Medicina în istorie

Putem slabi band cafea? Acum este posibil cu CafeForm Cafeaua verde, decofeinizata.

Dascăl cu prestanţă, medic de renume, deşi tributar unui anumit dogmatism, Galenus şi-a caştigat o reputaţie solidă şi durabilă, şi nu atat din pricina succeselor sale pe tărâm sanitar, cât pentru transmiterea către posteritate a gândirii medicale hipocratice. Pe lânga importantele descoperiri pe care le-a făcut în domeniul anatomiei şi psihologiei umane, Galenus a rămas tributar multor concepţii şi teorii false (unele de-a dreptul absurde), recurgând totodată  la tratamente bizare şi desigur, fără  niciun fel de valoare practică.


Născut în anul 129 d. Chr., la Pergam în Asia Mica, Galenus a fost numit medic al gladiatorilor din acest oraş şi mai târziu s-a stabilit la Roma. Aici a continuat să-şi exercite meseria şi a scris un numar impresionat de tratate şi manuale. În timpul molimei care-i poartă  numele, el a părăsit Cetatea Eternă, dar a fost rechemat în oraş de către împăratul Marcus Aurelius, rămânând aici pâna la moartea sa, în 216 d. Chr. 

Grecii au fost aceia care au iniţiat "abordarea  ştiinţifică" a bolii. Pitagora (530 i. Chr.) este numit îndeobşte "părintele matematicii" dar în egală  măsură  poate fi considerat şi un precursor al medicinei moderne (elaborarea teoriilor respiraţiei, văzului, auzului şi fucţiilor cerebrale). Hipocrat (460 - 377 i. Chr.), a fost cel care a dezvoltat primul teoria umorilor, pornind de la cea a elementelor primordiale şi a negat că  boala ar fi o pedeapsă  trimisă  de zei, cum credeau contemporanii săi. 

Prin pilda altor sfinţi se glorificau conceptele fundamentale ale creştinismului şi în primul rând învierea din morţi. Elocvent este şi cazul sfinţilor Cosma şi Damian, "doctori fără  de arginţi". Ei ar trebui sa fie consideraţi astăzi drept patroni ai transplanturilor chirurgicale, pentru că au reuşit să-i pună unui schilod un picior zdravăn în locul celui beteag.

Cu totul altfel stau lucrurile  în privinţa medicinei romane. Potrivit lui Pliniu cel Batrân, romanii n-au simţit nevoia de a apela la doctori vreme de şase secole. Medicina lor era cu totul aparte: capul familiei îşi trata rudele folosind remedii băbeşti, dar şi făcând sacrifii zeilor. Atât Apollo cât si Esculap erau veneraţi, căci romanii au împumutat zeii tuturor popoarelor cucerite, dar în acelaşi timp se inchinau şi unor semizei proprii, mulţi dintre ei asociaţi cu bolile şi funcţiile organismului uman. Această mentalitate simplifica foarte mult situaţia doctorului în caz de eşec al tratamentului. În acest caz, ironic astăzi, culpa medicală era practic inexistentă, zeul apelat era cel "vinovat" de soarta victimei.

                   LD

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.