Domiţian - împăratul crescut fără afecţiune

Istoricii nu ştiu cum să-l aprecieze mai exact pe acest ultim împărat al dinastiei Flavilor. Printre cei care au trăit în vremea lui, Tacit şi Pliniu ne-au lăsat despre el o imagine foarte neagră; Statius şi Marţial, una foarte roză. Ei nu cad de acord nici asupra aspectului său fizic: cei dintâi îl descriu pleşuv, burtos şi cu picioare de rahitic; ceilalţi doi, frumos ca un arhanghel, timid şi agreabil. Că a trebuit să sufere mult din cauza preferinţei pe care Vespasian a avut-o întotdeauna pentru Titus, este adevărat. Şi, când a murit tatăl său, a venit cu pretenţia să împartă în două puterea. Titus i-a oferit-o. Domiţian s-a răzgândit şi a început să comploteze. Dio Cassius susţinea că, atunci când fratele său a căzut grav bolnav, i-a grăbit sfârşitul, îngropându-l în zăpadă.

Domnia lui aduce puţin cu cea a lui Tiberiu, căruia istoricii au impresia că îi semăna. La fel i-a fost şi începutul; înţelept şi prudent, cu oarecare trăsături de austeritate puritană. Domiţian era, mai ales, un moralist şi un inginer.  Funcţia la care a ţinut cel mai mult a fost aceea de cenzor, care îi oferea posibilitatea de a controla moravurile; iar miniştrii cu care s-a înconjurat erau nişte tehnicieni, special calificaţi pentru reconstruirea oraşului distrus de incendiu. N-a dorit războaie. Şi când guvernatorul Britaniei, Agricola, a încercat să împingă hotarele Imperiului până în Scoţia, l-a demis. Poate că asta a fost cea mai mare greşeală a lui, pentru că Agricola era socrul lui Tacit, care îl iubea mult şi care şi-a asumat obligaţia să-i judece pe bărbaţii vremii. Este limpede că l-a aranjat bine pe acest biet suveran.

                                                                             Domiţia
Din păcate, ca să obţii pacea, este nevoie de doi care s-o dorească. Iar Domiţian, a avut de-a face cu dacii care nu o voiau. Aceştia au trecut Dunărea, i-au bătut pe generalii romani şi l-au obligat pe împărat să ia în propriile mâini hăţurile armatei. O conducea foarte bine, în momentul când guvernatorul Germaniei, Antonin Saturnius, s-a revoltat împreună cu cateva legiuni, obligandu-l la o pace prematură şi dezavantajoasă cu dacii, mai căpătând şi obsesia comploturilor. Acela care până atunci guvernase aproape ca un Cromwell a devenit deodată un Stalin; şi ca să-şi salveze propria personalitate, i-a instaurat cultul cel mai deşănţat. S-a instalat pe un tron adevărat, a cerut să i se adreseze lumea cu “Domnul şi Dumnezeul nostru” şi a pretins ca vizitatorii să-i sărute picioarele. Apoi i-a exilat pe filosofi din Italia, pentru că nu-i acceptau absolutismul, i-a decapitat pe creştini, pentru că nu-i recunoşteau esenţa divină şi le-a dat mână liberă delatorilor, fiind convins că o să-l apere de duşmani. Senatorii îl urau, îl tămâiau şi-i înghiţeau sentinţele de condamnare la moarte. Iar printre aceşti senatori se afla şi Tacit, viitorul său judecător neîndurător. Într-o criză de manie a persecuţiei, şi-a adus aminte că propriul său secretar, Epafroditus, era acela care cu un sfert de veac în urmă îl ajutase pe Nero să-şi taie carotida. Şi, temându-se că acesta să nu-i fi prins gustul, l-a condamnat la moarte. Atunci toţi ceilalţi slujbaşi ai palatului s-au simţit ameninţaţi şi au organizat un complot, la care au chemat-o să ia parte şi pe împărăteasa Domiţia. L-au ucis cu pumnalele, noaptea. Domiţian s-a apărat cu furie până în ultima clipă. Avea cincizeci şi cinci de ani şi, vreme de cincisprezece, domnise mai întâi ca un înţelept, apoi ca cel mai nefast dintre suverani.

Astfel a luat sfârşit, în bezna din care ieşise şi cea de a doua dinastie de urmaşi ai lui August. Din zece împăraţi care s-au succedat, într-un interval de o sută douăzeci şi şase de ani, şapte muriseră ucişi. Era ceva care nu mergea în sistemul acesta; ceva ce-i transforma pe bărbaţii predispuşi la lucruri bune în tirani sângeroşi; ceva mai puternic decât boala erditară care stricase sângele familiilor Iulia – Claudia. Şi acest ceva trebuie căutat în societatea romană, aşa cum începuse ea să se schimbe în ultimele trei secole.

                            LD 

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.