţat frescele Capelei Pauline, pe care l-a numit arhitect, pictor şi sculptor al Palatului Apostolic şi conducător al lucrărilor de la Basilica Sfântul Petru. Michelangelo a terminat etajul al II-lea al Palatului Farnese şi a modificat curtea centrală, adăugându-i un lintel de marmură surmontat de emblema papală. Cei care au desăvârşit construcţia au fost arhitecţii Vignola şi Della Porta.
Alexandru Farnese a fost şi un fin literat, pasionat de Antichitate. El a început constituirea unei colecţii căreia urmaşii lui, Alexandru cel Tânăr, supranumit „Marele Cardinal", Ranuccio şi Odoardo Farnese, îi vor da proporţii fabuloase, datorită unei politici sistematice de achiziţii, servite de mijloace materiale imense şi de competenţa lui Fulvio Orsini (1529-1600), erudit însărcinat cu biblioteca şi colecţiile palatului.
Pentru a înfrumuseţa Palatul, Papa Paul al III-lea nu a ezitat să-şi însuşească tezaure descoperite în urma săpăturilor arheologice. Legenda spune că l-ar fi autorizat pe nepotul său să ducă la palat timp de o noapte întreagă 700 de care încărcate cu pietre, coloane şi statui, smulse din Termele lui Caracalla în 1545. Materialele provenite din săpături au fost integrate în construcţia şi în decoraţia palatului. (Magdalena Popa Buluc)
A încurajat nepotismul
Alexandru Farnese (1468-1549), descendent al unei familii de condotieri din regiunea Orvieto, a cumpărat un palat din apropiere de Campo de Fiori, iar în 1517 a început construirea unui nou edificiu, după planurile realizate încă din 1515 de Antonio da Sangallo cel Tânăr. Vestitul Palat Farnese, a cărui construcţie, ce a durat aproape 75 de ani, uimeşte prin eleganţă şi stil. Papi, cardinali, regi, ambasadori, artişti şi-au încrucişat destinele în interiorul acestui istoric edificiu, aproape de Campo de Fiori. Această clădire a puternicei Familii Farnese a găzduit, între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea, una dintre colecţiile de antichităţi cele mai preţioase din lume. Desene, statui, picturi, ceramici, provenind de la marile muzee italiene şi străine, reproduc, între artă şi politică, fastul palatului de odinioară până în zilele noastre.
„Perfecţiunea Palatului, scria Giorgio Vasari, nu putea fi admirată la început, ci după ce cardinalul a fost numit Papă, pentru că Sangallo şi-a schimbat planurile, trebuind să construiască nu un palat de cardinal, ci unul de Papă". Lui Sangallo i-a urmat, la lucrările de construire a palatului, Michelangelo, marele protejat al lui Paul al III-lea, căruia acesta i-a încredinţat frescele Capelei Pauline, pe care l-a numit arhitect, pictor şi sculptor al Palatului Apostolic şi conducător al lucrărilor de la Basilica Sfântul Petru. Michelangelo a terminat etajul al II-lea al Palatului Farnese şi a modificat curtea centrală, adăugându-i un lintel de marmură surmontat de emblema papală. Cei care au desăvârşit construcţia au fost arhitecţii Vignola şi Della Porta.
Alexandru Farnese a fost şi un fin literat, pasionat de Antichitate. El a început constituirea unei colecţii căreia urmaşii lui, Alexandru cel Tânăr, supranumit „Marele Cardinal", Ranuccio şi Odoardo Farnese, îi vor da proporţii fabuloase, datorită unei politici sistematice de achiziţii, servite de mijloace materiale imense şi de competenţa lui Fulvio Orsini (1529-1600), erudit însărcinat cu biblioteca şi colecţiile palatului.
Pentru a înfrumuseţa Palatul, Papa Paul al III-lea nu a ezitat să-şi însuşească tezaure descoperite în urma săpăturilor arheologice. Legenda spune că l-ar fi autorizat pe nepotul său să ducă la palat timp de o noapte întreagă 700 de care încărcate cu pietre, coloane şi statui, smulse din Termele lui Caracalla în 1545. Materialele provenite din săpături au fost integrate în construcţia şi în decoraţia palatului. (Magdalena Popa Buluc)
A încurajat nepotismul
Papa Paul al III-lea (1534 - 1549) şi-a consolidat puterea, ca mai toţi papii vremii, prin nepotism. A obţinut ducatul Parmei pentru fiul său nelegitim şi a aranjat pentru cei doi nepoţi ai săi alegerea drept cardinali. El va avea un rol important în renovarea Bisericii, provocată de extinderea Reformei protestante, convocând Conciliul din Trento în 1545, la care a fost elaborată platforma doctrinară a Contrareformei.
În anul 1545 renumitul pictor Tiziano Vecellio pleacă la Roma, unde pictează portretul Papei Paul al III-lea și obține cetățenia "Cetății Eterne".
LD
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?