Cristofor Columb ştia sau nu ştia ce-l aşteaptă de partea cealaltă a Atlanticului ?

Aproape nimic din viaţa lui Columb nu ne este pe deplin cunoscută, poate doar saga celor care au traversat Atlanticul. Nu cunoaştem, aşadar, data şi locul naşterii lui Columb, originea sa, cariera de navigator, dar, ceea ce este de-a dreptul uluitor, nu cunoaştem cu certitudine nici măcar locul unde este înmormântat. În ciuda acestor neclarităţi, turiştilor care vizitează catedrala din Santo Domingo li se arată astăzi falsul mormânt al navigatorului Cristofor Columb.

Un lucru rămâne sigur. Cristofor Columb a beneficiat de informaţii (poate şi o hartă) despre care nu mai ştim nimic, bazate pe existenţa continentelor americane, dar interpretate greşit ca fiind coasta răsăriteană a Asiei. El n-a descoperit noul continent din întâmplare, ci ştia încotro se îndrepta. Sunt istorici care merg mai departe şi susţin ipoteza unui “acord” dintre Columb şi curtea Spaniei. Oare aceasta, cu finanţele secătuite de războiul cu Granada, ar fi fost dispusă la asemenea sacrificii dacă Columb n-ar fi garantat că se va întoarce cu aur, argint, pietre preţioase, mirodenii şi sclavi ? Primul gest al amiralului după ce a ajuns în Guanahani a fost acela de a se interesa de aurul pe care îl găsise la o tânără băştinaşă.

Cristofor Columb ţinea simultan două jurnale la bord – unul real, dar secret, pentru uz personal, închis sub cheie, şi, în paralel, un altul, fictiv, destinat echipajului şi în care trecea distanţe mai mici decât cele parcurse în realitate, pentru ca marinarii să nu se sperie de de marea depărtare de coastele spaniole. La 11 octombrie 1492, Columb nota: „Mâine vom zări pământ”. Şi, într-adevăr, la 12 octombrie 1492 caravelele acostară pe insula numită de băştinaşi Guanahani, făcând parte din arhipelagul numit astăzi Bahamas.

Surse istorice

Las Casas, unul dintre cei care l-au însoţit pe Columb într-o călătorie anterioară de-a lungul coastei apusene a Africii, notează că, pe când se aflau în insula Madeira, a sosit acolo o navă cu un echipaj istovit de boală şi de foame, care trecuse prin grele încercări. Căpitanul navei i-ar fi  relatat lui Columb că a fost aruncat de furtună pe o insulă uriaşă, situată departe spre apus. Înainte de a muri, i-ar fi înmânat viitorului amiral jurnalul său de bord şi o hartă pe care erau însemnate acele ţărmuri necunoscute.

În prima sa călătorie, Columb crează impresia că urmează o rută dinainte stabilită. După ce a ocolit Canarele, cele trei caravele au navigat constant la nivelul paralelei 28 (se aflau situate insulele din Marea Caraibilor şi Florida) rută care în niciun caz nu-l puteau duce pe amiral în India sau insulele Mirodeniilor. Când unul dintre ofiţerii lui i-a sugerat să adopte un curs mai spre sud, căci i se opruse că zărise acolo pământ, Columb a refuzat categoric.

Miguel de Cunas, prieten din copilărie al lui Columb, care l-a însoţit în cea de a doua călătorie (1493), scria în 1495: „Când Columb a declarat Cuba ca fiind tărmul Chinei, unul dintre participanţi n-a fost de acord. Amiralul a trecut la ameninţări şi i-a silit pe membrii echipajului să jure, după o formulă pe care era limpede că o pregătise dinainte, că vor fi în permanenţă de acord cu el şi că nu-şi vor exprima niciodată cu voce tare propriile convingeri”.

Insistenţa lui Columb este suspectă şi pare să indice că ştia că nu ajunsese în Indii.

În sfârşit, punctul cel mai important şi poate chiar o îmbinare a surselor citate de până acum: contractul şi certificatul de acostare a titlului nu menţionează nicăieri Asia sau vreo regiune asiatică, ci sunt formulate în termeni (parcă intenţionat) vagi, ba chiar confuzi: “Întrucât domnia voastră, Cristobal Colon, plecaţi urmând porunca noastră pentru a descoperi şi dobândi unele insule şi un continent pe marea-ocean”.

Este clar că amiralul mării-ocean a beneficiat de unele materiale, poate chiar o hartă, care să-i dea certitudinea că undeva la apus se află un continent nou. Pe măsură ce se fac noi cercetări arheologice (şi descoperiri) pe continentul american, creşte şi posibilitatea ca expediţiile spre apus ale normanzilor să nu fi rămas fără ecou în ţările europene situate mai la sud şi ne putem oricând aştepta la noi surprize. Biserica Catolică a greşit cel mai mult prin filtrarea obsedantă a tuturo datelor, cele care contraveneau intereselor sau formelor culturale, deloc puţine, erau eliminate şi nu mai puteau fi studiate. Cine era astfel interesat să se bazeze pe hărţi sau documente pe care Biserica, autoritatea “ştiinţifică” a timpului, le declarase nule din punct de vedere ştiinţific ? Doar Biserica deţinea “adevărul” absolut. În târgurile din Europa puteai găsi, dacă erai norocos,  lucruri pe care le cumpărai la preţuri de nimic şi de care nimeni nu avea nevoie. 

Un om norocos (se ştie că ţine doar cu cei care pot să doboare limitele) a adunat de la “coşul de gunoi” acele date, le-a sortat, apoi analizat şi în final, nu fără dificultate, a învins. Acesta a fost Cristofor Columb. Cine nu ar fi făcut la fel în locul său ?