Deznodământul războaielor daco – romane şi moartea lui Decebal

Scene de pe Columnă înfăţişează bătălii în care dacii atacă fără succes un castru roman sau grupuri izolate de soldaţi imperiali. Decebal este redat în spatele respectivelor intervenţii militare, asistând cu îngrijorare  la desfăşurarea luptelor.

Concomitent cu prăbuşirea Sarmizegetusei Regia, romanii au mai înregistrat un succes, şi anume, descoperirea locului în care Decebal, prevăzând apropiata capitulare, a transportat şi ascuns tezaurul regilor Daciei. Bogăţiile, constând din aur, argint şi o mulţime de obiecte lucrate din metale preţioase au fost cu ingeniozitate depuse într-o groapă de mari dimensiuni, săpată sub albia râului Sargeţia (râul Strei), abătând cursul apei până la depunerea tezaurului, după care s-au readus apele în vechea lor matcă. Romanii au aflat de la Bicilis, confidentul lui Decebal, secretul tezaurului Daciei.

Criton, medicul curant al împăratului Traian, participant la războaiele daco-romane, a lăsat în scrierile sale informaţia potrivit căreia tezaurul scos de sub albia Sargeţiei se compunea din cca 1 655.000 kg de aur, 3 310.000 kg de argint şi un foarte mare număr de obiecte de lux (potire, căni, tăvi din aur masiv, diademe etc.). Cifrele enunţate de Criton frizau incredibilul, motiv pentru care istorici moderni au încercat să dea altă interpretare izvorului literar antic, sesizând eventuale erori în transcrierea manusrisului original. Cifrele au fost serios corectate, cantitatea de aur se ridica la 16.000 kg aur şi la 33. 100  kg argint, cifre care şi aşa sunt exagerate. Evident că o evaluare exactă nu se va putea face niciodată. Dar să punem punct acestei controverse.

Căderea Sarmizegetusei în mâinile romanilor a fost o grea lovitură pentru Decebal, dar nici acest lucru nu i-a înfrânt puterea de luptă.

Un detaşament de cavalerie condus de centurionul Tiberius Maximus se afla deja pe urmele lui Decebal. Confruntarea finală a avut loc într-o pădure. Şansele lui Decebal au fost imediat anulate de Maximus. Urma luarea sa ca prizonier şi mai apoi ducerea în capitala imperiului spre a fi purtat legat cu lanţ din aur de carul triumfal al împăratului Traian. La Roma, după terminarea serbărilor victoriei, îl aştepta sfârşitul în sinistrele celule ale închisorii denumite Tullianum. Decebal n-a conceput şi nu a acceptat o asemenea moarte în captivitate. Cu ajutorul unui pumnal curbat (sica), armă specifică geto-dacilor, aşa cum apare în scena CXLV de pe Columna lui Traian, el şi-a pus singur capăt zilelor. Realismul reprezentării de pe Columnă a fost confirmat peste sute de ani, prin descoperirea în cursul unor săpături arheologice întreprinse la Phillipi, în Macedonia (Grecia), a unei stele funerare pusă la mormântul unui fost ofiţer roman de cavalerie, nimeni altul decât Tiberius Claudius Maximus. Fapta de arme cea mai importantă înscrisă pe piatra tombală este urmărirea lui Decebal şi ducerea capului acestuia împăratului Traian, al cărui stat major se afla în localitatea dacică (neidentificată cu adevărat nici astăzi) Ranisstorum.
Textul funerar este însoţit de o interesantă reprezentare sculpturală în care este redat un călăreţ, iar la picioarele acestuia se află un personaj muribund. Imaginea şi semnificaţia scenei este următoarea: “Vrăjmaşul, caracterizat ca un şef dac, prin iţari, sabia scurtă, un scut hexagonal şi o căciulă ascuţită dacică, nu poate fi altcineva decât însuşi Decebal”.

Acesta este omul care a ţinut piept timp de patru ani celei mai puternice armate mobilizată în secolul al II-lea e.n. de Imperiul Roman. Dârzenia, înţelepciunea şi bărbăţia în luptă, calităţile sale de eminent strateg şi om politic, remarcate şi recunoscute în Antichitate, au făcut ca el să rămână în istoria antică.   
Poate că acesta este momentul dispariţiei demnităţii din codul genetic al poporului român. Este doar o simplă părere.

                   LD 

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.