Mahomed al II-lea şi cucerirea Constantinopolului

“Cine mă iubeşte mă urmează”, a strigat tânărul sultan Mahomed al II-lea când a aflat de moartea tatălui său. La 18 februarie 1451, la numai 19 ani, Mahomed se urca pe tronul Imperiului Otoman cu dorinţa de a-i schimba pentru totdeauna înfăţişarea.

Personalitatea lui Mahomed

Cea mai reprezentativă opera artistică despre Mahomed al II-lea a fost realizată de pictorul veneţian Gentile Bellini în 1479 (este expus în National Gallery din Londra).

Veneţianul Jacopo Languschi îl descrie ca plăcut la înfăţişare, cu o talie întrecând cu puţin pe cea mijlocie. Distant şi închins în sine, nu ştiai niciodată ce gândeşte. Putea să fie binevoitor când dorea, în special cu artiştii, excesiv de generos şi dornic de afirmare şi nu năzuieşte la nimic altceva decât la renumele lui Alexandru cel Mare. Languschi ne mai spune că este cumpătat, rezistent la oboseală, la frig, la foame şi la sete şi că nu se dedă la desfrâu. Un alt veneţian, Nicola Sagundino, spune că este liniştit, cumpătat, nu-i place gluma şi ridicolul, cu atât mai puţin vinul şi petrecerile. 

O nouă strategie

Primul său pas a fost să supună Bosforul prin tăierea legăturilor între Marea Neagră şi Constantinopol, împiedicându-l pe acesta din urmă să primească sprijin şi provizii. Mahomed a construit după propriile sale planuri, un fel de platformă menită să primească tunurile cu tragere razantă. Aceasta a fost o sclipire de geniu. Împreună cu tunurile instalate pe cealaltă parte a strâmtorii, ele vor ţine sub foc întregul trafic din Bosfor. 

Artileria sultanului, instalată nu în turnuri, cum era până atunci obiceiul, ci la nivelul pământului şi al mării, nu pentru apărare ci pentru atac, va putea să lovească de pe mal vasele duşmane şi să le scufunde. Această strategie era, pe atunci, fără precedent în Europa. Mahomed îşi atinsese unul din ţeluri: izolarea oraşului şi separarea lui de sursele de aprovizionare şi de căile pe unde puteau sosi ajutoare. Mai rămânea doar cucerirea Constantinopolului.

Un român intră în scenă 

Extrem de important este şi episodul cu românul Urban (unele surse îl consideră maghiar), care îi propune sultanului să-i toarne piese de artilerie “oricât de mari ar vrea”. Se pare că Urban a construit în doar câteva săptămâni un tun de mare calibru şi reuşeşte să-l convingă pe pretenţiosul sultan (cu acest tun a scufundat o corabie veneţiană care refuzase să se supună). Urban a primit imediat o comanda de la Mahomed al II-lea să toarne “cel mai mare tun cu putinţă”. Acesta trăgea cu ghiulele de piatră de 400 de kilograme şi cu un diametru de doi metri şi jumătate. Lungimea ţevii era de 3,51 m şi grosimea de 28,6 cm (după Kritobulos). Un astfel de tun, proiectat de Urban pentru sultanul Mahomed al II-lea, se află la Muzeul Turnului Londrei.

Cucerirea Constantinopolului (The fall of Constantinople)

La 26 martie 1453, armata otomană se adunase deja în faţa oraşului construit de Constantin cel Mare, în prima jumătate a secolului IV e.n. Sursele sunt neclare în ceea ce priveşte potenţialul militar al sultanului Mahomed al II-lea. Cifrele se încadrează între 160.000 (Barbaro) şi până la 400.000 (Ducas şi Chalcocondylas). Indiferent de forţele pe care turcii le-au aruncat în 1453 în luptă, chiar şi în cazul celor mai modeste cifre, vorbim de cea mai mare armată concentrată vreodată în Evul Mediu. Niccolo Sagundino, unul din martorii evenimentului, apreciază armata lui Mahomed la 80.000 cavalerie regulată, 60.000 cavalerie auxiliară, 90.000 de cavaleri în escorta sultanului, 12.000 infanterişti şi 10.000 de ieniceri. 

