-->

joi, 4 august 2011

Roma Epicureană

Roma acestei perioade, pe care obişnuim s-o numim epicureană, avea o populaţie evaluată azi de unii la un milion de suflete; iar de alţii, la un milion şi jumătate. Era împărţită în aceleaşi ordine şi clase; aristocraţia era încă numeroasă, dar memorialiştii vremii nu mai pomenesc, în afară de Cornelii, nume mari ca cele de odinioară: Fabii, Emilii, Valerii etc. 
Decimate la început de războaie, unde contribuiau cu un număr ridicat de morţi, apoi de persecuţii şi, în sfârşit, de practici malthusiene, aceste familii ilustre se stinseseră şi erau acum înlocuite cu altele, având mai puţini strămoşi, dar mai mulţi bani, şi care proveneau din burghezia industrială şi comercială a provinciilor. 
Astăzi, în marea societate”, spunea Juvenal, “singura afacere bună este o femeie stearpă. Toţi vor să fie prieteni, cu gândul la testament. Iar aia care ţi-o face un copil, cine îţi garantează ţie că n-o să aducă pe lume un negru?
Juvenal cam exagera puţin, însă răul pe care îl denunţa era real. Căsătoria, care în perioada stoică fusese un lucru sfânt, şi avea să redevină aşa în creştinism, era acum o aventură trecătoare; iar creşterea copiilor, considerată un timp o îndatorire faţă de stat şi faţă de zeii care promiteau o viaţă senină numai acelora ce aveau pe cine lăsa să se îngrijească de mormântul lor, era privită acum ca un derapaj, o plictiseală bună de evitat. Infanticidul nu era admis, dar avortul devenise o practică obişnuită şi, dacă nu reuşea, atunci se recurgea la abandonarea copilului lângă colonna lattaria, un loc numit astfel pentru că acolo stăteau de strajă nişte doici plătite special de către stat ca să-i alăpteze pe sugarii abandonaţi. Sub influenţa unor astfel de obiceiuri, însăşi structura biologică şi rasială a Romei se schimbase. Exista vreun cetăţean care să nu aibă în vinele sale măcar o picătură de sange străin ?
Minorităţile greceşti, siriene şi israelite, puse la un loc, deveneau majoritate. Evreii erau deja atat de puternici, mai ales datorită solidarităţii lor, pe vremea lui Cezar, că au construit un adevărat pilastru pentru regim. Printre ei erau puţini oameni bogaţi. Dar toţi împreună alcătuiau o comunitate disciplinată, foarte muncitoare şi cu obiceiuri sănătoase. Nu acelaşi lucru se putea spune despre egipteni, sirieni şi despre alţi orientali, mari specialişti, mai ales, în materie de bursă neagră. Mama romană care se hotăra să aducă pe lume un copil, dacă nu era chiar săracă lipită pămantului, se descotorosea repede de el, încredintându-l la început unei doici care să-l alăpteze, apoi unei educatoare grecoaice, şi, în sfârşit, unui pedagog, de obicei grec şi el, care să-l instruiască. Astfel, îl trimitea la una din şcolile apărute deja peste tot, însă acestea nu erau de stat, ci particulare, mixte şi conduse de magistraţi.
Elevii frecventau cursurile elementare, cam până la doisprezece sau treisprezece ani. Apoi fetele erau separate de băieţi. Ele îşi completau educaţia în colegii speciale, unde se învăţau mai ales muzica şi dansul. Băieţii continuau cu clasele secundare, ţinute de grămatici. Aceştia, fiind în cea mai mare parte greci, insistau în special asupra limbii, literaturii şi filosofiei greceşti care, de fapt, au şi sfârşit prin a sufoca întreaga cultură romană. Universitatea era reprezentată prin cursuri ţinute de retori; şi nu era nimic organizat. Nu existau examene, nu existau lucrări de licenţă şi nici de doctorat. Existau numai conferinţe urmate de discuţii. Cursurile costau cam la vreo două mii de sesterţi, circa două sute sau două sute cincizeci de mii de lire pe an (lire italiene). Petronius se plângea că nu se învăţau aici decât lucruri abstracte, fără niciun fel de folos practic. Dar ele zgândăneau gustul tipic roman al conversaţiei, al subtilităţilor şi al chiţibuşăriei.
