Arhitectura mayaşilor

Europenii care intră în contact pentru prima oară cu vechea arhitectură monumentală din America Centrală rămân viu impresionaţi de aspectul masiv şi îndrăzneţ al edificiilor, de ciudata îmbinare de lumină şi umbră, de masivitatea materialului de construcţie şi originalitatea motivelor decorative. “Peste tot, o violenţă de lumină”, scrie Jean Babelon (în La vie des mayas) şi în care vorbeşte despre efectul decorativ al arhitecturii vechilor mayaşi.

Edificile mayaşilor – fie că vorbim de temple, palate sau piramide – nu pot fi asemănate cu cele cunoscute în Lumea Veche. Piramida mayaşă şi piramida aztecă au o seamă de detalii similare, dar ele se deosebesc fundamental de piramida egipteană, de pildă, care este un templu, un sanctuar sau un mormânt. Piramida mezo-americană nu este decât un soclu, uneori natural, care serveşte de platformă edificiului de cult. 

Arhitecţii mayaşi nu cunoşteau nici arcul şi nici bolta (ei le înlocuiau prin aşa-zisa boltă falsă), edificiile erau relativ înguste şi lungi, cu ziduri groase în care nu se puteau tăia decât ferestre mici. S-au scos la lumină sisteme complicate de canalizare pentru evacuarea apei din curţi şi din incinte. Nu cunoaştem nici măcar un singur nume de pictor sau sculptor al figurilor ciudate executate cu o excepţională vigoare, nu cunoaştem niciun nume de arhitect pentru a îl lega de palatele impresionante din vechiul Yucatan, nici numele contructorului de piramide – deşi una dintre ele, cea din Cholula, este mai înaltă decât celebra piramidă a lui Keops (dacă este construită de el) din Giseh.

“Numai edificiile impunătoare ale acestui popor excepţional de talentat, ne privesc, mute. Lăcaşele lor de cult putrezesc şi se prăbuşesc, mute, sub pădurea tropicală care înghite totul cu lăcomie”. Ferdinand Anton, istoric de artă (Alt-Mexiko und seine Kunst, Leipzig, 1965).