Portretul lui Ascanio Condivi

Pictor şi sculptor italian, s-a născut în anul 1520 sau 1525, greu de stabilit, la Ripa Transone, orăşel adriatic din ţinutul Anconei, situat la 20 km nord est de Ascoli. Posteritatea îl cunoaşte, atât cât îl cunoaşte, datorită Vieţii lui Michelangelo, publicată la trei ani după lucrarea similară a lui Giorgio Vasari, lucrare despre care am scris mai multe în articolul precedent.

La vârsta de douăzeci de ani se duce la Roma, unde sculptează un bust al dictatorului roman Lucius Cornelius Sulla, comandat de nobilul florentin Lorenzo Ridolfi. Nu se ştie prin ce împrejurări câştigă încrederea lui Michelangelo, care-l primeşte în atelier şi chiar îl găzduieşte. Scrisorile sale nu-l pomenesc. De asemenea, Ascanio Condivi n-a rămas cunoscut ca ajutor al marelui artist la definitivarea vreunei lucrări, aşa cum au rămas alţii. La Casa Buonarroti din Florenţa se păstrează o copie după un desen întunecat al lui Michelangelo, Epifania, aflat la British Museum din Londra, la care Condivi a adăugat câteva figuri în spatele celor trei personaje închipuite de Michelangelo. Daniele da Volterra va aminti de existenţa acestui tablou în scrisoarea din data de 17 martie 1564 către Giorgio Vasari, în care descrie moartea lui Michelangelo, precizându-i că printre cele patru cartoane ce s-au găsit în casa defunctului se afla şi unul de Ascanio Condivi, ‘‘pe care vi-l amintiţi’’, spune el. Amănuntul este foarte important, deoarece arată că Giorgio Vasari, care l-a dispreţuit total pe Ascanio Candivi, avusese posibilitatea să ia contact cu lucrările de pictură ale rivalului sau. Dintre picturile lui Condivi mai există o suită de cinsprezece panouri în biserica Santa Catarina din Ripa Transone, reprezentând viaţa Fecioarei Maria. Stimulat de interesul cu care a fost primită Viaţa lui Michelangelo, Ascanio Condivi intenţiona să scrie şi o Operă a acestuia, precum şi un tratat de anatomie, probabil artistică. Mai avea de gând să publice o culegere a poeziilor maestrului său, în acest scop alcătuise împreună cu Donato Giannotti un manuscris cuprinzând 89 de sonete şi madrigale, aflat împreună cu cel al Vieţii în Arhivele Vaticanului.

Michelangelo renunţase la publicarea poeziilor încă din 1546, anul morţii lui Luigi del Riccio, prietenul care-i alcătuise cel dintâi volum de poezii. Hotărârea rămâne definitivă un an mai târziu, la moartea Vittoriei Colonna, astfel că poeziile lui Michelangelo vor apare pentru întâia oară la mult timp după moartea artistului, abia în 1623, când vor fi publicate de un strănepot al marelui artist.

Acesta le va transforma, operând o falsificare ce se va perpetua vreme de două secole, până la stabilirea textului autentic de către Cesare Guasti, în 1863, şi mai ales de către Karl Frey, în 1897.

La Roma, Ascanio Condivi s-a aflat în foarte strânse relaţii cu Annibale Caro (1507-1566), poet de frunte al Renaşterii italiene, autor, printre altele, al comediei Gli straccioni (Zdrenţăroşii), al unui intreresant şi gustat volum de scrisori şi al foartei apreciate traduceri libere a Eneidei lui Publius Vergilius. Annibale Caro îl va ajuta pe Ascanio Condivi în mai multe feluri, datorită nu numai admiraţiei comune pentru Michelangelo, ci şi faptului că amândoi veneau din aceeaşi parte a Italiei, din ţinutul Anconei (Annibale Caro se născuse la Civitanova, iar Ascanio Condivi puţin mai la sud, la Ripa Transone).

El va fi cel care îl va introduce pe acest tânăr artist necunoscut în unele cercuri artistice şi nobiliare din Cetatea Eternă. Mai mult decât atât, Ascanio Condivi se va căsători în 1556 cu nepoata lui Annibale Caro, Porzia. În acelaşi an, la numai trei ani după publicarea Vieţii lui Michelangelo, va părăsi Roma şi se va întoarce în oraşul natal, care l-a primit cu braţele deschise, acoperindu-l de onoruri şi dându-i multe comenzi. Destinul avea să-i fie însă tragic, deoarece la 10 decembrie 1574 se va îneca în apele umflate ale râului Merocchia.