Familiile bogate îşi trimiteau copiii să se perfecţioneze în străinătate: la Atena pentru filosofie; la Alexandria pentru medicină; la Rodos pentru elocinţă. SE cheltuiau atâţia bani pentru întreţinerea lor acolo, că zgârcitul Vespasian, ca să împiedice această hemoragie de valută, a preferat să-i recruteze pe cei mai reputaţi profesori din aceste oraşe şi să-i transplanteze la Roma., în institute de stat unde li se plăteau salarii de o sută de mii de sesterţi pe an, adică vreo cinci milioane de lire italiene.
Moralitatea acestor tineri, vorbim de băieţi, n-a fost niciodată cine ştie ce, nici chiar în vremuri stoice. De la şaisprezece ani în sus, era clar că tânărul frecventa lupanarele şi nu se sinchisea nimeni nici dacă avea legături, nu doar cu femei, ci chiar cu bărbaţi. Pe atunci, însă, toate acestea se prezentau într-un stadiu grosolan; bordelurile erau mizere, iar perioada de libertinaj lua sfârşit o dată cu încorporarea în armată şi apoi cu însurătoarea, care inaugurau perioada austerităţii. Lucrurile se prezentau mai serios cu fetele, atâta timp cât rămâneau fete. Dar, în general, ele se căsătoreau înainte de douăzeci de ani, pentru că după această limită de vârstă erau considerate fete bătrâne; iar căsătoria le oferea aceleaşi libertăţi ca şi bărbaţilor, sau aproape tot atatea. Seneca îl considera norocos pe bărbatul a cărui soţie se mulţumea doar cu doi amanţi. Juvenal, Marţial, Statius ne povestesc despre femei din burghezie care luptau în Circ, umblau pe străzile Romei conducânduşi personal caleştile, se opreau sub porticuri să stea de vorbă şi “ofereau trecătorilor”, spune Ovidiu, “spectacolul delicious al umerilor lor goi”.
Oamenii se îngrăşau. Statuile din această perioadă, în comparaţie cu cele din Roma stoică, toate reprezentand figuri uscate şi colţuroase, ne înfăţişează acum o lume relaxată şi rotofeie, de atâta huzur şi indulgenţă dietetică. Barba a dispărut, frizerii (tonsores) s-au înmulţit; cel dintâi bărbierit constituia o sărbătoare inaugurală în viaţa bărbatului.
În schimb, moda la femei era ceva mai complicată. Unei doamne de oarecare poziţie socială nu-i ajungeau mai puţin de trei ore şi vreo cinci – şase sclave pentru făcutul toaletei dimineaţa. Poppea (soţia lui Nero) inventase o mască pentru aplicat noaptea, pe bază de lapte, destinată frăgezimii pielii obrazului, practică devenită de uz comun. Şi baia de lapte era ceva normal; aşa ca femeile bogate călătoreau însoţite de văcuţe, ca să aibă întotdeauna lapte proaspăt la dispoziţie.
Specialişti, precum Hauser, prescriau diete, gimnastică, băi de soare, masaje împotriva celulitei.
Rufăria era de mătase sau de in. Şi începuse să-şi facă apariţia sutienul. Nu se foloseau ciorapi. Dar pantofii erau complicaţi, din piele moale şi uşoară, cu toc înalt, pentru a corecta un defect al femeilor romane: fundul jos; pantofii aveau şi ornamente în filigran de aur.

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 comentarii:

Anonim spunea...

foarte interesant.

Trimiteți un comentariu

Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?