Carol al XII-lea şi cauzele eşecului de la Poltava

Voltaire, care a închinat o lucrare lui Carol al XII-lea, regele Suediei şi rivalul ţarului Petru I, considera victoria de la Poltova ca un act crucial în istoria Rusiei. Suedia stăpânea Finlanda, Carelia, Estonia, Livonia, Pomerania apuseană, oraşele germane Bremen, Wismar şi Verden. Aceasta era întinderea regatului suedez în momentul în care Carol al XII-lea, în vârstă de 15 ani, se încoronează ca rege al Suediei (1697).

Regele Carol al XII-lea

Conflictul ruso-suedez, privit în perspectiva istoriei, era inevitabil. Firea aprigă a tânărului rege suedez face ca acest conflict să izbucnească la începutul secolului al XVIII-lea şi să se încheie, după nouă ani de lupte, în favoarea Rusiei.

Primele victorii. Norocul începătorului.

La 19 noiembrie 1700, cu 8000 de soldaţi, Carol al XII-lea se apropie de Nerva. Ţarul, surprins de apariţia neaşteptată a adversarului său, încredinţează comanda armatelor sale prinţului de Croy şi se retrage din zona operaţiilor.

  Victoria de la Narva, 20 Noiembrie, 1700

Fără să ţină seama de superioritatea numerică a adversarului şi nici de starea vremii, Carol decide să atace întăriturile făcute de ruşi în jurul taberei lor. Cu viscolul în spate “ei nu vor putea să vadă cât de puţini suntem”, le explica regele soldaţilor săi. Suedezii atacă şi victoria este de partea lor. În iulie 1701 Carol al XII-lea înfrânge o armată ruso-saxonă la Dunamunde, cucereşte Curlanda, ocupă Varşovia în 14 mai 1702 şi înfrânge o armată formată din saxoni şi polonezi la Klisov, după care ocupă Cracovia. Acţiunile tânărului rege sunt îndrăzneţe, mişcările trupelor sunt rapide, iar atacurile fulgerătoare. Carol al XII-lea surprinde sistematic pe adversar, îşi concentrează eforturile asupra unui singur punct şi, rând pe rând, scoate din luptă de danezi, pe saxoni, pe polonezi şi pe ruşi. După ce îi învinge pe saxoni la Pultusk, la 21 aprilie 1703, Carol al XII-lea îl înlocuieşte pe Frederic August, regele Poloniei cu Stanislaw Leszeczynski. Această mişcare transformă în aliat pe unul din principalii adversari ai regelui suedez. Succesele lui Carol al XII-lea sunt uluitoare, dacă le raportăm la disproporţia dintre forţele sale şi cele pe care le înfruntă. În numai doi ani, finele anului 1700 şi începutul anului 1703, cinci campanii victorioase. Iar toate acestea sunt opera unui tânăr care împlinea, în momentul ocupării Varşoviei şi Cracoviei, 22 de ani.

O tactică greşită.

Regele suedez ambiţiona să cucerească lumea, dar Petru I, metodic şi tenace, îşi propune să ocupe un teritoriu restrâns la gurile Nevei, teritoriu care avea să joace un rol atât de important în dezvoltarea ulterioară a imperiului său. Evitând angajări de proporţii, ţarul îşi obişnuieşte trupele cu disciplina şi regulamentele unei armate moderne, îi deprinde pe soldaţii săi cu ideea că armata suedeză poate fi înfrântă.

Ţarul Rusiei Petru I

Campania lui Carol al XII-lea în Rusia a fost viu comentată. Contemporanii erau siguri de victoria regelui suedez. Victoriile precedente creaseră iluzia că geniul militar al lui Carol al XII-lea avea să decidă soarta campaniei. Analizând modul cum a acţionat între 1707 – 1708, unii istorici militari au fost de părere că planurile lui Carol al XII-lea sunt în afară de orice critică. Cel care s-a îndoit de valoarea militară şi a supus campania regelui unei aspre critici a fost Napoleon. După opinia acestuia, Carol al XII-lea nu cunoştea nimic din arta războiului, el n-a fost decât un brav şi întreprinzător soldat şi nimic altceva. Campania din Rusia ridică probleme greu de rezolvat pentru Carol al XII-lea, după cum aceleaşi greutăţi le-a ridicat în faţa lui Napoleon însuşi. Unii istorici sunt înclinaţi să acorde o importanţă deosebită „generalului iarnă”, pentru a explica insuccesele lui Carol al XII-lea şi apoi înfrângerea lui Napoleon.

  Înfrângerea de la Poltava

Dar o comparaţie în acest sens nu se poate face, iar în cazul regelui suedez argumentul cade: suedezii sunt obişnuiţi cu rigorile iernii şi în timp ce armatele moderne îşi întrerupeau activitatea, intrând în cantonamente, Carol al XII-lea profită de acest anotimp pentru a obţine victoria de la Nerva. Probelema fundamentală de strategie, pe care a pus-o campania din Rusia, a fost aceea a spaţiului. Rezolvarea acesteia depindea de arta de a concentra trupele în mod ideal şi de a organiza o linie de operaţii fără niciun cusur. Un general care atacă Rusia trebuia să dispună de un mare număr de soldaţi, având în vedere resursele umane ale acestei ţări. Lungindu-se liniile de comunicaţii, pe măsură ce înainta, era necesar ca acestea să fie asigurate, ceea ce însemna dislocarea unui număr însemnat de oameni pentru realizarea acestei cerinţe strategice, în dauna armatei operative. Pe măsură ce mobilitatea armatei suedeze a scăzut, proporţional scad şi şansele campaniei din Rusia, iar după cucerirea Siberiei, posibilităţile de manevră ale unei armate ruseşti devin inepuizabile, în timp ce în faţa adversarului greutăţile se multiplică pe măsură ce înaintează. A fost exact greşeala făcută de Carol al XII-lea, de împăratul Napoleon şi mult mai târziu, în 22 iunie 1941, de către Adolf Hitler.

  Eşecul campaniei din Rusia

Să luăm cazul campaniei lui Napoleon din anul 1812. Napoleon s-a oprit la Moscova. Dacă ar fi depăşit cu numai 400 km acest oraş, spre răsărit, armata lui ar fi dispărut de la sine, în timp ce armata generalului Kutuzov ar fi rămas intactă, ca efective, cu posibilităţi de aprovizionare şi aflându-se la ea acasă.   Ţinând seama de dificultăţile pe care le ridică o campanie pe un ţinut atât de vast, era greu de crezut că, în 1708 – 1709, Carol al XII-lea ar fi ieşit victorios. Iar ezitările şi greşelile făcute se datorează tocmai problemelor irezolvabile pentru regele suedez: depărtarea de baza de operaţii, asigurarea unei alte baze şi linia de operaţii.

Prin victoria de la Poltava, cuceririle lui Petru I pe malul mării Baltice sunt consolidate. În acelaşi timp, victoria de la Poltava însemnă recunoaşterea Rusiei ca mare putere europeană, de către ţările din occidentul continentului.

           LD