Istoria rămăşiţelor pământeşti ale lui Columb

     Istoria acestui subiect este tot atât de enigmatică şi complicată ca şi viaţa lui. Dacă în viaţă a făcut patru călătorii în America, odată mort el a întreprins de asemenea tot patru călătorii. Şi nu pentru că el a dorit acest lucru. El nu a precizat niciodată locul unde ar fi dorit să-i fie odihna de veci, nici chiar înainte de moarte. Sunt inexacte şi false toate afirmaţiile ce îi sunt atribuite cu privire la dorinţele sale şi niciodată nu a cerut ca lângă cadavrul său să fie dispuse şi fiarele de deţinut cu care fusese pedepsit de Guvernatorul Bobadilla, în 1500. Nu a spus niciodată unde doreşte să fie înmormântat şi, se înţelege, nu a putut să aleagă. Catedrala din Santo Domingo pentru simplul motiv că începutul construcţiei acestui lăcaş datează din 1520, deci cu paisprezece ani mai târziu după moartea sa. La Valladolid, unde a murit, Columb nu prinsese rădăcini. În La Espanola şi-a exprimat şi dorinţa de a se înalţa o capelă şi o biserică sub hramul de Santa Maria de la Concepcion. La Sevilla se afla nucleul cel mai numeros al prietenilor săi: călugărul Diego de Deza, Amerigo Vespucci, Juanoto Berardi, călugărul Gaspar Gorricio şi Andres Bernaldez, preot la Los Palos. 

 Cristofor Columb (pictură de Sebastiano del Piombo)

    La vârsta de 55 de ani, îmbătrânit prea devreme, chel, suferind de gută şi afectat de reumatism şi de o acută boală de ochi, primul Amiral moare la Valladolid, în ziua de miercuri 20 mai 1506, în Ajun de Înălţarea Domnului. În momentele acelea era înconjurat de fratele său mai mic, Diego, şi de cei doi fii ai săi, Diego şi Fernando, unii dintre prieteni şi câţiva servitori. A fost înmormântat în biserica San Francisco, proprietate a unui ordin religios mai puţin sever.

    În 1509 corpul defunct al Amiralului a fost transportat la Sevilla, la cerea fiului său Diego, al doilea Amiral, şi depus, miercuri 11 aprilie, în cripta capelei Santa Ana (ulterior numită Santa Cristo), a mânăstirii Santa Maria de las Cuevas, unde Columb locuise între a treia şi a patra sa călătorie. Acolo locuia marele său prieten, călugărul Gaspar Gorricio şi tot acolo, într-un sipet, el păstra documentaţia prin care i se recunoşteau meritele şi erau înscrise toate privilegiile obţinute de la Coroană. Mai târziu, în 1515, a fost înmormântat acolo şi fratele său Diego, iar în 1526, fiul său Diego, şi în 1572, nepotul său Luis.

 Columb şi fiul său Diego în faţa mânăstirii Santa María 
(pictură de Benito Mercade)

  În anul 1544, Maria de Toledo, văduva lui Diego Columb, a transportat rămăşiţele pământeşti ale socrului şi ale soţului ei la Santo Domingo, îndeplinind dorinţa ultimului.

Cu timpul semnele s-au deteriorat (în 1655 se încercase ştergerea semnelor pentru ca mormintele să nu fie profanate de către trupele lui Oliver Cromwell), în aşa fel încât la sfârşitul secolului al XVIII-lea se ştia doar că osemintele lui Columb se aflau la locul ştiut din altar.

   În 1795 rămăşiţele lui Columb sunt strămutate la Havana, unde rămân până în momentul în care Spania pierde insula Cuba, în 1898. Rămăşiţele lui Columb au revenit la Sevilla, în anul 1899, şi au fost depuse într-un mausoleu somptuos, operă a lui Arture Melida, ce se înălţa pe partea dreaptă a catedralei sevillane.

   În septembrie 1877 lumea a aflat că adevăratele rămăşiţe pământeşti ale lui Cristofor Columb continuau să se afle la Santo Domingo. Cu ocazia unor lucrări şi restaurări ce se realizau la catedrala dominicană, a fost descoperită o criptă alături de evanghelie la numai şaisprezece centimetri de cea explorată în 1795, în care se afla o ladă de plumb cu inscripţia Per-Ate (Primul Amiral). Imediat au fost suspendate săpăturile şi a fost chemată toată lumea, inclusiv preşedintele republicii. Urna, bogată în inscripţii ciudate, conţinea femur, peroneu, radius, clavicule, cubitus, coaste, coccis, sacrum..., un glonte de plumb şi o plăcuţă de argint cu două inscripţii, totul în spaniolă.

  Clopotele au început să bată şi se proclamă sus şi tare că rămăşiţele pământeşti ale lui Columb se află în America, aşa cum s-ar cuveni şi nu în Sevilla. Logic. Spaniolii, în 1795, se grăbiseră şi luaseră primele oseminte pe care le-au descoperit, care însă erau cele ale lui Diego Colon Moniz, fiul primul Amiral, sau ale lui Diego Colon de Toledo, nepotul. Actul de înhumare din 1795 certifică doar că au fost scoase şi transportate nişte rămăşiţe pământeşti, nu ale celor din familia lui Columb şi nu vorbeşte de nicio inscripţie. Acelaşi consul al Spaniei a validat actul din 1877 şi a cerut pentru ţara sa rămăşiţele pământeşti considerate de descoperitorii lor drept autentice. Cei care apără autenticitatea rămăşiţelor pământeşti păstrate la Sevilla, găsesc stranie prezenţa respectivului glonte, având în vedere că Amiralul nu a fost niciodată rănit şi consideră suspecte şi stranii diferitele inscripţii de pe urnă, unele dintre ele fiind transcrise cu litere gotice germanice. Mai sunt surpinşi şi că textele sunt redactate în spaniolă şi nu în latină, şi consideră o greşeală a falsificatorului folosirea toponimului America, niciodată întrebuinţat de către spaniolii secolului al XVI-lea. 

 Moartea lui Cristofor Columb (20 mai 1506)

  Pentru ei, urna găsită în 1877, a fost aceea pe care spaniolii o descoperiseră în 1795 şi o lăsaseră apoi în Santo Domingo, cu resturi de oseminte ale lui Columb la care cineva adaugă nişte inscripţii în care altcineva a pus rămăşiţe pământeşti, poate cele ale lui Diego Colon sau Toledo sau cele ale lui Cristobal Colon sau Toledo, nepoţi ai primului amiral, când se apropia împlinirea a patru secole de la marea Descoperire şi se vorbea de o posibilă canonizare a Amiralului Mării Ocean.

  În concluzie, la Santo Domingo, se află prima urnă în care s-a aflat corpul Descoperitorului, cu resturi de oseminte de-ale lui, şi oasele vreunui Colon, însă nu cele ale lui Cristofor, care se odihnesc în Catedrala din Sevilla. 

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.