O călătorie în Roma Antică III

Am postat acest material, ca multe altele, din dragoste pentru istoria Imperiului Roman. De aceea, timp de trei zile, vă propun o călătorie imaginară în Roma Imperială, o călătorie sentimentală, tematică, una ruptă de realitatea societăţii în care trăim. Veţi descoperi o altă lume, dincolo de limitele sale, una mai bună sau mai rea, mai solitară sau mai solidară, dar interesantă pentru stilul fiecăruia de a privi lumea.

Spectacolul de Circ

Când Octavian Augustus a luat puterea, calendarul roman cunoştea şaptezeci şi şase de zile de sărbătoare. Când a dispărut şi ultimul său succesor, existau o sută şaptezeci şi cinci, adică o zi de sărbătoare, o zi nu. Ele erau celebrate cu ludi scenici şi întreceri atletice.

În timp ce teatrul roman decădea, transformându-se într-o revistă de varietăţi, tot mai mult creştea succesul Circului. Afişe pe ziduri, ca cele care fac astăzi publicitate filmelor, anunţau întrecerile atletice. Ele erau subiectul zilei; despre ele se discuta aprins în casă, la şcoală, în For, la terme, în Senat; până şi gazeta Acta diurna le prezenta şi le recenza. În ziua întrecerilor, mulţimi de sute de mii de persoane se îndreptau spre Circus maximus, ca azi spre stadion, purtând basmale cu culorile echipelor preferate; iar bărbaţii, înainte de a intra, se mai opreau puţin şi pe la bordelurile aliniate la porţi. Demnitarii îşi aveau locurile lor, cu scaune de marmură ornate cu bronz. Ceilalţi ocupau locuri pe bănci de lemn, după ce mai înainte cercetau excrementele cailor ca să-şi dea seama dacă au fost bine hrăniţi şi îşi pariau, pe favorit, până şi cămaşa. Şi, pentru că spectacolul ţinea toată ziua, îşi procurau o pâine şi o pernă.
Împăratul avea la dispoziţie, pentru sine şi pentru familia sa, un adevărat apartament cu camere de dormit, pentru ca să mai tragă un pui de somn între o întrecere şi alta, precum şi nelipsita cameră de baie pentru abluţiuni şi alte necesităţi.
Cele mai aşteptate erau luptele: între animale, între om şi animal, între oameni.

Primul număr era prezentarea animalelor exotice, multe din ele nemaivăzute de romani pană atunci. Defilau aproximativ zece mii: elefanţi, tigri, lei, leoparzi, pantere, urşi, lupi, crocodili, hipopotami, girafe, raşi etc. Şi multe erau îmbrăcate şi gătite, ca să parodieze, ca nişte caricaturi, personajele istorice sau legendare. Apoi arena era ridicată şi pregătită pentru lupte: lei contra tigri, tigri contra urşi, leoparzi contra lupi. Pe scurt, la sfârşitul spectacolului, numai jumătate din aceste zece mii de biete animale mai rămâneau în viaţă. Cealaltă jumătate dispăruse în burţile celor dintai.
După aceea, arena era coborată şi din nou ridicată pentru o plaza de toros. Corida fusese de mult practicată de etrusci şi importată apoi la Roma de către Cezar, care o cunoştea din Creta. Lupta cu taurul a plăcut enorm romanilor care au făcut pentru ea o adevărată pasiune; şi de atunci au cerut-o mereu. Toreadorii nu cunoşteau meseria şi erau deci sortiţi morţii. De fapt, erau aleşi dintre sclavi şi dintre condamnaţi, ca şi toţi gladiatorii de altfel. Mulţi dintre ei nici măcar nu luptau. Trebuiau doar să reprezinte vreun personaj mitologic şi să aibă, cu adevărat, acelaşi sfârşit ca şi el. Pentru a da cat mai multă viaţă propagandei patriotice, unul a fost prezentat Mucius Scaevola şi obligat să-şi ardă mâna pe jar; un altul, Hercule, ars de viu pe rug; altul ca Orfeu, sfâşiat în timp ce cânta din liră. Voiau, cu alte cuvinte, să producă spectacole edificatoare pentru tineret şi, ca atare, ele nu erau interzise minorilor sub şaisprezece ani; dimpotrivă.
Urmau luptele între gladiatori, toţi condamnaţi la pedepse capitale, pentru omucideri, jaf, sacrilegii sau rebeliune; toate, delicte care erau pedepsite cu moartea. Dar când se ducea lipsă de oameni, atunci tribunalele, înţelegătoare, condamnau la moarte şi pentru culpe mai puţin grave.

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.