Originile sifilisului

În plină epocă a Renaşterii, s-a ivit un flagel care schimbă în urlete de disperare cântecele de triumf ale Humanismului. Este incorect să se afirme că marinarii lui Columb au adus sifilisul, la întoarcerea lor din insulele Antile. Pe scheletele preistorice, s-au găsit urme de ulceraţii sifilitice. În Orient, boala aceasta bântuia în stare epidemică. Abia la finele secolului al XV-lea, medicii au cercetat cu atenţie sifilisul care era confundat cu lepra.

Bolile venerice au bântuit cu furie în Franţa, în secolul al X-lea, sub forme oribile; pielea era roasă de şancru, carnea se desprindea de oase. Flagelul s-a extins uimitor de repede în Franţa (unde era numit răul pătimaşilor), în Germania şi apoi în Italia.
Regele Hugo Capet a luat sifilisul de la bolnavii pe care i-a îngrijit şi care mureau aproape toţi.
Catedrala Notre-Dame din Paris a fost transformată atunci în spital. 

Lepra a fost una din marile terori ale Evului Mediu. Leproşii erau izgoniţi din societate; nu se puteau apropia de nimeni, trebuiau să-ţi anunţe prezenţa cu sunete de clopoţel. Nu se puteau căsători; erau îngropaţi în cimitire speciale. Aceste măsuri aspre şi neumane au ferit totuşi de contagiune populaţia sănătoasă. La jumătatea secolului al XIII-lea existau în Europa 19.000 de leprozerii; după două secole, în Franţa, aceste stabilimente erau părăsite, ruinate, din lipsă de leproşi.
Când Columb a revenit din prima lui călătorie peste ocean (1492 - 1493) sifilisul bântuia deja în Anglia, Spania, Franţa şi Germania. Fiecare naţiune arunca vina pe vecina ei. Germanii, englezii şi italienii, acuzau Franţa ca izvor al verolei pe care o numeau rău francez. Olandezii şi africanii au poreclit-o rău spaniol. Turcii o tratau ca un rău creştin. În Asia, ea purta numele de rău portughez. La polonezi, ea era un rău nemţesc, iar la ruşi un rău polonez. Chiar şi spirite laminate, ca Voltaire în unele versuri, admiteau ipoteza franceză asupra originei italiene a flagelului.
Un reformator al medicinei, Bombastus (alchimistul Paracelsus), a emis părerea că sifilisul s-a ivit prin raporturile dintre un lepros cu o prostituată atinsă de buboaie venerice. De fapt, şarlatanii propuneau leacurile cele mai fantastice, pe care le-au încercat şi bolnavii cei mai iluştrii. În Franţa se întrebuinţau extrase şi decocţiuni de viperă, mercurul era absorbit în doze mari, efectele provocând mai multe ravagii decât boala însăşi. Se spunea că lemnul de gaiac, adus din America, făcea minuni. Şi celebrul Erasmus din Rotterdam atribuia acestui lemn vindecarea lui după o lungă suferinţă. Credincioşii vedeau în epidemia venericăun semn al maniei divine.

Sifilisul a făcut teribile ravagii în vremea Renaşterii, otrăvind acest neo-păganism, a cărui apariţie a fost salutată cu atâta mulţumire şi voioşie de popor ca şi de stăpânii şi învăţaţii săi.  

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.