Zidurile de apărare ale Constantinopolului fuseseră şi rămâneau, în parte, printre cele mai puternice fortificaţii ridicate în istorie. Toţi cuceritorii, cu excepţia cruciaţilor în anul 1204, s-au oprit dinaintea lor. Attila n-a îndrăznit să atace această uriaşă linie de apărare, înălţată de împăratul Constantin cel Mare. Cu o grosime totată de 70 metri, străpunsă de numai 5 porţi civile şi de 5 porţi militare, acest ansamblu de fortificaţii alcătuia o nesfârşită linie de apărare pe uscat, în jurul oraşului. Mai puţin puternică înspre mareşi Cornul de Aur, fortăreaţa înălţa în faţa Mării de Marmara un singur rand de ziduri, înalt de 12 – 15 metri, cu 188 de turnuri şi 8 porţi. Temelia zidurilor se scălda în apele mării, un atac din această parte fiind deosebit de anevoios.
Artileria Constantinopolului era slabă şi ineficientă. Unele tunuri, prost turnate, vor exploda la prima tragere, omărându-şi servanţii. Celelalte, în urma reculului, vor avaria zidăria, astfel încât va trebui să se renunţe repede la cele mai multe dintre ele. Deşi puternic fortificat, Constantinopolul avea şi numeroase puncte slabe: era apărat de o adunătură de soldaţi cu un moral nesigur, mai dornici să fugă decât să lupte.
Încă de la sosire, Mahomed îşi dispusese bateriile în jurul zidului dinspre uscat. Cel mai mare tun, care trăgea cu ghiulele de 400 kg, a fost aşezat în faţa Porţii Sf. Roman, numită şi azi Topkapi (Poarta Tunului). Nu departe de acolo, alte două tunuri aruncau proiectile de 300 kg. Încărcarea marelui tun cerea două ore, el neputând să fie folosit decât de opt ori pe zi. Zi şi noapte, ghiulelele de piatră loveau incinta fortificaţiei, distrugând crenelurile, adăposturile şi turnurile, deteriorând zidul, fără a izbuti însă să provoace spărturi mari prin care turcii să poată pătrunde în oraş. Rezultatele au fost mult mai bune după ce un maghiar i-a sfătuit pe tunari să nu mai ţintească zidul în acelaşi loc, ci pentru a-l surpa să tragă în dreapta, în stânga, şi apoi în centru.

Numeroşi istorici ai timpului, afirmă că împăratul Constantin a căzut în primele ore ale zilei luptând lângă poarta Sf. Roman. Jaful care a urmat întrece orice imaginaţie. Au fost distruse opere de artă şi elemente unice ale artei bizantine. Istoricii vremii insistă mai ales doar pe bogăţiile pe care le-au găsit turcii după căderea marelui oraş. Cronica de la Bologna povesteşte cu lux de amănunt despre casa unei femei extrem de bogate şi în care s-au descoperit bijuterii, veşminte alese şi sute de mii de ducaţi. Totuşi, cea mai importantă parte a prăzii a constituit-o numărul mare de bărbaţi şi femei luaţi prizonieri şi vânduţi apoi ca sclavi.
Cucerirea oficială a Constantinopolului a avut loc la 30 mai 1453, moment ce marchează şi intrarea oficială a sultanului. Oprindu-se din loc în loc pentru a contempla casele, bisericile şi pieţele acestui oraş pe care l-ar fi vrut cucerit, fără să fie distrus, sultanul ar fi rostit următoarele cuvinte: “Ce minunat oraş am îngăduit să fie jefuit şi devastat!”. Sufletul lui, spun contemporanii, a fost “năpădit de durere”. Încă din prima zi, Mahomed al II-lea a luat măsuri pentru repopularea şi dezvoltarea oraşului, proces care continuă şi după moartea sa.
Mahomed al II-lea a dorit ca Sfânta Sofia (Aya Sofya) să devină în viitor marea moschee a Istanbulului, capitala Imperiului. “Tronul meu este Istanbulul, spuse el, scaunul autorităţii supreme”, şi întors spre Mecca, sultanul recită, pentru prima oară în Sfânta Sofia, rugăciunea musulmanilor. Îndelungatul vis al Islamului se împlinise.

Astfel se încheiau cei 1500 de ani de istorie. Imperiul roman dispăruse pentru totdeauna.

Vizitaţi şi pagina blogului de pe Facebook şi daţi un Like.