După decăderea regatului Macedoniei, în Europa se afirmă o nouă putere: Roma. Metodic, lent, dintr-o aşezare neînsemnată Roma devine stăpâna Italiei, după înfrângeri umilitoare. Răscumpără cu aur retragerea galilor în anul 339 î.en; soldaţii romani sunt nevoiţi să treacă pe sub furcile caudine, când sunt înfrânţi de samniţi. Puterea cetăţii creşte, însă, treptat şi până la urmă ajunge să supună întreaga Italie. Cum se explică succesele romane şi care a fost organizarea militară a noii puteri imperiale ? Toţi cetăţenii romani – sclavii sânt excluşi din această noţiune – sunt obligaţi să lupte în afara zidurilor oraşului între 17 – 47 de ani; cei între 47 – 60 de ani păzesc zidurile oraşului. Armata la început, era organizată după modelul grec: falanga.
Marcus Furius Camillus este considerat reorganizatorul armatei romane: falanga este înlocuită cu legiunea. O legiune avea 4200 – 5000 de soldaţi (mai târziu, în perioada imperială, legiunea ajunge şi la 6000 de soldaţi). Aceasta era împărţită în 10 cohorte, iar cohorta avea trei manipuli. Legiunea era aşezată pe trei randuri: hastati, tinerii înarmaţi cu o cuirasă făcută din fire de piele întărite cu plăci de metal, cu o cască metalică, cu un scut, cu o sabie şi o suliţă din lemn şi fier (pilum - arma de temut a romanilor); principes şi triarii erau înarmaţi ca şi hastati.
Pe lângă aceştia mai existau velites, cei mai tineri dintre soldaţi şi săracii, uşor înarmaţi: sabie, suliţă, scut rotund, cască de piele. Formau un corp de armată extrem de mobil. Într-o legiune existau aproximativ 1200 velites. Cavaleria: 300 călăreţi la o legiune, împărţiţi în două escadroane (turmae); rolul lor a fost negativ în războaiele puncice (aşa cum veţi vedea); sunt bătuţi sistematic de călăreţii numizi din oastea lui Hannibal. Spre deosebire de falangă, legiunea era mult mai mobilă, putea executa manevre multiple pe câmpul de luptă. Dispozitivul de luptă al legiunii era de aşa maniera organizat, încât unităţile din liniile 2 şi 3 se pot intercala în atac între unităţile din prima linie.
Pe lângă aceştia mai existau velites, cei mai tineri dintre soldaţi şi săracii, uşor înarmaţi: sabie, suliţă, scut rotund, cască de piele. Formau un corp de armată extrem de mobil. Într-o legiune existau aproximativ 1200 velites. Cavaleria: 300 călăreţi la o legiune, împărţiţi în două escadroane (turmae); rolul lor a fost negativ în războaiele puncice (aşa cum veţi vedea); sunt bătuţi sistematic de călăreţii numizi din oastea lui Hannibal. Spre deosebire de falangă, legiunea era mult mai mobilă, putea executa manevre multiple pe câmpul de luptă. Dispozitivul de luptă al legiunii era de aşa maniera organizat, încât unităţile din liniile 2 şi 3 se pot intercala în atac între unităţile din prima linie.
Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?