.png "English"){kind=small}
Carol a fost cunoscut pentru aventurile sale romantice mai mult decât pentru calităţile sale de rege. Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odessa, Ucraina pe 31 august 1918, în contradicţie cu statutul casei regale, cu Ioana Maria Valentina Lambrino, ("Zizi" Lambrino) (1898-1953), fiica unui general român; căsătoria a fost anulată prin sentinţă a Tribunalului Ilfov în 1919 dar relaţia dintre cei doi a continuat şi ulterior s-a născut un fiu considerat ca ilegitim, Mircea Gregor Carol Lambrino. Carol s-a căsătorit, la Atena, Grecia (10 martie 1921) cu Prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei.
În cadrul acestei căsătorii s-a născut pe 25 octombrie 1921, Prinţul Mihai. Acest mariaj s-a deteriorat la scurt timp prin aventura regelui cu Elena Lupescu (cunoscută ca "Magda Lupescu", 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creştin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost iniţial soţia ofiţerului de armată Ion Tâmpeanu. Ca rezultat al scandalului, Carol a renunţat la tron în decembrie 1925 în favoarea fiului său minor Mihai, care a devenit rege în iulie 1927.
Carol şi regina-mamă Elena au divorţat în 1928. Carol a avut de asemenea un fiu cu o necunoscută, Maria Martini. Pentru toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit regele playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi avut o aventură şi cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră, din cartierul Crucea de piatră, la Bucureşti. Episodul este preluat de Petru Dumitriu în romanul Cronică de familie.
Întorcându-se în ţară pe 6 iunie 1930 în urma negocierilor cu Iuliu Maniu (căruia îi promite să renunţe la relaţia cu Elena Lupescu), Carol a fost proclamat rege după două zile. El o exilează însă pe regina-mamă Elena şi o aduce pe Elena Lupescu la Bucureşti. Domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, grup de influenţă implicat in acte de corupţie, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda. Carol a încercat să influenţeze cursul vieţii politice româneşti, în primul rând prin manipularea partidelor Naţional Liberal şi Naţional Ţărănesc şi a unor grupări anti-semite şi din (Ianuarie 1938) prin alegerea sa a miniştrilor. Pe 10 februarie 1938 a desfiinţat partidele politice, ceea ce îi asigura puterea supremă. Tot în 1938 a iniţiat o reformă administrativă de inspiraţie fascistă, prin care a împărţit teritoriul României în zece ţinuturi.
Regele Carol al II şi Episcopul Visarion Hotin (Puyu) la sfinţirea catedralei Sfinţii Constantin şi Elena de la Bălţi la 2 iunie 1935.
Doi ani mai târziu, în anul 1940, forţat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei şi a Ungariei horthyste să cedeze părţi din teritoriul României Întregite, Carol a fost obligat să abdice în favoarea administraţiei pro-germană a generalului Ion Antonescu, în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia. Carol şi Elena Lupescu s-au căsătorit la Rio de Janeiro, Brazilia, pe 3 iunie 1947, transformând-o pe aceasta în Prinţesa Elena de Hohenzollern. A plecat din ţară cu un tren încărcat cu obiecte din patrimoniul Coroanei, tablouri de pictori ca Tizian, Rubens şi Rembrandt, sute de goblenuri, bijuterii, armuri ce decorau pereţii palatelor regale de la Pelişor şi Peleş. Un grup de legionari au tras focuri de armă asupra trenului regal în încercarea de a-l opri. În Portugalia a valorificat toate aceste obiecte de artă.
Carol a rămas în exil tot restul vieţii sale. Se pare că atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât şi în perioada postbelică, Carol a făcut anumite încercări de a-şi recupera tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic intern sau extern. Carol a murit în Portugalia, fiind îngropat la capela Regilor Portugaliei din Estoril, iar în 2003 rămăşiţele sale au fost aduse în România, fiind reînhumat la Mănăstirea Curtea de Argeş, în afara bisericii în care se odihnesc regii României. Regele Mihai nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de Principesa Margareta şi Principele Radu.
