Gheorghe Cârţan şi destinul său măreţ

Cunoscut și sub numele de Badea Cârțan (n. 24 ianuarie 1849, Cârțișoara - d. 7 august 1911, Sinaia), a fost un important luptător pentru eliberarea românilor din Transilvania. În războiul de independenţă dintre 1877-1878 se va înrola ca voluntar în războiul pentru cucerirea independenţei de stat a României.

Ţăranul făgărăşan pare pentru zilele noastre, vremuri în care trecutul ne este total indifferent, un personaj de legendă. Pentru el Decebal, Negru-Vodă, Dragoş, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu erau adevăraţi Sfinţi.

Din iubire şi respect pentru străbunii noştri daci va călători pe jos până la Roma pentru a-i privi pe aceştia imortalizaţi pe celebra Columnă a lui Traian.

Ciobanul cunoştea bine istoria Romei din operele lui Titus Livius pe care le citise şi le recitise de nenumărate ori.

Ajuns la Roma îşi admiră strămoşii imortalizaţi pe Columnă, apoi deşartă la baza Columnei săculeţul de pământ din Glia Ţării pe care-l purta mereu la el, apoi se înveleşte în cojoc şi adoarme sprijinit de Columnă, aşa cum mai demult o făcuse sprijinit de soclul statuii lui Mihai Viteazul.

Se trezeşte a doua zi înconjurat de turiştii care văzând asemănarea cu dacii de pe Columnă exclamau: „A coborât un dac de pe Columnă! Un dac viu”.

Badea Cârţan a făcut o mare propagandă României prin vizita sa la Roma. A fost invitat de aproape toate personalităţile timpului, a fost dus în Parlament, s-a împrietenit cu mari oameni de stat, este primit la Vatican unde leagă o puternică legătură cu cardinalul Rampolla care era de multă vreme un simpatizant al românilor. Se zice că fiind întrebat dacă este român, Badea Cârţan ar fi răspuns în latină: „Cives romanus sum!”

Eroul nostru a fost un propagandist al cărţii, al unităţii teritoriale şi culturale a Românilor. S-a dovedit solidar cu românii din Transilvania, ameninţaţi în existenţa lor naţională, cărora le-a dus mii de cărţi în desagii săi păcurăreşti. A făcut aceasta cu preţul libertăţii, fiind de multe ori arestat.

Deşi multe cărţi i-au fost confiscate şi arse Badea Cârţan nu se va lăsa biruit şi va transporta peste munţi mai bine de 100 000 de exemplare de carte scrisă în limba românească. Căra câte trei desagi odată, numai drumul din munţi până la Cârţişoara fiind de 140 km dus - întors.

 Când autorităţile i-au confiscat cărţile aduse de la Roma şi Bucureşti sperau că ţăranul se va potoli, dar mare le-a fost mirarea când au aflat că în ciuda arestărilor şi amenzilor usturătoare în toată Ţara Oltului continuau să circule tipăriturile Româneşti aduse de Gheorghe Cârţan din Cârţişoara, care exclamase la un moment dat: „Nu mă dau eu biruit de ei! N-or să poată opri un popor să-şi vorbească limba, să cetească şi să scrie în limba lui! No, că dacă-i pe-aşa, le-arăt eu ce poate un Român.”

Au fost şi dăţi în care trecea frontiera de trei ori pe zi, folosind mereu altă potecă pentru a nu fi prins de grăniceri. 

 Românii de peste munţi n-au considerat niciodată Imperiul Habsburgic drept ţară a lor şi, cu atât mai mult după realizarea dualismului austro-ungar din 1867, împotriva voinţei românilor. În afara Banatului, Crişanei, Transilvaniei, Maramureşului, toate celelalte provincii ale Austro-Ungariei sunt considerate de lumea satelor Româneşti “ţări străine”.

 Aceeaşi gândire o întâlnim şi la Badea Cârţan, care de i se întâmpla să întâlnească păstori transilvăneni, le vorbea despre unirea tuturor provinciilor în cadrul unei Românii fireşti. Atunci când păstorii îi vorbeau de graniţe, le răspundea că pentru el nu există graniţe reale întrucât şi de-o parte şi de cealaltă erau tot Români, moştenitorii de drept ai dacilor.

 Pe monumentul funerar de la căpătâiul lui pot fi citite slovele: “Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului”.

Păcat că nu a mai trăit încă şapte ani, doar o secundă pentru Dumnezeu, pentru ca visul lui Badea Cârţan să se împlinească.

Unde ne sunt marii barbaţi de stat ai României de ieri?

       LD