Pliniu cel Bătrân şi Naturalis Historia

A trăit între 23 – 79 e.n. şi a fost o personalitate complexă: istoric, enciclopedist şi ofiţer în armata romană. Născut într-o familie bogată de rang ecvestru din Novum Comum (Como) din Nodul Italiei, a fost educat la Roma şi unde îmbrăţişează la început cariera armelor. Serviciul militar îl efectuează în Germania Inferior şi Superior (47 – 52 e.n.), devine locţiitor al prefectului Iudeei (67 – 68 e.n.), procurator în Gallia – Narbonensis (70 e.n.), Africa (72 e.n.), Hispania Tarracomensis (73 e.n.) şi Gallia Belgica (75 e.n.). 

Revenit la Roma, moare la 24 august 79 când, în calitate de prefect al flotei de la Misenum, întreprindea acţiunile de salvare a victimelor erupţiei Vesuviului. Din vasta sa operă, ni s-a păstrat numai Naturalis Historia (Istoria naturală, în 37 de cărţi), lucrare cu caracter enciclopedic dedicată împăratului Titus, în a cărei prefaţă Pliniu cel Bătrân afirma că ar fi citit peste 2000 de cărţi şi citează operele a 146 de scriitori latini şi 327 neromani.

Este o uriaşă compilaţie a cunoştinţelor epocii lui în domeniul geografiei matematice şi fizice, asupra continentelor şi popoarelor cunoscute lumii romane, antropologiei, botanicii, zoologiei, mineralogiei şi artelor plastice, preţioasă pentru bogăţia materialului informativ înmagazinat. Naturalis Historia s-a bucurat de un imens prestigiu în Antichitate şi Evul Mediu. Plinius cel Bătrân a mai scris şi o istorie a războaielor cu germanii (Bella Germaniae), o istorie romană contemporană în 31 de cărţi (ambele folosite de Tacitus), un opuscul lingvistic (De dubio sermone) şi un manual de retorică (Studiosus), o biografie în 3 cărţi a lui Pomponius Secundus, dascălul său, opere care din păcate nu s-au păstrat.

        LD