Vezi sursa acestui articol
Vezi sursa acestui articol
2 comentarii:
Carol Caraiman pe numele sau, devenit mai tirziu regele Carol al II-lea, cred ca beneficiaza de un tratament cel putin nedrept din partea istoriei si a istoricilor. Toti istoricii "uzati" prin biblioteci nepotrivite, fara a avea gind de a-si pune intrebari si de a isi raspunde la ele, mergind pe un drum "glorios", din greseala in greseala, sar sa il condamne pe Carol al II-lea pentru prabusirea granitelor tarii in 1940. Nu cred ca isi poate imagina cineva faptul ca daca el nu ar fi fost pe tron, lucrurile nu ar fi fost identice. Nu trebuie uitat faptul ca asasinarea lui Corneliu Codreanu a fost facuta, pina la urma, cu binecuvintarea lui Hitler care totusi avea nevoie de liniste, liniste pe care Carol i-a oferit-o. Apoi de ce sa uitam faptul ca rapturile teritoriale s-au facut cu aprobarea unui Consiliu de Coroana? Si mai ales, de ce uitam faptul ca in acei ani, cu toate afacerile liberale si cu toate furturile patronate de Elena Lupescu, tara a avut parte de deceniul cel mai infloritor dpdv economic. Stim cu totii ca leul romanesc, la Paris, era la fel de bun ca si francul francez. Stim ca leul se cota la burse, dolarul..mai putin.
Dar astea sunt doar niste fapte pina la urma. Istoria il repudiaza pentru ca a avut nesansa de a fi pe tron intr-un moment nefericit al istoriei. Aceste fapte insa sunt incorecte. Uitam de asemenea ca Strajeria, constituita de el, a avut drept scop (si a si reusit pe alocuri), sa creeze o miscare a tineretului, in contrapondere la Miscarea Legionara. Buna sau rea, strajeria a reusit sa isi atinga scopul. (Miscarea Legionara..si aici sunt controverse si se poate discuta mult, mult. Despre ML as spune doar ca Nurnberg i-a absolvit de vina si ca ei, constituind Guvernul din exil de la Viena, impreuna cu Armata Nationala, au luptat impotriva comunismului.). Carol al II-lea a dotat armata, in 1940 aveam o armata care incepuse sa se modernizeze, mica dar destul de combativa. Peste toate, uitam controbutia sa la cultura romaneasca. Uitam ca a fost conducatorul care a facut cel mai mult pentru cultura.
Pentru toate astea, cred sincer ca regele Carol al II-lea este pus pe nedrept la capitolul "asa nu". Eu as spune ca a fost, la rindul sau, un bun roman, ca a dat tarii doi mostenitori, a dezvoltat tara si i-a dat o directie, disciplina si mindrie. Sfirsitul a fost..pentru ca asa trebuia sa fie, pentru ca se adunau norii negri deasupra Europei.
Mai mult, desi pe unul l-a chemat "Caraiman" si pe celalalt "Argeseanu", au ramas tata si fiu. A fost un fiu care nu si-a dorit sa-si mai vada tatal niciodata, din motive care nu pot rezista atita amar de vreme incit, in 2003, sa nu poti veni la reinhumarea tatalui tau si sa trimiti, un personaj pe care, contrar legii salice, l-ai numit, rusinos, succesor. Nu poate exista un motiv atit de serios incit istoria sa nu-l fi descoperit. Poate doar faptul ca Mihai de Romania a fost, ca si in 1944, indoctrinat de catre regina mama cu orgoliul ranit si de catre anturajul sau care in cele din urma il va duce la disparitie. Fireste, politica.
Sunt de acord cu punctele tale de vedere. Asa este istoria si suntem dependenti de "regulile" strambe impuse de oameni.
Trimiteți un comentariu
Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?