Maria Tereza - mama poporului austriac

Concepţiile istoricilor privitoare la Maria Tereza sunt influenţate inevitabil de atitudinea lor faţă de Iosif. Biografii acestuia au tendinţa să scoată în evidenţă limitele reformelor Mariei Tereza şi să atragă atenţia asupra sarcinilor imense rămase în seama lui Iosif. Pe de altă parte, biografii Mariei Tereza subliniază în general pericolele moştenite de ea şi realizarea remarcabilă de a-şi unifica poporul în jurul său atunci când, în 1741, totul părea pierdut.

 Maria Teresa - Mutter österreichische Volk  (1638–1683) 

Personalitatea Mariei Tereza a fost un punct câştigat pe care l-a folosit fără ezitare în avantajul său. Fiind apropiată şi prietenoasă, era capabilă atât să-şi încânte miniştrii care lucrau pentru ea cât şi să impresioneze oamenii obişnuiţi sau nobilimea, cum a demonstrat în Ungaria (1741). Maria Tereza a reuşit să câştige încrederea şi afecţiunea miniştrilor săi şi să coopereze cu aceştia, spre deosebire de tatăl şi fiul ei sau conducătorii Prusiei. Prin numirea unor oameni ca Haugwitz şi Kaunitz a arătat că recunoştea talentele individuale şi le oferea posibilitatea de a deţine o responsabilitate considerabilă, dar excesivă în privinţa altora care nu meritau poziţiile obţinute, în special soţul ei şi Daun. Pe ansamblu, stilul de conducere al Mariei Tereza a arătat că sistemul monarhiei autoritare, cu inerentele-i neajunsuri, opera cu destulă eficienţă şi desigur, mult mai mult decât pe timpul domniei tatălui său. 

A dovedit o loialitate excesivă faţă de partenerul de viaţă. În final, Maria Tereza s-a dovedit un reformator dintre cei mai prudenţi, care a evitat să abordeze frontal problemele atunci când, aşa cum sa întâmplat în Ungaria, o atitudine hotărâtă ar fi putut stârni opoziţia.

Cu toate acestea, Austria îi datorează multe acestei împărătese a cărei politică s-a dovedit pragmatică şi realistă, prudentă şi gata de a accepta compromisuri. O abordare radicală a reformelor, cum dorea fiul ei, ar fi stârnit o rezistenţă înverşunată. Deşi nu este adevărat, aşa cum susţine MacCartney, că “nu au existat revolte serioase” în timpul domniei ei, deoarece au fost unele răscoale (mai ales cea a şerbilor din Boemia), acestea au putut fi controlate şi nu s-au extins într-atât încât să ameninţe conducerea. Maria Tereza a dovedit înţelepciune, luând decizii realiste şi realizabile şi o mare iscusinţă în alegerea consilierilor şi miniştrilor săi. Ea a fost conştientă că trebuie să acorde prioritate maximă reducerii puterii nobilimii şi creării unui sistem de guvernare eficient şi a unui seviciu civil onest. A dovedit o mai mare preocupare decât Frederic pentru binele supuşilor ei şi un puternic simţ al responsabilităţii. Ea îşi trata supuşii cum îşi trata propria familieşi chiar a afirmat că este “mama poporului” său.

În ciuda unor realizări incontestabile, Maria Tereza nu şi-a atins niciodată ţelul de a avea un stat în care să domnească “ordinea sistematică”. În 1780 Austria era încă un stat inferior Prusiei din punct de vedere al eficienţei, unităţii şi guvernării. Reformele au fost limitate şi privite fără entuziasm, dar simplul fapt că au fost întreprinse se datorează înmare măsură realismului dovedit de împărăteasă.  

La moartea ei, populaţia a plâns-o sincer, deşi s-ar putea ca aceasta să se fi datorat într-o egală măsură temerilor de ceea ce ar fi fost în stare excentricul ei fiu să facă în lipsa influenţei ei moderatoare, ca şi afecţiunii faţă de Maria Tereza.