Un non-conformist: Robert James Fischer

Războiul rece a însemnat o rivalitate sovieto-americană în toate domeniile, inclusiv în sport. Fiecare parte încerca să utilizeze orice victorie sportivă în scopuri de propagandă, pentru a demonstra superioritatea sistemului său economic, politic şi social.

Domeniul sportiv în care superioritatea sovietică era copleşitoare a fost şahul. Campionii mondiali de după cel de-al doilea război mondial erau toţi sovietici (Botvinnik, Smîslov, Tal, Petrosian, Spasski), iar echipa de şah sovietică câştigase toate olimpiadele (campionate mondiale pe echipe).

Şcoala sovietică de şah era, aşadar, cu mult mai puternică decât cea americană. Cu toate acestea, în 1927 genialul jucător american Robert Fischer, la capătul unui meci faimos, a izbutit să câştige coroana de campion mondial, învingându-l pe marele şahist sovietic Boris Spasski. 

Robert James Fischer a fost un fenomen. La 15 ani era cel mai tânăr mare maestru, iar la 19 era un potenţial chalanger la titlul mondial. Performanţele sale au fost obţinute prin muncă şi pasiune fanatică pentru şah.

Fischer era un om non-conformist, original în comportament. După câştigarea titlului, Fischer s-a retras din viaţa sportivă, la numai 29 de ani. Şi astfel, sovieticii şi-au putut recăpăta supremaţia prin noua stea a şahului mondial, Anatoli Karpov... 
Datorită performanţelor sportive excepţionale şi a frumuseţii partidelor sale, Fischer este considerat de mulţi specialişti drept cel mai mare jucător din istoria şahului.  

Doar doi jucători români au înregistrat victorii la supercampionatul american de şah: Victor Ciocâltea şi Florin Gheorghiu.

Textul acestui articol a fost preluat dintr-o lucrare a domnului profesor Valentin Băluţoiu.


Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.