Destinul Marii Armate a lui Napoleon

Napoleon Bonaparte a fost, fără nicio îndoială, una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale istoriei. Dar aventura napoleoniană este în egală măsură povestea omului care a declanşat-o, cât şi a soldaţilor ce l-au urmat pretutindeni pe acesta. Armata lui Napoleon, născută în chinurile unei naţiuni devastate de revoluţie şi de război civil, precum şi de agresiunea unor monarhi vecini, s-a manifestat ca o colosală maşinărie de război, cea mai puternică de la Imperiul Roman încoace, spre a subjuga aproape întreaga Europă. De aceea, destinul lui Napoleon nu poate fi analizat separat de cel al soldaţilor săi.

După ce aproape că nu cunoscuse eşecul, vreme de două decenii, armata franceză a fost făramiţată în vara anului 1812, parte din cauza calculelor greşite ale lui Napoleon, parte din pricina bolii. Tifosul şi-a căpătat denumirea de febra a ocnaşilor pentru că el este frecvent asociat comunităţilor umane unde predomină mizeria, murdăria şi sărăcia. Originea maladiei rămâne învăluită în mister. Unii istorici susţin că provine din Orient (ca o infecţie produsă de păduchi şi şobolani), alţii consideră Cipru drept regiunea de origine. Febra tifoidă a rămas endemică în întreaga Europă, din secolul XVII pana la începutul secolului XX, dar epidemiile majore nu izbucneau decât în condiţii de război, foamete sau extremă sărăcie. 

Astăzi, lumea este convinsă că aproape întreaga armată a lui Napoleon a fost distrusă în timpul retragerii din Rusia. Ei, bine, lucrurile stau complet diferit. Un număr mult mai ridicat de soldaţi au pierit la începutul campaniei, în timpul marşului prin Polonia şi Rusia apuseană, decât pe drumul de întoarcere. Făcând abstracţie de trupele auxiliare, în principal germane şi austriece, armata principală a lui Napoleon număra aproximativ 265.000 de soldaţi. Dintre ei, numai 90.000 au ajuns în faţa Moscovei, ceea ce vorbeşte de la sine despre dimensiunile tragediei. La început, totul a mers bine. Vara lui 1812 fusese neobişnuit de caldă şi uscată, astfel încat soldaţii Marii Armate au putut mărşălui fără probleme pe drumurile perfect întreţinute ale Prusiei, iar coloanele de aprovizionare, ce se deplasau mai încet şi din acest motiv fuseseră trimise înaintea trupelor combatante, au putut respecta graficul stabilit de deplasare. Hrana era abundentă şi la îndemână, iar sănătatea oamenilor nu era ameninţată de nimic. Apoi, la puţină vreme după traversarea reuşită a râului Niemen, au apărut primele semne ale unei boli teribile. Mulţi soldaţi au murit în doar cateva zile şi pe măsură ce marşul continua, cumplitul tifos prindea şi mai strans în ghearele sale Marea Armata...

De mulţi ani, această boală, aproape necunoscută francezilor, fusese endemică în Polonia şi Rusia. Lipsa apei şi igiena precară a soldaţilor, a căror curăţenie corporală lăsa mult de dorit, precum şi teama de atacurile ruşilor sau ale partizanilor polonezi, care-i făcea pe oameni să doarmă laolaltă, au sporit pericolul. Paduchii îşi găseau adăpost în pliurile hainelor, în părul lor, unde-şi depozitau excrementele, eliberand astfel microbii de tifos. Aceştia pătrundeau în cea mai mică şi neînsemnată rană, chiar şi în iritaţiile produse de haine sau cizme. Boala îi răpise lui Napoleon o cincime din trupele de elită, în mai puţin de o lună. Iar campania era încă departe de sfârşit: până la graniţa prusacă, armatele mai aveau de străbătut 300 de kilometri, pană la Moscova încă pe atât. ..La Smolensk, la 400 kilometri depărtare de Moscova, Napoleon urma să facă alegerea decisivă: ori înainta, jucând totul pe o carte, ori se retrăgea ruşinos. A preferat calea gloriei şi a visului oriental. După dificila victorie de la Borodino, Napoleon a mai pierdut aproximativ zece mii de soldaţi într-o singură săptămâna. Din cei peste 300.000 de soldaţi, ce constituiseră forţa de şoc a lui Napoleon, doar 90.000 au ajuns în faţa Moscovei. Şapte oameni din zece au rămas să îngroaşe cu trupurile lor pământul mănos al Rusiei. 

După ocuparea Moscovei, moralul francezilor era la pământ şi dezamăgirea soldaţilor lui Napoleon nu cunoştea margini. În locul fabuloaselor bogăţii ale ţarilor ruşi, promise de împărat, nu găsiseră decât foamete, mizerie şi un oraş răvăşit de incendii, în care cu greu puteau să-şi găsească adăpost. Petru a traversa Berezina, Jean Baptiste Eble (un inginer de geniu din armata lui Napoleon) a improvizat rapid două poduri, la nord de oraş, pe care trupele au reuşit să ajungă pe malul opus. În ciuda eroismului cu care ariegarda a acoperit mişcarea lor, doar 50.000 de soldaţi au reuşit să treacă prin furcile caudine ale acestei retragerii transformate în fugă. De acum, glorioasa armată se transformase pe deplin într-o hoardă dezordonată. În decembrie 1813, Berthier îi trimitea lui Napoleon un raport confidenţial prin care îşi anunţa monarhul că Marea Armată încetase să mai existe şi că până şi Garda Imperială, redusă acum la doar 500 de oameni, nu mai avea nimic care s-o facă să semene cu o formaţiune militară.

        LD 
Putem slabi band cafea? Acum este posibil cu CafeForm Cafeaua verde, decofeinizata.